Mai aproape este Dumnezeu de cei bolnavi decât de cei sănătoși

Boala este privită și înțeleasă în felurite chipuri. Unul o privește ca pe o nedreptate și cârtește împotriva lui Dumnezeu.

Altul o primește ca pe o pedeapsă pentru păcate și se smerește.

Mai aproape este Domnul de cei bolnavi decat de cei sanatosi

Mai aproape este Domnul de cei bolnavi decat de cei sanatosi

Altul o primește ca pe o lucrare de sporire în răbdare și se folosește de ea duhovnicește.

Altul o primește ca pe o înfrânare de la păcate și se cumințește.

Este esențial să privim boala din perspectivă duhovnicească. Orice lucru rău din viața noastră are o cauză spirituală.

De cele mai multe ori, îmbolnăvirea trupului vine ca o consecință a sufletului care bolește din pricina depărtării omului de Dumnezeu.

Alteori, suferința trupului este îngăduită de Dumnezeu ca să îl apropie mai mult pe om de El, de o lucrare duhovnicească.

„Precum celor ce s-au hrănit fără socoteală le folosește absintul amar, așa celor cu purtări păcătoase le e de folos să pătimească rele. Căci leacurile acestea pe cei dintâi îi fac sănătoși, iar pe ceilalți îi pregătesc spre pocăință”.

Dumnezeu este mereu aproape de noi, dar mai ales atunci când suferim.

Citește șiDe ce la vreme de boală nu alergăm la Cel Care ne poate vindeca și trupul și sufletul?

Starețul Dionisie de la Colciu spunea:

„Mai aproape este Domnul de cel bolnav, deci și de tine”.

Este aproape de cel care, în boala sa, se smerește și se cercetează lăuntric. Se roagă și cere de la Dumnezeu iertare și înțelepțire.

În suferință este nevoie de multă răbdare. Răbdare fără cârtire. Bolile au întotdeauna un scop, care este mai presus de înțelegerea noastră.

Nu putem pătrunde cu mintea, cu rațiunea și cu logica omenească tainele lui Dumnezeu.

La un moment dat Dumnezeu poate pune frână vieții păcătoase a unui om ca să îl îndrepte pe calea cea bună, printr-o suferință trupească.

Citește și„Precum focul curăță rugina de pe fier, așa boala curăță păcatele de pe om” – Părintele Cleopa

De aceea boală trebuie privită duhovnicește, pentru că ea aduce mult folos sufletului smerit.

Ea nu trebuie considerată un necaz, o nenorocire, o dramă sau o pedeapsă.

„Dumnezeu nu pedepsește, ci te mângâie, te cearcă, și să ai mare plată de la Domnul”.

Tot ce vine de la Dumnezeu este dragoste părintească, spunea Sfântul Teofan Zăvorâtul:

„De la Dumnezeu, totul este milă: fie boală, fie sărăcie, fie nevoie”.

Creștinismul este plin de paradoxuri. Ca să luminezi, trebuie să arzi, precum o lumânare.

Ca să se împuternicească sufletul, trebuie să slăbească trupul.

Ca să crești duhovnicește, trebuie să te smerești.

Ca să fii mare trebuie să te micșorezi.

Ca să fii bineplăcut lui Dumnezeu trebuie să iubești pe vrăjmași.

Însuși Mântuitorul a arătat, prin viața Sa, că Împărăția Sa nu este din lumea aceasta. Nu se ghidează după principiile acestei lumi.

Dimpotrivă, S-a lăsat bătut, batjocorit, omorât, deși avea toată puterea să Se salveze, să-i spulbere pe toți.

Domnul Însuși ne arată blândețea, smerenia, jertfelnicia, fără de care nu se poate numi cineva cu adevărat creștin.

Ca să câștigi odihna cea veșnică trebuie să suferi. Ca să fii ucenic al lui Hristos trebuie să te jertfești.

Adevărata smerenie, spunea Părintele Dionisie Ignat, este să nu fugi de cruci. Ci să rămâi tare, așteptând cu vitejie sau doar cu răbdare să treacă ispita.

Bărbăția duhovnicească este să spui la vreme de încercare:

„Așa merit! Așa trebuie pentru mine”.

Mai de folos este să pătimim aici suferințe, întristări și lipsuri, decât să ne chinuim dincolo.

Ceea ce aici pare o grozavă durere, în veacul veșnic va conta fiecare clipă de răbdare.

Citește și – Necazurile suportate cu răbdare vor înlocui suferințele iadului

Surse articol:

1. Șase sfaturi duhovnicești de la Părintele Dionisie Ignat, Doxologia: https://doxologia.ro/sase-sfaturi-duhovnicesti-de-la-parintele-dionisie-ignat
2. Sfântul Cuvios Marcu Pustnicul, Nu lăsa păcatul neșters, Doxologia: https://doxologia.ro/filocalia/nu-lasa-pacatul-nesters

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.