Prin spovedanie, păcatele săvârșite nu se mai pomenesc nici la vămi, nici la Judecată

Taina Spovedaniei, care înseamnă mărturisirea păcatelor și pocăință, are o putere covârșitoare asupra sufletului.

Prin spovedanie, spun trăitorii în Hristos, păcatele săvârșite de noi în viața aceasta, fie cu fapta, fie cu cuvântul sau numai cu gândul se nimicesc.

Spovedania

Spovedania

Ele sunt șterse din cartea vieții noastre și nu se vor mai pomeni niciodată, nici la vămi, nici la Judecata de Apoi.

Toate cele pe care le-am spovedit cu sinceritate vor fi dezlegate și în cer, precum a spus Mântuitorul, și precum zice preotul când rostește rugăciunea de la Molitfă.

Spovedania curată înainte de moarte salvează sufletul. Părintele Ilie Cleopa spune:

„Când se duce la vămi, sufletul care a avut păcate, dacă le-a dezlegat preotul aici, Duhul Sfânt a șters tot de pe tabelele lor. Crapă, mor de ciudă diavolii. Această putere le-a dat Dumnezeu preoților, că dacă nu dădea Dumnezeu această putere preoților, nimeni nu s-ar fi mântuit.”

Cei care nu cred în taina spovedaniei nu cred în cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos, Care a zis: „Oricâte veți lega pe pământ, vor fi legate și în cer, și oricâte veți dezlega pe pământ, vor fi dezlegate și în cer.” (Matei 18, 18)

Mântuitorul a dăruit Apostolilor pe Duhul Sfânt, și prin El, puterea de a dezlega păcatele.

Iar Sfinții Apostoli, la rândul lor, au rânduit episcopi și preoți, care prin investirea cu Duhul Sfânt, să poată lega și dezlega păcatele credincioșilor.

În chipul preotului care ascultă mărturisirea se află Însuși Mântuitorul, după cum zice la Molitfă:

„Iată fiilor, Hristos stă nevăzut, primind mărturisirea voastră cea cu umilință”. De aceea, nu vă rușinați, nu ascundeți vreun păcat, ci fără sfială să spuneți toate câte ați făcut.”

Tot Dumnezeu este Cel care iartă păcatele, și nu duhovnicul, după cum el însuși zice: „Eu sunt doar un martor ca să mărturisesc toate câte îmi veți spune.”

Este limpede că taina spovedaniei a fost lăsată de Dumnezeu. Preoții au primit această putere de dezlegare de la Dumnezeu:

„Luați Duh Sfânt, cărora veți ierta păcatele, iertate vor fi, și cărora le veți ține, ținute vor fi”. (Ioan 20, 23).

Nimeni nu trebuie să se considere fără de păcat, sau să creadă că nu are nevoie de spovedanie, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel:

„Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este întru noi. Dacă ne mărturisim păcatele noastre, El credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curățească pe noi de toată nedreptatea” (Ioan 1, 8-10).

Dezlegarea păcatelor ușurează sufletul. Părintele Cleopa spunea așa:

„Dacă mi-am mărturisit cu căință și cu pregătire cuvenită și m-am spovedit curat, preotul, numai dacă a pus mâna pe cap și a zis: „Dumnezeu să te ierte”, păcatele mi s-au ridicat.

Pentru a ne folosi de spovedanie, trebuie să ne pregătim, cercetându-ne și conștientizând greșelile noastre și să ne pocăim.

„Valoarea cea scumpă a Sfintei Spovedanii nu ține de preot, ci de mine. Eu, dacă mă duc cu toată sfințenia, cu toată convingerea în fața lui Dumnezeu – că atunci când mă duc în fața preotului înaintea lui Dumnezeu mă duc, că preotul este numai un martor – trebuie să-i spun toate păcatele mele.

În ziua Judecății el atât poate spune, cât i-am spus eu. Ce nu i-am spus, nu-i dezlegat nici pe pământ, nici în cer.”

Pentru a nu uita nimic, trebuie să scriem păcatele pe care le avem pe conștiință, pe care ni le amintim, din copilărie până la momentul prezent.

„Scrie, că și diavolul a scris. Avem contabil bun, îngerul rău pe umărul stâng, care scrie tot, și îngerul cel bun pe umărul drept, care scrie și el faptele cele bune ale omului.”

Precum cămașa trebuie spălată, așa și sufletul trebuie spălat mereu prin deasa spovedanie.

Dumnezeu este atât de milostiv și de bun, că nu mai ține minte răul ce-am făcut, dacă noi ne întoarcem din toată inima și ne mărturisim.”

Surse:
1. Stareți Ruși ai Zilelor Noastre – Învățături, Sfaturi, Proorocii”, 2009
2. http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/3spovedania.htm

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


9 comentarii

  1. Serios?De unde stiti? S-a intors careva?

  2. Nu spovedania ne iarta de pacate,ci credinta in Domnul Isus si in lucrarea Lui de la Golgota.Prin pocainta si credinta in sangele Domnului Isus, care ne curateste de orice pacat ,suntem mantuiti.

    • De unde sti?Se vede ca nu sti din invataturile crestine a stramosilor nostri Spovedania „Luati Duh Sfant Carora veti ierta pacatele vor fi iertate si carora le veti tine, tinute vor fi ” ( Matei 18, 18; In 21, 20 ) „Ne am ticalosit prin pacat, ne vindecam prin poicainta ” ( Sf Vasile cel Mare )

  3. Si cand spun Tatal Nostru mint dar sa se mai spovedeasca

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.