CAFEAUA crește numărul BACTERIILOR bune din colon

Cu siguranță iubitorii cafelei nu au nevoie de o motivație științifică să bea cafea în fiecare zi. Studiile însă, scot la iveală un număr tot mai mare de beneficii asociate cu această băutură.

O singură ceașcă pe zi poate combate grăsimea corporală, poate reduce inflamația corelată cu obezitatea și poate proteja creierul de efectele îmbătrânirii.

Cafeaua imbunatateste flora bacteriana intestinala

Beneficiile cafelei – demonstrate științific

Cel puțin 3 cafele pe zi ajută la menținerea arterelor sănătoase și suple, prevenind depunerile de calciu și riscul de formare a cheagurilor de sânge.

Nu în ultimul rând, cafeaua ajută la controlul nivelului de zahăr din sânge, la combaterea diabetului și îmbunătățirea sănătății ficatului.

Acum un studiu recent a arătat că marii consumatori de cafea au o sănătate intestinală mai bună.

Citește și CAFEAUA, cu bune și cu rele – ce spun studiile

Cafeaua și flora bacteriană intestinală

Nimeni nu se mai îndoiește de beneficiile cafelei. Însă foarte puțin se cunosc despre mecanismele prin care cafeaua produce toate aceste efecte pozitive în corp.

Studiul de față aduce câteva informații inedite în acest sens. Cercetători japonezi de la Colegiul Bayor din Houston au investigat legătura dintre cafea și microbiota intestinală.

Mai precis, aceștia au dorit să afle dacă și în ce măsură cofeina din cafea ar putea avea beneficii asupra compoziției florei intestinale. În acest scop, au înrolat 34 de persoane. Acestea au fost supuse la proceduri de colonoscopie și endoscopie, pentru verificarea sănătății colonului.

Participanții au completat chestionare cu privire la dieta lor și mai cu seamă la consumul zilnic de cafea. În urma răspunsurilor, ei au fost împărțiți în 2 grupuri:

1. consumatori mari (82.9 mg de cafea pe zi)

2. consumatori mici (sub 82.9 mg de cafea pe zi)

Ce efecte are cafeaua asupra colonului

Biopsiile recoltate din diferite segmente ale colonului au arătat că, la marii consumatori de cafea, nivelurile de bacterii bune (genul Faecalibacterium și Roseburia) erau mai mari, în timp ce bacteriile riscante (genul Erysipelatoclostridium) erau în concentrații mai mici.

Au fost detectate și alte bacterii la consumatorii mari de cafea, precum Odoribacter, Dialister, Fusicatenibactor, Alistipes, Blautia și tulpini de Lachnosipiraceae.

Citește și CAFEAUA scade riscul de CANCER COLORECTAL (studii)

Aceste rezultate nu au fost influențate nici de vârstă, nici de dieta subiecților. Ele i-au determinat pe autorii studiului să concluzioneze că un consum crescut de cafeină poate fi asociat cu îmbogățirea florei intestinale cu bacterii antiinflamatoare și scăderea nivelurilor de bacterii cu potențial dăunător.

Cumpără de aici:

[wcepe_products ids= ‘1103, 6206, 7294, 6202′ button=’Cumpără aici’]

Sursă: Ana Sandoiu, Carolyn Robertson, Coffee drinkers have healthier gut microbiotas, Medical News Today: https://www.medicalnewstoday.com/articles/326845.php

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.