ARSENIE BOCA – “Dobândește-ți o mai bună încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, că El îți simplifică o multitudine de griji”

Atunci când ne punem încrederea în pronia lui Dumnezeu, toată viața noastră se simplifică, totul devine mai ușor, iar sufletul nostru își află pacea. Lucrurile puse și menținute în ordine sunt simple, și odihnesc, spunea Părintele Arsenie Boca.

Grijile Vieții

Grijile Vieții

Omul adeseori hotărăşte pentru toate fără Dumnezeu (Părintele Paisie Aghioritul)

“Dobândește-ți practic o mai bună încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, că El îți simplifică o multitudine de griji, care tocmai de El atârnă, și nu de tine”. Totuși, nu trebuie să luăm această îndrumare prea ușor, lăsându-le pe toate în seama lui Dumnezeu, devenind astfel delăsători, spune Părintele Arsenie.

“Fii întotdeauna cu Dumnezeu dacă vrei ca El să fie cu tine. Dacă omul Îl va exclude pe Dumnezeu de la conducerea lumii și a vieții, va avea și atunci, dar ca un hoț, nu ca un fiu, până va ajunge să nu mai aibă nimic.”

Când cineva se lasă în seama lui Dumnezeu, El nu-l lasă

Dacă vom căuta mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, precum ne îndeamnă Hristos – și aceasta trebuie să fie singura noastră grijă – toate celelalte ni se vor da. Va lăsa oare Dumnezeu făptura Sa? Mana pe care Dumnezeu o dădea în fiecare zi israeliților în pustie se strica dacă o țineau pe a doua zi. Așa a iconomisit Dumnezeu, pentru ca ei să aibă încredere în Pronia dumnezeiască.

Dumnezeu Îl iubește pe om, făptura Sa și chipul Său, și se îngrijește de cele de care are trebuință, și de cele cerești, și de cele pământești. Pe aceasta trebuie să o creadă omul cu toată tăria, și astfel nu se va neliniști niciodată.

Dacă omul nu crede aceasta și se luptă singur să le dobândească, spune Părintele Paisie Aghioritul, se va chinui. Iar dacă Dumnezeu nu ne va da cele pământești, lucruri materiale, omul care trăiește duhovnicește nu se va mâhni.

Cineva făcuse o crescătorie de peşte şi toata ziua spunea “Slavă Ţie, Dumnezeule!“, pentru că vedea mereu purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Îmi spunea ca peştişorul, din clipa când apare şi este mic ca gămalia acului, are şi un săculeţ de lichid, ca să se hrăneasca până ce se va mări şi va putea prinde organisme mici din apă. Dumnezeu i-a dat şi “merinde”. Şi dacă Dumnezeu poartă de grijă de aceştia, cu cât mai mult de om.

Paisie Aghioritul

Paisie Aghioritul

Iconomiseşte Dumnezeu. Vede nevoile, dorinţele noastre şi atunci când ceva este spre binele nostru, ni-l dă. Atunci când cineva are nevoie de ajutor in ceva, Hristos şi Maica Domnului îl ajută.

Hristos vede de sus pe fiecare din noi cum acţionează, şi de aceea El ştie cum şi când să acţioneze pentru binele nostru. Ştie cum şi unde să ne conducă numai noi să cerem ajutorul, să-I spunem dorinţele noastre şi să-L lăsăm pe El să le rânduiască pe toate.

Atunci când ne încredinţăm pe noi înşine lui Dumnezeu, Bunul Dumnezeu ne păzeşte şi ne iconomiseşte. Ca un econom bun, dă fiecăruia dintre noi orice are nevoie, și se îngrijeşte chiar şi în amănunte de nevoile noastre materiale. Şi ca să înţelegem grija Lui, purtarea Lui de grijă, ne dă exact acelea de care avem trebuinţă.

De ce totuși nu vedem purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru noi?

Aceasta este o cursă a diavolului, spune Părintele Paisie. Diavolul aruncă cenușă în ochii omului ca să nu vadă purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Pentru că atunci când omul va vedea purtarea de grijă a lui Dumnezeu, i se va înmuia inima sa de granit, va deveni sensibilă şi va exploda în slavoslovire, lucru ce nu-i convine diavolului.

Acei oameni care le dau pe toate lui Dumnezeu şi se dăruiesc şi pe ei înşişi în întregime Lui, se adăpostesc sub cupola cea mare a lui Dumnezeu şi sunt apăraţi de purtarea Lui de grijă cea dumnezeiască.

Încrederea în Dumnezeu este o continuă rugăciune tainică. Iar această încredere atrage fără zgomot puterile lui Dumnezeu acolo unde este trebuinţă şi în ceasul în care este nevoie.

(Extrase din Părintele Arsenie Boca – „Despre Îndumnezeirea Omului Prin Har”, și „Cuviosul Paisie Aghioritul – “Trezire Duhovnicescă”)

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[bws_google_captcha]