Omul lui Dumnezeu este omul dragostei, nu al legilor

Viața noastră pe pământ trebuie să fie un permanent urcuș duhovnicesc. Se spune că omul cât trăiește, învață. Dar nu toate științele lumii sunt ziditoare.

Privind atent la noi înșine, putem constata că nu ne îndreptăm spre bine. Sufletul nostru nu este împodobit cu virtuți, ci cu patimi. Suntem stăpâniți nu de cuviință și înfrânare, ci de vicii și desfrânare.

Chiar și cei care se consideră creștini, mergători la Biserică, postitori și rugători sunt tot robi ai legilor vechi, și nu ai iubirii.

„Mulți ne-am încătușat în „legi” și nu înaintăm spre esența lucrurilor. Și aceasta deoarece în loc să dobândim […] dragoste, îngăduință, duh de iertare, răbdare, înțelegere, smerenie, devenim tot mai severi, ne transpunem în judecătorii altora – a păcătoșilor – de parcă noi am fi nepătați și fără de păcat”.

Iată care sunt virtuțile spre care trebuie să ne îndreptăm toate strădaniile și eforturile noastre. Spre dobândirea acelor calități care ne fac asemănători Celui Care ne-a zidit, adică a blândeții, a răbdării, a smereniei, a iubirii .

Creștinii trebuie să fie oameni ai dragostei și nu oameni ai logicii, ai rațiunii limitate, ai dreptății umane care nu are nimic de-a face cu iertarea, cu dăruirea, cu jertfa.

„Însă creștin este omul dragostei, iar nu omul legilor; este omul răbdării și al smereniei, iar nu omul fanatismului și al zelotismului fără discernământ”.

Pare un lucru normal să judeci, să vrei să fii mai bun decât altul, să intri în jocul competitivității, să te lași purtat de duhul secularizat al lumii în care trăim.

Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să ieșim din lume, să ne depărtăm de moravurile și de practicile necuvioase ale lumii. Să nu ne asemănăm chipului veacului în care trăim, care este marcat de păcat, de egoism, de invidie, de ură, de desfrânare.

„Este păcat să credem că-L vom afla pe Hristos în mijlocul acuzațiilor, defăimărilor celorlalți, a exhibițiilor și ținerea anumitor porunci, fără însă a căuta esența învățăturii creștine”.

Chiar și un om corect dacă ești, nu este suficient. Trebuie să ai dragoste și să te faci cât mai asemănător cu Dumnezeu. aceasta este esența Evangheliei: iubirea. Mântuitorul le-a spus Apostolilor că oamenii vor cunoaște că sunt ucenici ai Lui dacă vor avea dragoste unii pentru alții.

„Să nu ne înșelăm. Se poate să fim „ai Bisericii”, însă ai lui Hristos nu vom deveni niciodată dacă nu vom scutura înverșunarea și egoismul care se cuibărește în inima noastră”.

Vom ajunge ca fariseii aceia care au crezut că împlinesc legea și sunt drepți înaintea lui Dumnezeu, dar cărora Dumnezeu le spune: „Duceți-vă de la Mine că nu vă cunosc pe voi”. De ce nu îi „cunoaște”? Pentru că nu au dragoste, blândețe, iertare, milă față de aproapele.

Există riscul de a ne pierde mântuirea dacă nu „mânăm mai la adânc”, dacă nu pătrundem mai adânc poruncile lui Dumnezeu, care se întemeiază mai mult decât orice pe dragoste.

Dacă nu vom începe să iubim necondiționat, să dăruim fără să așteptăm nimic în schimb, să arătăm milă și iubire, nu vom ajunge niciodată să-L cunoaștem pe Dumnezeu și Duhul Lui cel sfințitor.

„Mulți creștini pe parcursul vieții lor se pierd în respectarea formelor exterioare ale valorilor morale, și în obișnuință”.

Or, creștinul adevărat este acela care se jertfește, care pătimește, care suferă pentru aproapele.

„Fă-te fratele aproapelui tău, fă-te îmbrățișare de mângâiere, fă-te zâmbet, fă-te rugăciune, fă-te foc de bucurie, fă-te loc de iertare, fă-te tăcere de smerenie, fă-te tămâie de dragoste”.

Iată îndemnurile la care trebuie să plecăm urechea și inima, și nu la șoaptele amăgitoare ale diavolului care ne ațâță cu orice preț împotriva aproapelui.

Sursă: Altarul Credinței: http://altarulcredintei.md/crestin-este-omul-dragostei-iar-nu-omul-legilor/