Despre vise și interpretarea Viselor – Părintele Ilie Cleopa

Omul mândru din fire este ușor de ademenit de ispititorul diavol atunci când vine vorba de credința în vise, în miracole false și încrederea în vedenii.

Visele de noapte sunt ca niște oglinzi ale sufletului nostru, iar părintele Cleopa, a cunoscut pe propria piele puterea vrăjmașului în timpul somnului, luptându-se adesea cu ei aievea.

Despre vise si interpretarea viselor – Parintele Ilie Cleopa

Despre vise si interpretarea viselor: Freepic.diller – www.freepik.com

Precum este cel ce aleargă după vânt și vrea să prindă umbra sa, așa este omul care crede în vise. Foarte mulți din cei slabi, care au crezut și au nădăjduit în visele lor au fost înșelați, adesea de cel rău.

Părintele Cleopa are o carte despre vise și vedenii în care spune răspicat că visele nu sunt nimic altceva decât înșelăciuni sau manifestări ale părții poftitoare din noi, care se află în subconștient.

Deși au apărut în ultima vreme foarte multe cărți despre interpretarea viselor, părinții Bisericii ne sfătuiesc să nu cercetăm nimic din cele ce ni se întâmplă în timpul somnului, pentru că acestea sunt curse pentru sufletul nostru.

Așa cum spune Sfântul Apostol, noi umblăm prin credință, și nu prin vedere.

Cele trei părți ale sufletului

Sufletul nostru are trei părți: una rațională, care se află deasupra sânului stâng și care se termină la furca pieptului, alta este partea mânioasă, care se află în mijlocul inimii, și cea de-a treia este partea poftitoare, care se întinde din inimă până la buric.

Toate aceste trei părți ale sufletului nostru au virtuțile, patimile și dorințele lor, care se manifestă adesea prin vise (de noapte, sau de zi, când ne închipuim diverse lucruri cu ochii minții).

Trebuie să recunoaștem aladar care vise fac parte din latura rațională, care vin din partea mânioasă, și care sunt stimulate de partea poftitoare din noi.

Așa îi sfătuia părintele Cleopa pe fii lui duhovnicești:

“Să nu credeți în vise și în vedenii! Dacă vii la mine să te spovedesc și spui că crezi în vise, eu te opresc trei ani de la Sfânta Împărtășanie. Cine ți-a spus să crezi în vise ? Nu auzi ce spune Sfânta Scriptură? Ia cauta în Cartea Înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, la capitolul 34”.

Despre vedenii

Sunt vedenii care vin mai ales de la diavoli, pentru că el are în mâinile lui putere nălucitoare, prin care ne poate amăgi foarte lesne, mai ales pe cei slabi.

El se poate preface în chipul lui Hristos de strălucește ca soarele, sau în chipul Maicii Domnului, în chip de îngeri, în chip de sfinți, în tot chipul. Și cei care cred, cad direct în mâna celui rău.

Părintele Cleopa ne îndemna să nu primim nici un fel de vedenie, să nu credem în nici un fel de arătare.

Sfinții Părinți ai Patericului, marii sihaștri care trăiau numai cu rădăcini în pustie, aveau adesea lupte cu diavolii în realitate, pentru că aceștia pot lua tot felul de înfățișări prin care vin să-i sperie pe cei sporiți în credință și rugăciune.

La un călugăr bătrân, sporit, a venit diavolul în chipul lui Hristos, și el, în loc să-l primească, își căuta de lucru și se făcea că nu-l vede. Acela strălucea ca soarele iar bătrânul închidea ochii. Și-a strigat diavolul către dânsul:

– Bătrânule, da uita-te la mine!
– Dar cine ești tu?
– Dar nu vezi ca eu sunt „Hristos”?
Și bătrânul închidea ochii mai tare, și zicea:
– Eu sunt păcătos, și nu sunt vrednic să văd pe Hristos.
– Ei, bătrânule blestemat, m-ai cunoscut! Și a și dispărut, că a văzut că l-a cunoscut.

Așa fugeau sfinții de vedenii. Chiar dacă ni se pare unora dintre noi că poate vrea Dumnezeu să ne arate o vedenie, un vis de taină, să nu ne încredem acestui gând.

Dumnezeu îi iubește pe cei smeriți, și nu se supără pe aceia care se socotesc nevrednici de a vedea pe îngeri, ci mai mult îi fericește și se bucură de dânșii.

Așa cum zice Sfântul Isaac Sirul, mai de folos ne este nouă să ne vedem păcatele, decât să vedem îngerii.

Și mai de folos ne este nouă să plângem pentru păcatele noastre decât să înviem cu rugăciunea morți sau să facem minuni.

Cel mai sănătos pentru omul mândru este să spună ca David în Psalmii lui: fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea.

Aceasta este poziția de pe care nu putem cădea niciodată. Căci cei care au crezut că au văzut îngeri au fost înșelați de diavoli.

Sfântul Ioan Scărarul spune în lucrarea sa „Scara” că dracii slavei deșarte, pe cei slabi de minte, i-a făcut prooroci – ca el să se laude ca este prooroc, că a văzut vedenii, iar cela ce tuturor viselor și vedeniilor nu crede, filosof duhovnicesc este.

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[bws_google_captcha]