Cum să deosebești aloe vera comestibilă de specia necomestibilă

Aloe vera este una din cele mai valoroase plante din istorie. Utilizările sale în medicină și cosmetică datează de mai bine de 2.000 de ani.

Cu siguranță ai și tu în casă un ghiveci cu aloe vera.

Cum deosebesti aloe vera comestibila de specia necomestibila

Aloe vera barbadensis vs. aloe vera chinensis: cum deosebesti specia comestibila de cea necomestibila

Trebuie să știi că nu toate speciile de aloe sunt comestibile sau adecvate pentru uz terapeutic.

Sunt circa 400 de tipuri de aloe, din care doar una este bună pentru consum. Aceasta este „Aloe vera barbadensis” sau „Aloe vera barbadensis miller”.

În rândurile următoare vă vom arăta cum puteți diferenția specia comestibilă de altă specie necomestibilă, la fel de populară.

Aloe vera este originară din Peninsula Arabică.

Astăzi este cultivată în numeroase țări. Se găsește atât în florării, cât și în magazinele alimentare sau în farmacii.

Este inclusă în numeroase produse, precum sucuri, iaurturi, detergenți, săpunuri sau loțiuni cosmetice.

Dacă ai în casă un ghiveci de aloe vera și vrei să o folosești ca plantă medicinală sau chiar să o consumi, trebuie să verifici dacă este specia corectă.

CUM ARATĂ SPECIA DE ALOE VERA COMESTIBILĂ

Aloe vera barbadensis – specia comestibilă, are frunzele late și foarte groase.

Acestea cresc înalte și drepte. Sunt cărnoase și bogate în gel.

Aloe vera barbadensis

Aloe vera barbadensis

Au o culoare gri-verzuie. Sunt aranjate într-o formă circulară, similară unei rozete.

Cum deosebesti aloe vera comestibila de specia non-comestibila

Frunze tinere de aloe vera barbadensis

Frunzele tinere de Aloe vera barbadensis pot avea pete, puncte sau dungi albe, la fel ca specia non-comestibilă.

Este important de menționat că aceste pete dispar la planta comestibilă pe măsură ce ea crește.

Frunzele mature de Aloe vera barbadensis au o culoare uniformă, fără porțiuni albe.

Această specie produce flori de culoare galbenă.

Utilizări terapeutice

Aloe vera conține toate vitaminele necesare zilnic, inclusiv B12, spune academicianul Ovidiu Bojor.

În acest ARTICOL veți găsi informații despre cum se extrage gelul din frunzele de aloe barbadensis și cum se pregătește pentru a fi consumat intern.

Ajută la reducerea simptomelor de reflux gastrointestinal. Calmează arsurile stomacale. Curăță colonul.

Contribuie la scăderea nivelului de zahăr din sânge și este util în diabet.

Are efecte laxative și rezolvă constipația.

Citește și – Cum să te vindeci de boli cu aloe vera – 12 rețete terapeutice

Aloe vera barbadensis (specie comestibila)

Aloe vera barbadensis (specie comestibila): flora.wheberson.com.br

Folosită ca apă de gură, reduce sângerările gingivale sau gingiile umflate.

Un compus din frunzele de aloe – emodina – poate stopa creșterea cancerului la sân.

Curăță, hidratează și hrănește pielea. Extern, gelul de aloe vera poate fi folosit din cap până în picioare.

CUM ARATĂ SPECIA DE ALOE NON-COMESTIBILĂ

Specia de aloe care nu este bună pentru consumul intern se numește „Aloe vera chinensis”.

Este important să cunoașteți denumirea științifică sau latinească a plantelor atunci când le cumpărați.

Această specie se diferențiază de aloe vera comestibilă descrisă mai sus prin frunzele sale înguste și brăzdate de dungi albe.

Aloe vera chinensis

Aloe vera chinensis: manuel m. v.

Culoarea lor este albastră-verzuie. Sunt dispuse una peste alta.

Atât frunzele tinere, cât și cele mature sunt marcate de dungi sau linii albe.

Aceste striații acoperă o mare parte a frunzelor și nu dispar niciodată. Planta arată așa tot timpul.

Acest element este foarte vizibil și vă poate ajuta să diferențiați mai ușor cele două tipuri de aloe.

Aloe vera chinensis face flori de culoare portocalie – un alt indiciu-cheie al acestei specii.

Utilizări terapeutice

Dacă aveți o astfel de plantă aloe în casă, nu folosiți gelul pentru consum.

Frunzele sale au de altfel o cantitate mică de gel, comparativ cu frunzele speciei comestibile.

Aloe vera chinensis (specie necomestibila)

Aloe vera chinensis (specie necomestibila)

Aloe vera chinensis poate fi folosită însă pentru afecțiunile externe.

Ajută la tratarea arsurilor minore, arsurilor solare, mâncărimilor, iritațiilor pielii, alergiilor, mușcăturilor de insecte, ulcerațiilor pielii, infecțiilor sau durerilor.

Citește și – Aloe vera – cel mai simplu remediu de casă pentru răni, arsuri, infecții cu Stafilococi sau alte bacterii, fungi și virusuri

Surse articol:

1. Deep Green Permaculture, Identifying and growing edible aloe vera: https://deepgreenpermaculture.com/2019/04/16/identifying-and-growing-edible-aloe-vera/
2. Christopher Foote, A history of aloe vera: from the arabian desert to that cream you use on your hands, BMC: https://blogs.biomedcentral.com/bmcseriesblog/2015/02/26/history-aloe-vera-arabian-desert-cream-use-hands/
3. Summer Fanous, Debra Rose, 7 Amazing uses of aloe vera, Healthline: https://www.healthline.com/health/7-amazing-uses-aloe-vera#fresh-produce

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.