ULEI esențial de PIN – ușurează RESPIRAȚIA, alungă OBOSEALA și SLĂBICIUNEA

Pinul (Pinus silvestris), asemenea altor conifere precum bradul și molidul conține substanțe deosebit de bogate în ulei esențial.

Acesta este compus din 50-90% monoterpene (alfa-pinen, beta-pinen, D-limonen, alfa-terpinen, gama-terpinen, beta-ocimen, miricină, camfen, sabinen).

Ulei esential de pin – beneficii, utilizari

______________________________

Ulei esențial de pin – proprietăți

Uleiul esențial de pin are proprietăți antiseptice asupra căilor respiratorii. Combate virusurile și bacteriile. Acțiunea sa antivirală și antibacteriană se datorează conținutului de limonen, diterpen și acetat de bornyl.

Datorită faptului că stimulează vasoconstrucția, produce efecte decongestive, mai ales la nivel limfatic. Este expectorant, tonifiant nervos și stimulator. 

Are efecte ușor analgezice și antihistaminice (combate alergiile). 

Uleiul esențial de pin ușurează respirația și înlătură problemele respiratorii. Grație efectului energizant, este util în stările de oboseală și slăbiciune.

______________________________

Pinul – moduri de utilizare

Academicianul Ovidiu Bojor scrie în cartea sa „Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z” că ienupărul are aceleași recomandări ca și jneapănul, fiind util îndeosebi în afecțiunile respiratorii, precum:

– bronșită
– traheită
– traheo-laringită

Ceaiul din ace de pin este benefic pentru persoanele cu lipsă de vitamina C. Se folosește 1 lingură de ace la 1 cană cu apă.

În afecțiunile aparatului respirator este bun siropul de pin. Se fierb 20 g de muguri de pin în 500 ml de apă. Se adaugă miere în cantitate de 64%. Se strecoară și se consumă câte 4-5 linguri pe zi.

Persoanele cu bronșită cronică pot face inhalații cu ulei esențial de pin. Se amestecă 2,5 ml de ulei esențial de pin cu 2,5 ml de ulei esențial de brad și 0,5 ml ulei esențial de fenicul.

Din acest amestec, se pun 2-3 picături într-un vaporizator de ceramică și se inhalează aburii.

Uleiul esențial de pin este folosit în inhalații încă din antichitate. Egiptenii și arabii îl utilizau în acest scop.

Statisticile sugerează că populațiile care viețuiesc în apropierea pădurilor de conifere au rate mai mici de probleme respiratorii.

Uleiul esențial de pin poate fi folosit și la băi, pentru înlăturarea stărilor de oboseală și slăbiciune. Se pun câteva picături în apa din cadă. Băile se fac la sfârșitul zilei. 

Atenție, nu folosiți uleiurile esențiale direct pe piele. Diluați-le cu un ulei vegetal, sau diverse creme, loțiuni, alifii.

 

Se pot face masaje, pentru încălzirea membrelor reci, reducerea durerilor reumatice, articulare sau de sciatică, sau pentru picioare umflate. 

Masajul pe spate ajută la întărirea imunității iarna. Aplicat pe torace, este util în bronșite, laringite, sinuzite. 

 

______________________________

Precauții și contraindicații

Uleiul esențial de pin este contraindicat în astmul bronșic și tusea convulsivă. Poate cauza iritații la nivelul pielii și mucoaselor.

De asemenea, poate agrava spasmele bronșice.

Surse:
1. Ovidiu Bojor, Ienupărul, Ghidul Plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Editura Fiat Lux, pp. 188-189
2. Ovidiu Bojor, Jneapănul, Ghidul Plantelor medicinale și aromatice de la A la Z, Editura Fiat Lux, pp. 148

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.