Cele mai prescrise plante pentru hipertensiune arterială

Creșterea nivelului tensiunii arteriale poate provoca probleme cardiovasculare grave, inclusiv un atac de cord. Dat fiind că bolile de inimă sunt astăzi printre principalele cauze de deces la nivel mondial, este foarte important ca cei afectați să găsească cele mai bune remedii pentru a menține tensiunea arterială sub control, sau chiar să o aducă la un nivel cât mai aproape de normal.

Remedii Hipertensiune Arterială

Remedii Hipertensiune Arterială

Plante  pentru hipertensiune

Adoptarea unei diete corespunzătoare, menținerea greutății corporale și utilizarea alimentelor și plantelor cu efect de scăderea a tensiunii joacă un rol important în tratarea hipertensiunii arteriale.

Usturoiul. Acesta conține alicină, o substanță naturală care ajută la subțierea sângelui și la menținerea presiunii arteriale sub control. Din cauza hipertensiunii, riscul de atac de cord și accident vascular cerebral este foarte mare. Persoanele cu tensiunea mare sunt sfătuite să mănânce cel puțin 1 cățel de usturoi pe zi. alternativ, pot lua suplimentele, cum sunt capsulele cu usturoi (600-1.200 mg pe zi.

♣ Vâscul. Este de departe cea mai bună plantă pentru reglarea tensiunii. Are un efect bun atât în hipertensiune, cât și în hipotensiune arterială. Se pot câte 1-2 căni de ceai de vâsc pe zi, timp de 6 săptămâni. Ceaiul se prepară astfel: se pune 1 linguriță de plantă la înmuiat în apă rece peste noapte, iar dimineața, amestecul se încălzește pe foc mic, și se strecoară (nu se fierbe). Acest tratament este bun și pentru cei cu tensiunea mică (hipotensiune).

♣ Păducelul. Păducelul face parte din familia trandafirilor. Florile și frunzele sale au proprietăți curative deosebite. păducelul este cardio-protector, antioxidant și diuretic. Susține funcția inimii, reduce nivelurile de lipide plasmatice, și ajută la dilatarea vaselor coronariene, prin care promovează reducerea tensiunii arteriale. Păducelul reduce de asemenea rezistența vasculară periferică, și stabilizează funcțiile cardiace. Se poate consuma sub formă de ceai sau tinctură. Pentru a stabili doza potrivită, trebuie discutat cu medicul.

♣ Talpa gâștii. Pe lângă faptul că poate reduce tensiunea arterială, această plantă reglează totodată ritmul cardiac și induce un efect calmant. Se poate administra sub formă de ceai sau tinctură.

♣ Isopul. Datorită efectului de dilatare a arterelor, isopul ajută la scăderea tensiunii arteriale. Se poate consuma sub formă de infuzie, câte 2 căni pe zi.

♣ Teiul. Frunzele și florile de tei au proprietăți terapeutice recunoscute din vechime. Componentele active din tei sunt mucilagiu – care are proprietăți antiinflamatorii, ulei volatil și flavonoide – antioxidanți puternici. Efectul combinat al acestor componente s-a dovedit eficient în scăderea nivelului tensiunii arteriale. Datorită efectului său calmant asupra nervilor și relaxant asupra arterelor, teiul este mai degrabă util în cazurile de hipertensiune arterială cauzate de stresul excesiv și de grijile zilnice, când facilitează circulația sângelui. Persoanele hipertensive bea ceai de tei, sau tinctură de tei, în dozele prescrise de medic.

♣ Mătase de porumb. Este una din cele mai frecvent prescrise plante pentru pacienții hipertensivi. Are proprietăți diuretice semnificative, prin care ajută la eliminarea plăcii acumulate în pereții arteriali, prin urinare. Mătasea de porumb ajută de asemenea la subțierea sângelui și la îmbunătățirea circulației sangvine. Această plantă se poate administra sub formă de ceai, câte 1-2 căni pe zi.

♣ Păpădia. Rădăcina, tulpina, frunzele și florile acestei plante pot fi toate folosite în scop medicinal. Principala componentă activă din păpădie este aesculina, care s-a dovedit extrem de eficientă în relaxarea și dilatarea arterelor mici din corp, crescând astfel rezistența vasculară. Frunzele de păpădie în mod special sunt bogate în potasiu, un nutrient de care corpul are nevoie pentru a menține nivelul tensiunii arteriale arterială sub control. Acestea se pot consuma în salate. Sau se poate bea ceai de păpădie, care este de asemenea foarte bun pentru ficat și bilă.

♣ Ghimbirul. Ghimbirul este cunoscut pentru abilitatea de a subția sângele și de curăța arterele. Se poate adăuga în mâncăruri, sau se poate consuma sub formă de ceai, din rădăcină rasă, infuzată în apă 15-20 de minute. Ghimbirul se găsește la magazinele naturiste și sub formă de capsule sau tablete.

♣ Tărâțele de Psyllium. Acestea au proprietăți de curățarea a arterelor foarte puternice, care pot ajuta la eliminarea de plăci formate la nivelul pereților arteriale și implicit la îmbunătățirea circulației sângelui și menținerea nivelurilor tensiunii arteriale la un nivel optim. Doza recomandată de nutriționiști pentru cei hipertensivi este de 5-10 g de tărâțe psyllium pe zi.

♣ Afinele. Renumite pentru capacitatea lor naturală de a menține sub control glicemia, afinele ajută inclusiv la prevenirea și tratarea hipertensiunii arteriale. Afinele împiedică lezarea vaselor de sânge, mențin arterele flexibile, ușurează circulația și mențin astfel tensiunea arterială la un nivel constat în momentul în care persoana în cauză este stresată sau îngrijorată.

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


1 comentariu

  1. Si eu fac ceai de visc f bun meu imi mentin tensiunea cu el ..

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.