„Să vorbești cu Dumnezeu ca și cum ai ridica receptorul. Să-I spui ce vrei direct” – Părintele Sofronie de la Essex

Așa cum vorbim cu cei mai buni prieteni ai noștri, cărora ne destăinuim tristețile și bucuriile, necazurile și împlinirile, tot așa trebuie să vorbim și cu Dumnezeu, Părintele nostru ceresc Care ne poartă de grijă în toată clipa și așteaptă să-I cerem ajutorul.

Starețul Sofronie de la Essex o sfătuia pe o femeie care îi telefona adesea pentru a lua binecuvântare și a-i spune problemele, să se adreseze direct lui Dumnezeu:

„Așa cum vorbim noi acum la telefon, așa să vorbești cu Dumnezeu, ca și cum ai ridica receptorul, să-I spui ce vrei pe direct. Să ai întotdeauna lina deschisă, să nu rupi niciodată firul acesta”.

Sfântul Paisie Aghioritul spunea despre rugăciune:

„Trimit semnal, cer ajutor. Cer continuu ajutor de la Hristos, de la Maica Domnului, de la Sfinți, pentru mine și pentru ceilalți. Dacă nu voi cere, nu-mi vor da. Fericiți sunt toți cei care au prins legătura cu Baza cerească și sunt conectați, prin evlavie, cu Dumnezeu”.

Iată ce frumos spune în Cartea Psalmilor:

„Aproape este Domnul de toți cei ce-L cheamă, de toți cei ce-L cheamă pe El întru adevăr. Voia celor ce se tem de El o va face și rugăciunea lor o va auzi și-i va mântui pe dânșii” (Ps. 144, 18-19).

Toate în viața noastră trebuie să primească binecuvântarea lui Dumnezeu, de aceea se cuvine să ne rugăm în toată vremea și în tot locul.

Mântuitorul Însuși ne-a sfătuit să priveghem și să ne rugăm neîncetat, ca să nu cădem în ispită și să avem mereu ajutorul și ocrotirea Lui.

„Oriunde te-ai afla, să vorbești deschis lui Hristos, Maicii Domnului, Îngerilor, Sfinților. Să le spui tot ceea ce vrei. Să spui: „Hristoase al meu, Maica Domnului, știi intenția mea. Ajută-mă!” Astfel, simplu și cu smerenie să vorbești mereu cu ei despre orice te preocupă”, spunea Părintele Paisie Aghioritul.

Să păstrăm cu orice preț această legătură tainică a inimii cu Dumnezeu și toate se vor îmbunătăți în viața noastră.

Să ne încredem cu toată ființa în pronia lui Dumnezeu, și toate vor deveni ușoare și frumoase. El poartă de grijă și fără să-I cerem noi ajutorul, dar cu atât mai mult revarsă îndurarea și iubirea Sa asupra celor care se roagă Lui cu credință și Îl caută neîncetat.

„Există pronie, nu te teme, ci bucură-te! Să ai pronia lui Dumnezeu ca o umbrelă și să stai sub ea”, spunea Părintele Sofronie.

Obișnuindu-ne să ne rugăm permanent vom dobândi mai multă siguranță în deciziile pe care trebuie să le luăm, pentru că Domnul ne va lumina ochii inimii și calea pe care să mergem.

„Rugăciunea trebuie să aibă locul cel dintâi în viața noastră, și toate vor merge bine”.

_____________________________________________________________________________________________________________

Surse:

1. Cuviosul Paisie Aghioritul, Despre Rugăciune, Vol. VI, Editura Evanghelismos, București, 2013, pp. 15-17

2. Dumitra V. Daviti, Amintiri despre Stareţul Sofronie de la Essex, Mănăstirea Piatra-Scrisă, jud. Caraş Severin, 2002, pp. 100-101

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[bws_google_captcha]