Semifreddo de avocado – desert italian răcoritor (doar 3 ingrediente)

Fie că vă place avocado, fie că nu, cu siguranță acest desert vă poate cuceri. Este dulce, ușor la gust și simplu de făcut.

Nu se simte gustul de avocado, însă acest fruct îi dă preparatului o textură cremoasă și untoasă.

Avocado Semifreddo

Avocado Semifreddo: zoyachubby / Kimberly Vardeman

Ce este Semifreddo?

„Semifreddo” este un desert semi-rece sau parțial înghețat, după cum o arată și denumirea, specific bucătăriei italiene.

Se numește „desert înghețat” deoarece consistența sa nu este 100% ca cea de înghețată.

Arata ca o înghețată tăiată felii. Datorită efectului răcoritor, este ideal în perioada de vară.

Semifreddo din avocado este delicios și pe deasupra sănătos! Se prepară dintr-un avocado și încă 2 ingrediente.

Am ales o rețetă simplă, care are doar 3 ingrediente în total! Nu ezistați să îl încercați!

Semifreddo de avocado – rețetă

Ingrediente (pentru 2 porții)

  • 1 avocado copt
  • 200 ml de lapte condensat îndulcit
  • 380 ml de frișcă lichidă pentru bătut

Mod de preparare

O porție de Semifreddo preparat după această rețetă are 1005 calorii, 80 g de grăsimi, 59 g de carbohidrați, 14 g de proteine.

Tăiați avocado în două, scoateți sâmburele. Tăiați miezul cu un cuțit în pătrățele, iar cu o linguriță extrageți pulpa.

Puneți avocado într-un robot de bucătărie cu lama S, cu un praf de sare.

Adăugați laptele condensat. Mixați până obțineți o pastă fină, cremoasă. Transferați-o într-un bol.

Bateți frișca într-un bol cu ajutorul mixerului manual, până se formează vârfuri tari. Este esențial ca frișca să fie foarte rece, de la frigider, altfel nu se va întări.

Incorporați frișca obținută în pasta de avocado cu o paletă. Amestecați ușor, cu mișcări largi, de jos în sus.

Transferați compoziția de Semifreddo într-o tavă de chec, în care ați pus folie de plastic (inclusiv pe pereți).

Nivelați deasupra. Puteți să presărați din nou fistic, nuci, caju, migdale sau alte oleaginoase prăjite deasupra.

Dați desertul la congelator. Trebuie să îl lăsați minim 6 ore să se întărească. Este de preferat să îl congelați o noapte întreagă.

A doua zi, Semifreddo se scoate din tavă și se taie felii.

Dacă vreți să îi dați mai multă consistență și un aspect mai atractiv, turnați peste el o glazură din ciocolată, ca în poză.

Glazura se poate pregăti din cacao pudră și ulei de cocos lichid. Sau puteți amesteca ciocolată neagră topită cu puțin lapte.

Semifreddo de avocado în varianta vegană (de post)

Înlocuiți laptele condensat obișnuit cu:

  • lapte condensat vegan, după rețetele de AICI
  • lapte de cocos la conservă (doar partea tare și cremoasă de deasupra – se găsește la Ldl) și/sau cremă de cocos (de la SanoVita) bătută cu mixerul
  • iaurt de cocos (PlantOn) sau de soia

Citește și – Cum și de ce să congelezi avocado

Sugestii

Înlocuiți laptele condensat cu iaurt sau smântână și adăugați miere ca îndulcitor.

În compoziția de Semifreddo se pot adăuga diverse fructe, precum zmeură, căpșuni, cireșe, vișine tăiate mărunt.

Pentru textură, adăugați nuci, fistic, migdale sau alune prăjite și mărunțite.

Aromatizați Semifreddo de avocado cu suc/esență de lămâie sau lime (lămâie verde), vanilie sau migdale, mentă sau busioc proaspăt (mixate împreună cu avocado).

După rețeta de mai sus se pot pregăti și alte deserturi congelate de tip Semifreddo, înlocuind avocado cu alte fructe.

Rețete similare

Înghețată sănătoasă din avocado, banane și miere

Înghețată pe băț din avocado, cacao și miere – simplu și sănătos!

Înghețată din avocado pentru copii

Desert la rece, din căpșuni și avocado

Sursă articol:

1. Kitchen Stories, 3-Ingredient Avocado Semifreddo: https://www.kitchenstories.com/en/recipes/3-ingredient-avocado-semifreddo
2. Jett’s Kitchen, Avocado Semifreddo, Frozen Dessert: https://jettskitchen.com/avocado-semifreddo/

 

 

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[bws_google_captcha]