Ce pui în farfuria COPILULUI – sfaturi de la experți

Copiii sunt în genere mofturoși la mâncare și ușor de distras în timpul mesei. Unii sunt atât de sensibili încât părinții trebuie să le asigure un mediu cât mai liniștit, fără zgomote sau vizite inoportune.

Însă la fel de important este meniul. Ce pui în farfuria copilului? Alimente naturale, cât mai diverse, colorate și gustoase – acesta este principiul de bază.

Ce trebuie sa contina farfuria copiilor

Dieta trebuie să fie variată și echilibrată, întrucât fiecare aliment conține cantități mai mici sau mai mari de nutrienți-cheie: macronutrienți (proteine, carbohidrați, grăsimi) și micronutrienți (vitamine și minerale).

Jumătate din farfurie trebuie umplută cu legume și fructe colorate. Cealaltă jumătate de farfurie trebuie să conțină cereale integrale și proteine sănătoase.

Cu cât mai multe legume mănâncă cei mici, cu atât mai bine. Copiii sunt atrași la început de legumele colorate, precum morcov, roșii. Dați-le să mănânce aceste legume crude ca gustări, și nu doar gătite, ca fel principal.

Nu-i obișnuiți cu prăjeli de mici, deoarece nu vor mai tolera legumele crude când vor fi mari, ci vor cere numai cartofi prăjiți, hamburgeri și altele asemenea. Cartofii prăjiți nu pot fi numărați ca legume, deoarece au un impact negativ asupra nivelului de zahăr din sânge.

Alegeți fructe întregi sau fructe tăiate felii ori cubulețe. Sunt mai bune decât sucurile, deoarece prin stoarcere sau blendare se pierd fibrele. Limitați cantitatea de suc la 1 păhăruț mic pe zi.

Nu le dați copiilor ciocolate, biscuiți, bomboane și alte dulciuri ambalate din comerț, deoarece acestea conțin mult zahăr, arome și potențatori de gust, care le vor stimula apetitul pentru dulce. Nu vor mai aprecia fructele dacă îi veți obișnui cu astfel de deserturi.

Calitatea carbohidraților este mai importantă decât cantitatea lor (fructele, cerealele integrale și leguminoasele sunt mai bune decât cerealele rafinate)

Cerealele trebuie să fie cât mai puțin rafinate: orez brun, grâu integral, quinoa, paste integrale, pâine integrală. Spre deosebire de orezul alb, pâinea albă, pastele albe și alte cereale rafinate, cerealele integrale au un impact mai mic asupra zahărului din sânge și a insulinei.

La capitolul proteine, cele mai bune alegeri sunt carnea de pui proaspătă, somonul sălbatic, păstrăvul și alt tip de pește gras de captură, ouăle, iaurtul și brânzeturile. Dați-le leguminoase, nuci și semințe, în cantități mici.

Este indicată limitarea consumului de carne roșie (vită, miel, porc) și hot-dog-urile, crenvuștii, mezelurile cu multe E-uri sau alte produse din carne procesată.

Nu scoateți grăsimile din dieta copilului. Sunt foarte importante pentru buna la dezvoltare, mai ales pentru creier. Contează însă ce tip de grăsimi le dați. Evitați margarina și alte surse de grăsime trans sau grăsimi saturate. Folosiți ulei de măsline la salate și la gătit. Avocado este o sursă bună de grăsimi, nucile și semințele de asemenea. Untul trebuie consumat ocazional.

Lactatele trebuie și ele servite cu moderație. Optați pentru lapte natural, fiert bine înainte. Evitați sortimentele de iaurt cu arome sau coloranți. Dați-le iaurt simplu și neîndulcit. Copiii care nu consumă lactate trebuie să primească vitamina D și calciu din alte surse.

Nu îi deprindeți pe copii cu sucuri din comerț, deoarece acestea conțin multe calorii și zahăr. În timp, pot duce la creșterea greutății corporale și a riscului de diabet sau boli de inimă.

La capitolul băuturi, apa trebuie să fie prima și singura opțiune. Dați-le copiilor să bea apă la fiecare masă și gustare, mai ales când sunt activi. Farfuria copilului sănătos nu trebuie să includă dulciuri din comerț, sucuri dulci și produse de fast-food.

Asigurați-vă că cei mici fac suficientă mișcare fizică – cel puțin o oră de activitate fizică pe zi.

Sursă: Harvard T.Ch. Chain, Kid’s Healthy Eating Plate: https://www.hsph.harvard.edu/nutritionsource/kids-healthy-eating-plate/

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.