ARSENIE BOCA – despre puterile SUFLETULUI, așa cum le-a sădit de la început Dumnezeu în om

Omul a fost născut cu pofta de a-L cunoaște nesăturat pe Dumnezeu, cu setea de a vorbi cu El prin rugăciune, și cu puterea de a-și împodobi sufletul cu cele mai alese podoabe: virtuțile și faptele bune.

Arsenie Boca

Arsenie Boca

La început, toate ale omului erau îndreptate în mod firesc spre Dumnezeu. Iată ce frumos și profund vorbește Părintele Arsenie Boca despre acestea:

Puterile sufletului: mintea, iubirea și voința, după orânduirea cea străveche, își aveau lucrarea și ținta către Dumnezeu. Această tindere spre Dumnezeu a sufletului era lucrarea cea după fire. Și pe temeiul stăruinței în această tindere, urma să creștem de la chip la asemănare.

În urma păcatului, cel viclean a țintuit puterile sufletului încă de la început de firea celor văzute, întrucât toți cei părtași la firea omenească își mărgineau puterea rațiunii și a minții la înfățișarea lucrurilor sensibile, și nu mai aveau nici o înțelegere pentru cele mai presus de simțuri.

De la neascultare încoace, puterile sufletului, nemaifiind unite în Dumnezeu, ci învrăjbite și aprinse de gânduri ce se contrazic, nu mai lucrează după fire, ci lucrează cel mai adesea, dacă nu aproape totdeauna, contra firii.

Toată strădania diavolului aceasta era și este: ca să desfacă dragostea sufletului nostru de Dumnezeu, și s-o lege de orice altceva, afară de Dumnezeu.

Drept aceea, vrăjmașul, ca să-și atingă ținta fărădelegii, îmbie sufletul ispita întâi, cea prin plăcere, aducându-i momeli plăcute la vedere și bune la gustare, potrivite cu fiecare putere frântă a sufletului în parte. Iar pe trup îl împinge să le împlinească cu lucrul, și să le facă tot mereu. Vrea vicleanul, ca pe niște lipsiți de bucuria vederii lui Dumnezeu, pe carene-a furat-o, să ne mângâie, învățându-ne să iubim plăcerea simțurilor, bine știind vicleanul, că asta stinge iubirea de Dumnezeu, și întunecă mintea de la vederea Lui.

Că nu Dumnezeu este Cel care nu ne mai iubește și nu ne mai vede, ci noi suntem cei care nu-L mai iubim, și nu-L mai vedem. Căci între noi și El e zidul păcatului, iar dincoace de zid, noi: o grămadă de cioburi mereu zdrobindu-ne de zid, și în tot mai mare sfărâmare aflându-ne.

Iuțimea sau voința, care, după fire, aveau rostul să îndrepte spre Dumnezeu ca un arc dragostea, iar către diavol mânia, ca pe o săgeată, a aprins-o contra firii, și a transformat-o în ură.

Iar pe biata minte, de unde – după fire – avea sa fie oglindirea sau răsfrângerea lui Dumnezeu, tronul lui Dumnezeu în om, locul Său cel sfânt, fie că o întunecă cu mândria, fie că o aprinde să stea împotriva adevărului, sau în alte chipuri o sfărâmă și pune într-însa urâciunea pustiirii, sau idolul (ideea fixă) a păcatului.

(Părintele Arsenie Boca, “Cărarea Împărăției”, Episcopia Ortodoxă Româna a Aradului, Deva, 2006)

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.