Rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos pentru izbăvirea celui bolnav
Încă din primele rânduri ale acestei rugăciuni înțelegem că Dumnezeu este Atotputernic. El Singur are putere asupra vieții și a morții.
În timp ce căutăm vindecare la medicii pământului, trebuie să știm că Mântuitorul este Doctorul sufletelor și al trupurilor. În mâinile Lui se află întreaga noastră existență.
De aceea, orice efort de vindecare pe care îl depune medicul și pacientul deopotrivă, trebuie însoțit de rugăciune. Iar rugăciunea la rândul ei trebuie susținută și alimentată de multă credință.
Cuprins
Hristos Domnul – Doctorul suprem
La fel cum vindeca și tămăduia pe cei bolnavi în răstimpul petrecut pe pământ, la fel și acum, Mântuitorul Hristos se îngrijește de noi în necazurile noastre.
Toată viața Sa pe pământ a fost un sacrificiu. Până la jertfa supremă – răstignirea pe cruce, Hristos Domnul a suferit foame, sete, oboseală. A cutreierat sate și cetăți pentru a vesti oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu și a îi învăța cum trebuie să trăiască pentru a câștiga viața veșnică.
S-a aflat în pericol de moarte de nenumărate ori, a fost trădat, a fost vândut, pălmuit, judecat, bătut, batjocorit și pironit pe cruce.
A tămăduit mulțime de bolnavi care veneau la El pentru vindecare. La fel ca atunci, El se pleacă spre cei aflați în suferință, care Îi cere ajutorul.
Citește și – Doamne, miluiește-mă! Rugăciunea de leac a tuturor celor bolnavi – orbi, șchiopi, leproși și demonizați
Să nu uităm că Mântuitorul este Cel Care a murit pentru fiecare dintre noi. Cu moartea Sa a omorât moartea, a desființat puterea iadului și ne-a dăruit iertarea păcatului strămoșesc și șansa de a trăi veșnic în Împărăția lui Dumnezeu.
El a făcut totul pentru noi. Și le-a făcut în tăcere, smerenie și ascultare deplină față de Dumnezeu-Tatăl.
Despre El, Sfântul Ioan Botezătorul a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29).
Profetul Isaia descrie cel mai bine lucrarea mântuitoare a Mântuitorului pe pământ, care ar trebui să fie o pildă pentru noi toți (Isaia 53, 3-7):
„Disprețuit era, și cel din urmă dintre oameni; om al durerilor și cunoscător al suferinței, unul înaintea căruia să-ți acoperi fața; disprețuit și nebăgat în seamă.
Dar El a luat asupră-Și durerile noastre și cu suferințele noastre S-a împovărat.
Și noi Îl socoteam pedepsit, bătut și chinuit de Dumnezeu, dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre și zdrobit pentru fărădelegile noastre.
El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră, și prin rănile Lui noi toți ne-am vindecat.
[…] Chinuit a fost, dar S-a supus și nu Și-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere S-a adus și ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, așa nu Și-a deschis gura Sa”.
Nimeni nu cunoaște mai bine suferința decât Mântuitorul Hristos și totuși nimeni nu are mai multă putere de vindecare decât El.
Rugăciune de lăsare în voia lui Dumnezeu
Ori de câte ori trebuie să luăm un tratament, să facem o investigație sau să mergem la o operație, trebuie să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute.
În mod firesc, Îi vom cere să ne vindece, dar trebuie să fim dispuși să acceptăm voia Sa. Nu toți se vindecă. Nu întotdeauna suntem izbăviți repede de boală. Asta deoarece Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi, un plan mântuitor.
Noi nu-l vedem și nici nu-l putem înțelege. Însă trebuie să avem încredere deplină în Dumnezeu și în ce hotărăște El. Dacă ne este de folos să suferim, să fim pregătiți să acceptăm acest lucru și să ne supunem cu smerenie.
Citește și – Rugăciune pentru bolnavul căzut în deznădejde
Dacă însuși Mântuitorul Hristos a suferit, nevinovat fiind de nimic, oare noi, care suntem supuși păcatului și greșelii în fiecare clipă vom fi feriți de durere și de necazuri?
Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne tămăduiască dacă ne este de folos, iar dacă nu, să ne dăruiască putere să îndurăm toate cu smerenie și bărbăție.
Rugăciunea ne va aduce oricum o vindecare – anume o vindecare a sufletului. O înțelegere profundă a sensurilor bolii și învățături de mai preț.
Rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos pentru izbăvire de boală
„Preaputernice și slăvite Doamne Iisuse Hristoase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduiești neputințele oamenilor, Care nu ai venit să chemi la pocăință pe cei drepți, ci pe cei păcătoși și ai primit moarte pe cruce pentru mântuirea noastră!
Din adâncul inimii Te rog să primești smerita mea nevoință și această mică rugăciune a mea, pentru cel încercat de boală!
Mântuiește-l Doamne, precum știi, ca un bun și iubitor de oameni, și rânduiește Tu toate spre folosul său. Căci noi neputincioși suntem și nu îl putem ajuta, dacă nu ne vei lumina cu harul Tău.
De e voia Ta, îl poți pedepsi precum se cade pentru păcatele sale, tămăduindu-l cu ierburile amare ale durerii, ca un Doctor priceput, precum vei vrea.
Dar căzând înaintea Ta, Te rog, îndură-Te de robul Tău, potolește-i fierbințeala, alină-i suferința, ridică-l din patul durerii. Să îi fie această încercare prin care trece spre îndreptarea vieții, spre început bun mântuirii și spre iertarea păcatelor.
Și dacă îi este de folos să ducă mai departe crucea bolii, fie, Doamne, după voia Ta, nu după voia noastră. Dăruiește-i lui răbdare și liniște, alungând de la el toată frica și toată deznădejdea, ca să nu fie îngenuncheat de durere și să cârtească sau să cadă în patima mâniei.
Ajută-l, Iubitorule de oameni, ca văzând el mila Ta, să cadă la picioarele Tale cu lacrimi de pocăință și de mulțumire, ca să se învrednicească să audă glasul Tău cel sfânt: „Iertate îți sunt păcatele! Amin”.
Citește și – Rugăciune pentru un bolnav
Sursă articol: Doxologia, Rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos pentru izbăvire de boală: https://doxologia.ro/rugaciune/rugaciune-catre-mantuitorul-iisus-hristos-pentru-izbavire-de-boala