Limonada cu mentă și miere – sănătoasă şi răcoritoare

Mereu se face că vremea călduroasă ne ia prin surprindere.  Perioada de soare blând, care mai mult luminează decât încălzeşte a devenit din ce în ce mai scurtă/.

Suntem asaltaţi foarte rapid de temperaturi peste 27 de grade în lunile de primăvară.

Limonada cu menta si miere

Limonada cu menta si miere

Căldurile ne copleşesc, la propriu la figurat, ne moleşesc şi ne taie din vitalitatea de care avem nevoie să lucrăm şi să ne mişcăm.

Din fericire, există câteva leacuri cu care putem combate senzaţia de sufocare pe care o resimţim vara.

Reţetele de limonadă sunt cele mai căutate şi cele mai de succes.

Astăzi, mai mult ca oricând, există o paletă largă de opţiuni în acest sens.

Pe lângă lămâia obşinuită, limonada clasică poate şi îmbogăţită şi îmbunătăţită cu alte ingrediente răcoritoare.

Menta este unul din aceste ingrediente secrete care dau şi mai multă savoare, aromă şi putere de răcorire limonadei cu lămâie.

Mai mult decât orice alt suc rece carbogazos, limonada cu lămâie şi mentă are puterea de a ne astâmpăra setea în zilele cu soare arzător.

Limonada proaspătă are şi marele atu că ne hidratează şi ne stimulează pofta de mâncare, pierdută din pricina zăpuşelii.

Pentru un gust şi efect 100% natural, limonada cu mentă se va îndulci cu miere de albine.

Reţetă de limonadă cu mentă, lămâie şi miere

Dacă te-ai decis să încerci un gust reîmprospătant şi puternic aromat, iată reţeta de limonadă cu lămâie, mentă şi miere pe care o poţi folosi.

Ingredientele de mai jos sunt pentru aproximativ un litru de limonadă.

Ingrediente

• 5 lămâi zemoase
• o mână de frunze de mentă proaspătă
• 2 linguriţe de miere
• un litru de apă plată sau minerală, după preferinţă
• 3 linguriţe de sirop de lămâie (opţional)

Mod de preparare

Trebuie mai întâi să speli bine-bine lămâile. Le poţi curăţa de coajă, doar partea galbenă, sau le poţi folosi cu tot cu coajă.

În cazul în care cureţi coaja, o poţi folosi la un sirop special din apă şi zahăr, fiert la foc mic, şi adăugat ulterior în limonadă.

Storci bine lămâile, folosind storcătorul de fructe sau blenderul. Adaugi toate ingredientele în blender şi le mixezi bine.

Limonada se păstrează în sticle bine acoperite. Rezistă bine la frigider şi 2-3 zile. Pentru un gust şi mai incitant, folosiţi pe lângă lămâile obişnuite şi 3 felii de lime verde.

 Vezi şi reţeta de limonadă cu ghimbir.

Menta are o influenţă extraordinară asupra stării noastre de spirit, crescând în acelaşi timp puterea de concentrare.

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[bws_google_captcha]