Cele două aripi care ne susțin zborul spre mântuire – Părintele Serafim Aldea

Părintele Serafim Aldea de la Mănăstirea Mull din Scoția răspunde la o întrebare legată de eșecul perceput în calea mântuirii.

Cineva i-a scris că, deși își dorește mult mântuirea, nu progresează deloc. Dimpotrivă, simte că nu reușește să se schimbe și continuă să păcătuiască.

Cele doua aripi care ne sustin zborul spre mantuire - Parintele Serafim Aldea

Cele doua aripi care ne sustin zborul spre mantuire – Parintele Serafim Aldea

„Oare sunt pierdut? Mă tem de Ziua Judecății, dar totuși nu mă pot schimba”.

Hristos nu te-ar ține în viață dacă ți-ai fi pierdut toate șansele de mântuire, îi răspunde Părintele Serafim. Cât încă ești viu, mai ai o șansă.

Nimeni nu este lăsat să facă umbră pământului, adică să trăiască fără rost.

„Suntem ca niște păsări și putem zbura către Hristos doar dacă ne folosim ambele aripi”.

Cele două aripi sunt nădejdea și pocăința. Atâta timp cât nici una din ele nu s-a frânt și nu a încetat să bată, avem nădejde de mântuire. Chiar dacă acest zbor pare că o ia mai mult în jos decât în sus, suntem încă în luptă.

Citește și – Când vă încearcă deznădejdea, gândiți-vă la marea iubire a lui Dumnezeu

Câtă vreme nădejdea este vie în sufletul nostru și dorința de a ne pocăi este sinceră și profundă, avem o șansă să fim mântuiți.

Răspunsul la întrebarea de mai sus, care ne frământă pe mulți dintre noi, îl găsim în experiența primilor călugări și pustnici.

Părintele Serafim dă exemplu viața Sfintei Paisia, care a câștigat mântuirea după o perioadă scurtă de pocăință, dar intensă. 

Tânăra Paisia a avut o viață curată, dedicată slujirii părinților deșertului. Construise un ospice unde îi găzduia și îi slujea pe părinți. Însă de la o vreme, împuținându-i-se resursele, a început să trăiască în lipsuri.

Un bărbat viclean a vizitat-o și a întors gândul ei curat spre păcat. Astfel, Paisia a devenit o prostituată. Auzind despre aceasta, părinții deșertului s-au întristat foarte tare:

„Am aflat că această soră a noastră duce o viață rea. Când a putut, ne-a miluit. Acum este rândul nostru să o miluim și să îi venim în ajutor”.

Chemândul pe Părintele Ioan cel mic, l-au rugat să meargă la ea, și cu înțelepciunea cu care l-a înzestrat Dumnezeu, să o întoarcă pe calea cea bună.

Când Părintele Ioan s-a dus la Paisia, ea l-a primit, crezând că va avea perle prețioase să îi ofere.

Auzind că un călugăr vrea să intre la dânsa, Paisia s-a gândit că va avea perle prețioase să îi ofere și a acceptat să-l primească. S-a pregătit, s-a întins pe pat și îl aștepta.

Părintele Ioan a intrat în cameră, s-a așezat lângă ea și uitându-se în ochii ei, i-a zis:

„Ce ai împotriva lui Iisus de te porți așa?”

Când a auzit aceste cuvinte, a devenit complet rigidă. Sfântul Ioan a început apoi să suspine. Și întrebându-l de ce plânge, el i-a spus:

„Îl văd pe satana jucând în fața ta. Cum să nu plâng?”

Tânăra Paisia a fost cuprinsă apoi de mare cutremur și l-a întrebat dacă există pocăință pentru ea. Atunci Sfântul Ioan a luat-o cu el și au mers în pustie. Când s-a făcut seară, i-a pregătit să doarmă pe un pătuc din nisip, iar el s-a așezat mai departe.

Citește și – Pocăința înseamnă schimbarea modului de a gândi, de a vorbi, de a ne comporta

Trezindu-se în mijlocul nopții, a văzut o cale luminoasă dinspre cer spre ea, iar îngerii luau sufletul ei. A alergat repede și atingându-i picioarele, a văzut că murise.

S-a aruncat atunci cu fața la pământ și a început a se ruga pentru sufletul ei. Iar un glas din cer i-a spus că o singură oră de pocăință i-a adus mai mult câștig decât penitența celor care nu ajung la o asemenea adâncime a pocăinței.

„O singură oră de pocăință a fost suficient să spele păcatele unei prostituate, care abia ce părăsise viața ei păcătoasă”.

Acea pocăință adevărată nu doar a curățat-o de păcate, ci i-a adus mântuirea. În ce te găsește moartea, în aceea vei fi mântuit.

„Calea de a merge înainte este să îți pui încrederea nu în tine, ci în Hristos Însuși”.

Pe de o parte avem pocăința, care trebuie să ne însoțească toată viața. Niciodată nu trebuie să credem că am atins măsura sfințeniei, astfel încât să ne permitem o relaxare a trezviei și atenției în lupta duhovnicească.

Iar pe de cealaltă parte avem nădejdea că Dumnezeu nu ne va pierde. Descurajarea vine atunci când ne bizuim pe propriile eforturi și constatăm că acestea nu ne fac să avansăm.

„Nădejdea nu trebuie să ne părăsească niciodată. Cât timp respiri, pune-ți nădejdea în Hristos”.

Citește și – O lacrimă de pocăință sparge cerul – Părintele Calistrat

Sursă articol: Părintele Serafim Aldea, Habitual sin, Mull Monastery: https://www.youtube.com/watch?v=pLqkt_dQUys&ab_channel=MullMonastery

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.