Despre duhul TRISTEȚII, și cum scăpăm de el – Sfântul Teofan Zăvorâtul
Articol scris de Ana-Maria Postolache
Există mai multe tipuri de tristețe pe care le resimțim în viața noastră. Sfinții Părinți spun că doar „întristarea cea după Dumnezeu” este bună, în timp ce mâhnirea pentru pierderile și eșecurile din viața noastră este de la diavol.
Întristarea după Dumnezeu înseamnă întristare pentru păcate, care duce la străpungerea inimii, la pocăință și la îndreptarea vieții.
Întristarea cea rea, numită și „întristare lumească” este de la diavol pentru că nu are nimic folositor în ea, ci este distructivă. Iată ce spune Sfântul Apostol Pavel:
„Într-adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce pocăință care duce la mântuire, pe când întristarea lumii aduce moarte” (2 Corinteni, 7-10).
Sfântul Teofan Zăvorâtul spune că unul din motivele pentru care cădem în întristare este încrederea noastră în propriile forțe și fapte.
„Este posibil ca Dumnezeu Însuși să ne trimită aceasta, ca să învățăm să nu ne bizuim pe noi înșine. Câteodată luăm multe sarcini asupra noastră și așteptăm mult de la eforturile, mijloacele și ostenelile noastre”.
De aceea, uneori Dumnezeu retrage harul Său și ne lasă singuri, parcă zicându-ne: „Hai, încearcă să vezi câtă putere ai!”
Această „învățare de minte” este foarte grea pentru cei care au multe daruri și își pun nădejdea doar în virtuțile și faptele lor.
Dumnezeu poate trimite tristețe și ca pedeapsă pentru unele patimi satisfăcute, și pentru care nu ne pocăim, sau ca să ne dăm seama de deșertăciunea lumii.
Uneori, chiar când totul merge bine și suntem împliniți din punct de vedere social, profesional și familial, sufletul suferă în tăcere, fără un motiv evident.
Această stare de apatie vine din faptul că sufletul tânjește de fapt după cele spirituale, care îl fac să se simtă împlinit: adică de rugăciune, de mersul la Biserică și întâlnirea cu Dumnezeu, de spovedanie și Împărtășanie, de hrană spirituală.
Alteori, se întâmplă ca diavolul să ne dea tristețe și plictiseală pentru că el „nu iubește inimile liniștite, și se străduiește prin toate mijloacele să strângă într-un fel inima și să alunge din ea liniștea cea dulce”.
Rugăciunea este singura armă pe care o avem împotriva acestor stări negative. Ea alungă întunericul pe care tristețea și deznădejdea îl abat asupra inimii. Iată ce ne sfătuiește Sfântul Teofan să facem:
„Rugați-vă Domnului și Maicii Domnului, și va trece. În privința duhului tristeții, să vă plângeți Domnului și îngerului păzitor, și se va depărta. Dar să răbdați totul cu blândețe”.
Atunci când ne simțim întristați fără motiv, trebuie să ne dăm seama că aceasta este lucrarea diavolului, și să o combatem prefăcând întristarea în pocăință pentru păcate. Astfel îl vom păcăli pe diavol și vom avea mult câștig duhovnicesc.
____________________________________________________________________________________________________
Sursă: Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, Editura Egumenița