ANTIOXIDANȚII din alimentele VEGETALE pot proteja împotriva BOLILOR letale

Potrivit unui studiu apărut recent în jurnalul Nature Communications, persoanele care consumă multe alimente bogate în antioxidanți au un risc mai mic de deces din cauza cancerului și a bolilor cardiovasculare.

Antioxidanții asociați cu aceste beneficii sunt flavonoidele – o clasă mare de nutrienți regăsiți în alimentele vegetale (cereale, vin, ceai, fructe și legume).

Broccoli

Flavonoidele sunt considerate astăzi o componentă indispensabilă în numeroase produse și tratamente farmaceutice, medicinale și cosmetice. Acest lucru se datorează proprietăților lor antioxidante puternice, antiinflamatoare, antimutagene și anticancerigene, dar și capacității lor de a modula funcția unor enzime celulare-cheie.

Studiile pe flavonoide au dezvăluit că acestea sunt asociate cu prevenirea bolilor de inimă și o rată mai mică a mortalității cardiovasculare. Acești antioxidanți au efecte biochimice favorabile și în alte boli, precum ateroscleroză, maladia Alzheimer și cancere.

Flavonoidele reduc rata mortalității

Cercetătorii au investigat datele a 56.048 de danezi. Au urmărit dieta și starea lor de sănătate timp de 23 de ani. În acest interval, au fost semnalate 14.083 de decese. Au fost luate în considerare și alți factori de risc pentru bolile cardiovasculare și cancerele cu potențial fatal, precum fumatul, hipertensiunea arterială, colesterolul crescut și alți factori alimentari.

Comparativ cu cei care au consumat cele mai puține flavonoide, persoanele cu cel mai mare aport au prezentat un risc cu 17% mai mic de mortalitate din orice cauză, un risc cu 15% mai mic de deces din cauza unei boli cardiovasculare, și un risc cu 20% mai mic de mortalitate din cauza cancerului.

Beneficiile au fost cele mai mari la un consum de 500 mg de flavonoide pe zi, și au fost mai puternice în cazul fumătorilor, persoanelor consumatoare de mult alcool și a persoanele obeze.

Surse alimentare de flavonoide

Participanții cu cel mai mare aport de flavonoide aveau de asemenea obiceiuri alimentare mult mai bune, adică o dietă mai sănătoasă în general. Însă chiar și după ajustarea altor componenți alimentari sănătoși, flavonoidele au avut cea mai mare influență pozitivă asupra riscului de deces, inclusiv la cei care au consumat cele mai mari cantități de fructe și legume.

Flavonoidele se găsesc în cantitățile cele mai mari în ceaiul verde, ciocolata neagră, vinul roșu, fructele citrice, merele, fructele de pădure și broccoli.

O cană de ceai verde, un măr, o portocală, 90 de grame de afine și 90 g de broccoli pe zi pot furniza împreună o doză mai mare de 500 mg de flavonoide totale.

Surse:

1. Nicholas Bakalar, Flavonoids in Plants May Help Protect Against Major Killers, New York Times: https://www.nytimes.com/2019/08/19/well/eat/flavonoids-eat-plant-foods-heart-disease-cancer.html
2. A. N. Panche, A. D. Diwan and S. R. Chandra, Flavonoids: an overview, Journal of Nutritional Science. 2016; 5: e47: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5465813/

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.