Rugăciunea Inimii şi Rugăciunea de Foc – Părintele Cleopa

Rugăciunea inimii este o stare sufletească excepţională, prin care se urmăreşte traversarea cerului şi atingerea raiului care se află sădit înlăuntrul fiecăruia dintre noi.

Însă până la atingerea cerului, cel care se roagă neîncetat va trebui să treacă mai întâi prin iadul răutăţii şi întunericul fiinţei sale şi apoi să ajungă la apa cea limpede, la pacea pe care Duhul Sfânt o dăruieşte inimii care s-a curăţit de patimi şi de păcate.

Rugăciunea Inimii şi Rugăciunea de Foc – Părintele Cleopa

Părintele Ilie Cleopa cu Părintele Ioanichie Bălan, la Sihăstria

Dar cum să te rogi cu rugăciunea inimii dacă nu eşti pregătit pentru aceasta şi nu ştii cum să începi? Părintele Ilie Cleopa spunea că sunt mai multe feluri de rugăciuni, special concepute pentru mai multe categorii de „suflete”: copii, începători sau rugătorii adevăraţi, antrenaţi în tainele rugăciunii neîncetate.

Rugăciunea gurii

Pentru a ajunge la rugăciunea minţii, rugătorul începător trebuie să pornească de la rugăciunea buzelor, aşa cum zice David în Psaltire: „Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea. Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat”.

„Copii lui Hristos” – pe care Domnul i-a invitat să locuiască în Împărăţia Sa, fie mici sau bătrâni, trebuie să se deprindă mai întâi cu rostirea rugăciunii cu buzele, cu limba, cu glasul. Aceasta este însă abia clasa I. Suirea pe scara rugăciunii duce până la răpirea dumnezeiască. Însă drumul cel mai lung este cel de la gură la minte, şi de la minte la inimă, după cum spunea părintele Arsenie Boca.  Aşadar, pentru a te ruga cu adevărat, trebuie să ridici cuvintele până la înţelegerea minţii. Iar când mintea ajunge să priceapă ceea ce buzele tale rostesc, te poţi considera ajuns pe treapta următoare, adică a rugăciunii minţii.

Rugăciunea minţii

Rugăciunea minţii nu este nici ea întreagă, ci este o rugăciune făcută doar pe jumătate. Aşa cum nici pasărea nu poate zbura numai o singură aripă, aşa cum nici omul nu poate merge cu un singur picior, tot aşa şi rugăciunea minţii este incompletă fără participarea deplină a  inimii.

Părintele Cleopa spunea: „Coboară-te de acolo (din minte), că acolo este mare iarmaroc. Cine ţi-a spus să rămâi la rugăciunea minţii? Trebuie să ajungi la rugăciunea inimii”. Rugăciunea curată, pură, este cea prin care gura spune, mintea înţelege, şi inima simte. Însă aşa cum spune Sfântul Isaac Sirul, la rugăciunea curată a inimii ajunge abia unul din zece mii, dintre cei care îşi doresc cu adevărat aceasta.

Rugăciunii inimii – ispitele care apar

Unirea minţii cu inima nu este însă lipsită de primejdii, ea fiind precum un stup de miere pentru ursul flămând. La întâlnirea dintre cele două – mintea cu inima, apar două ispite:

1. Ispita sau vama imaginaţiei – unde mintea şi-L închipuieşte pe Dumnezeu.

Părintele Cleopa spunea că odată ajuns aici, nu trebuie să te opreşti nici o clipă, pentru că nici heruvimii, nici serafimii, nimeni nu şi-L poate închipui pe Dumnezeu. El nu are margini în veacul veacului, care se pot închipui şi imagina.

2. Ispita sau vama raţiunii – care este în poarta inimii. Când te rogi, spunea părintele Cleopa, nu încerca să teologhiseşti, pentru că te prind diavolii şi îţi răpesc mintea, ducându-te într-o stare periculoasă de mândrie. „Măi, ia uite cum înţeleg eu acum lucrurile! Aceasta este pentru că mă rog”. Dar tu nu te rogi, ci teologhiseşti, şi diavolii se prăpădesc de râs pentru că te-au înşelat.

Rugăciunea de foc – unirea minţii cu inima

Cum să te păzeşti aşadar de acestea? Trebuie să dai toată teoria la o parte şi să te cobori cu o singură raţiune în inimă: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Şi atunci când s-a unit mintea cu inima, trebuie să ne întrebăm: „Care este semnul că te-ai pogorât în inimă?”. Se iveşte un cui de foc în inimă şi se încălzeşte inima ca focul şi simţi o mare dulceaţă dumnezeiască.

Aceasta se face pentru că sufletul tău unindu-se cu Dumnezeu, e precum o împreunare între Mire (care este Hristos, izvorul vieţii) şi mireasa. Noi pe Hristos îl avem sădit în inimă de la botez, iar prin unirea minţii cu a inimii în rugăciune, pieptul se încălzeşte şi tot corpul se face în totalitate foc. Şi după ce corpul s-a încălzit foarte tare, din ochi încep să curgă foarte multe lacrimi.

Aşa cum spunea un bătrân pustnic: „Mi s-a pogorât mintea în inimă două ore şi zece minute şi nu am avut la mine decât cinci batiste. Şi am plâns, şi după ce s-a retras darul, după două ore şi ceva, o lună de zile, în mintea mea, eram numai în cer, numai lucruri Dumnezeieşti gândeam”.

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


5 comentarii

  1. ajuta ne doamne ca mari pacatosi suntem!

  2. DOI DUHOVNICI ISCUSITI ,PARINTELE CLEOPA SI IONICHIE BALAN .RUGATI-VA PENTRU NOI PACATOSII.

  3. foarte frumoasa povata .doamne ajutane si lumineaza mintea noastra AMIN

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.