SALATA VERDE protejează NEURONII, reglează SOMNUL, scade COLESTEROLUL, combate CANCERUL și INFLAMAȚII interne

Salata verde este deosebit de bogată în minerale și antioxidanți. Nu în mod întâmplător ne este oferită spre întărirea trupului la început de primăvară.

Pe lângă faptul că ajută la controlul anxietății și reglarea somnului, această verdeață conține compuși antiinflamatori și antioxidanți care ajută la combaterea unor boli grave.

Egiptenii au cultivat-o pentru prima dată în urmă cu câteva mii de ani. Frunzele le foloseau ca sursă directă de hrană, iar semințele pentru producția de ulei.

În perioada medievală, în Europa, salata verde a început să fie apreciată pentru calitățile ei terapeutice, fiind menționată în unele texte de medicină.

În sistemele de medicină Unani era prescrisă ca remediu pentru tulburări ale tensiunii arteriale, inapetență, eructații biliare și insomnie, și ca tonic pentru sistemul gastro-intestinal.

Conține calciu, magneziu, fosfor, potasiu, zinc și fier, vitamine din complexul B, vitaminele A, C, E și K.

___________________________________________________________________________________________________________

Studiile experimentale au arătat că extractele din salata verde au capacitatea de a controla inflamațiile interne și decesul celulelor neuronale. Ar putea fi folosită ca remediu neuro-protector în bolile neurodegenerative precum Alzheimer.

Proprietățile neurologice ale salatei verde sunt exploatate încă din antichitate. Medicii indieni o folosesc împotriva anxietății.

Salata verde ajută la prevenirea bolilor și evenimentelor cardiovasculare (accident vascular cerebral, atac de cord) prin faptul că reduce nivelul colesterolului. Un studiu a arătat că șoarecii hrăniți cu salată verde au avut niveluri mai mici de colesterol, comparativ cu cei care nu au primit salată verde.

Puțini dintre noi știu că salata verde are efecte sedative și că poate fi folosită pentru combaterea insomniei. Consumată seara, înainte de culcare, poate induce un somn odihnitor, datorită faptului că reduce ritmul cardiac și contracțiile ventriculare și blochează semnalele excitatorii ale țesuturilor musculare și neurale.

Salata verde ne poate oferi mai multă protecție împotriva radicalilor liberi care atacă țesuturile sănătoase, celulele și ADN-ul, datorită capacității sale antioxidante puternice. Acest lucru înseamnă inclusiv protecție împotriva cancerului.

Studiile au arătat că extractele din frunze de salată verde ajută la controlul celulelor canceroase umane (în special în leucemie și cancerul de sân).

Latexul pe care îl conține este înzestrat cu proprietăți antimicrobiene. Studiile au arătat că ciuperca Candida albicanis este deformată când intră în contact cu această substanță.

___________________________________________________________________________________________________________

Cel mai simplu mod de a include salata verde în dieta noastră este să o consumăm în asociere cu alte legume. Putem prepara în acest sens o salată roșii, castraveți, ridiche, morcov, ardei gras și frunze de salată verde. Se asezonează cu sare, suc de lămâie și mirodenii.

 

Sursă: Organic Facts, 8 Impressive Benefits Of Lettuce: https://www.organicfacts.net/health-benefits/vegetable/health-benefits-of-lettuce.html

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Răspunde corect la următoare operație aritmetică *