Rugăciune către Sfântul Mucenic Mina – grabnic ajutător celor păgubiți sau nedreptățiți

Sfântul Mare Mucenic Mina este considerat apărătorul celor păgubiți, fiind prăznuit de creștini în fiecare an la data de 11 noiembrie. Este cunoscut îndeosebi ca unul care ajută la aflarea lucrurilor pierdute, rătăcite sau furate.

Sfântul Mina s-a arătat grabnic ajutător celor aflați în nevoie, în întristări sau spaime, celor care au fost înșelați, precum și celor nedreptățiți, care trec prin procese și judecăți.

Sfântul Mina

Sfântul Mina

Mii de creștini îl sărbătoresc pe acest mare sfânt adunându-se în biserică în ziua pomenirii sale, rugându-se acasă sau mergând la sfintele sale moaște. Unele biserici din țara noastră păstrează părticele din moaștele Sfântului Mina, aduse din sfântul Munte Atos și din Egipt: Catedrala Mitropolitană din Iași, Biserica Sfântul Mina din București și din Suceava (Obcin).

Cei care își doresc să recapete un lucru pierdut pot citi Acatistul Sfântului Mina, cu credința că prin mijlocirea Sfântului vor găsi numaidecât ceea ce au pierdut, sau vor afla alinare în vreun alt fel. În rugăciunea de mai jos puteți afla numeroasele minuni săvârșite de Sfântul Mina. Mai multe despre viața Sfântului Mucenic Mina puteți citi în acest articol.

Rugăciune către Sfântul Mina

O, preasfinte și întru tot lăudate, mare mucenic Mina, și de minuni făcătorule! Primește această rugăciune de la mine nevrednicul robul tău, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scap eu ticălosul. Și către sfânt chipul icoanei tale, cu lacrimi fierbinți mă rog ție:

Vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea. Vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu. De aceea, mă rog ție, fericite și sfinte Mina, grăbește de mă ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni, și mă sprijinește pe mine robul tău.

Ia aminte la suspinele mele, și nu mă trece cu vederea pe mine ticălosul și scârbitul, că știu, sfinte al lui Dumnezeu, că de ai și pătimit suferințe grele și chinuri înfricoșătoare de la cei fără de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferințe, astăzi viețuiești luminat, și ai aflat dar de la Dumnezeu.

Fiindcă ne-am încredințat că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfântă biserica ta și cu credință ți s-a rugat, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine în ajutor și nu l-ai auzit?

Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine, în pagube fiind și alergând la ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui?

Minunile și ajutorul tău m-au făcut și pe mine, ticălosul și scârbitul, ca să alerg la ajutorul tău. Am auzit de neguțătorul acela din pământul Isauriei, care venea la biserica ta spre rugăciuni. Nu numai că ai vădit pe ucigașul său și l-ai scos din paguba lui, dându-i îndărăt punga cu galbeni, dar, o minune, că și din mort și tăiat în bucăți tu l-ai vindecat și l-ai făcut sănătos.

Asemenea și lui Eutropie, din mare i-ai scos sluga cu vasul cel de aur ținut în mâini, fiindcă îi făgăduise bisericii tale. Tot așa și femeia Sofia, care venea spre închinare în sfânt locașul tău, nu numai că a fost izbăvită de ostașul acela ce o silea spre păcat, dar și pe ostaș, după cuviință l-ai certat.

La fel și șchiopul care venea la sfânta biserica ta spre închinare, cu rugăciune îndată l-ai tămăduit. Asemenea și femeii celei mute i-ai deschis graiul, și vorbea curat. De asemenea, atunci când evreul dăduse prietenului său creștin o pungă cu galbeni, pe care creștinul tăgăduia că a primit-o, jurând pentru aceasta chiar în biserica ta, nu numai că ai izbăvit pe creștin de jurământ, dar și evreul, văzând minunea ta, a crezut întru tine și a venit la credința creștină.

Aceste minuni ale tale, sfinte, m-au făcut și pe mine a crede că la orice facere de bine ești gata ajutător și grabnic folositor și minunat. De aceea, încredințat sunt că tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credință ajutor, nu-l treci cu vederea.

Pentru aceasta, și eu cred că tu același ești, sfinte, ca atunci și astăzi, că oricine a alergat la tine nu s-a întors neajutat.

Pentru aceea, și eu acum, fiind scârbit și în pagubă, alerg la tine cu credință și cu lacrimi, îngenunchind, și mă rog ție, Sfinte și mare mucenice Mina, ca să te rogi pentru mine păgubașul și scârbitul, lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea mucenicească, ci te-a ascultat și te-a întărit, și te-a primit în cereștile locașuri.

Către Acela roagă-te ca să fiu și eu ajutat și miluit, pentru rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăvit ca să laud și să bine cuvântez, și să slăvesc întru tot lăudatul și prea puternicul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor, amin.”

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.