Spray din mentă și usturoi contra gândacilor care mănâncă frunzele plantelor

Acest spray din mentă, usturoi și ardei iute poate fi de mare folos în grădină, pentru toți cei care se confruntă cu atacul insectelor dăunătoare în grădină.

Autoarea rețetei l-a utilizat cu succes și spune că este foarte eficient.

Spray natural contra gandacilor

Spray natural contra gandacilor

Jami avea probleme cu un soi de gândaci care îi mâncau păstăile de fasole verde, busuiocul și florile din grădină. Plantele erau distruse aproape în totalitate.

Se pare că acești dăunători acționau noaptea, pentru că a doua zi găsea tot timpul frunzele mâncate.

Întrucât plantele care erau atacate le folosea la gătit, nu putea aplica un insecticid chimic. Au urmat numeroase teste și încercări. Nici unul din remediile naturale pe care le-a folosit nu au avut sorți de izbândă.

După ce s-a documentat mai bine, a decis să amestece mai multe ingrediente naturale pentru a crea o formulă mai puternică.

A folosit menta, usturoiul și ardeiul iute. Astfel a reușit să obținută un spray de grădină extrem de eficient.

După numai 2 aplicații atacul gândacilor a încetat. A fost prima dată când plantele sale nu au mai fost ronțăite.

Citește și – Insecticid puternic din ceapă, usturoi, scorțișoară și ardei iute

Spray eficient contra insectelor – rețetă

Acest spray are numeroase avantaje. Pe lângă faptul că este natural, se prepară din ingrediente banale, ușor de procurat.

Rețeta este foarte simplă și are o eficiență neașteptat de bună pentru un produs natural.

Aveți nevoie de un robot de bucătărie, de o strecurătoare și de o sticlă tip spray.

Ingrediente

  • 2 căpățâni de usturoi
  • 3 căni de mentă verde (frunze cu tot cu tulpini)
  • 2 lingurițe de pulbere de cayenne sau ardei iute
  • câteva picături de detergent de vase biodegradabil
  • 12 căni de apă

Preparare

Puneți menta și cățeii de usturoi decojiți în vasul robotului de bucătărie. Se poate folosi și un blender.

Pulsați de câteva ori până când ingredientele se mărunțesc.

Transferați amestecul într-o cratiță mare. Adăugați pulberea de cayenne și apa.

Puneți vasul pe foc. Aduceți la punctul de fierbere, apoi stingeți focul. Puneți capacul peste cratiță și lăsați totul la infuzat peste noapte.

A doua zi, infuzia se strecoară și se adaugă 2 jeturi mici de detergent de vase. Acesta ajută la aderarea soluției pe plantă.

Amestecați și transferați soluția în mai multe sticle tip spray.

Citește și – 10 insecticide naturale pentru legume și pomi – cele mai bune rețete!

Mod de utilizare

Înainte de fiecare utilizare, agitați sticla bine pentru omogenizarea soluției.

Pulverizați pe plantele afectate, inclusiv pe partea dorsală a frunzelor. Preferabil, aplicați soluția pe timp noros, astfel încât soarele să nu ardă plantele.

Așteptați câteva zile să vedeți reacțiile. Dacă mai este nevoie, mai aplicați odată.

Autoarea rețetei spune că a avut nevoie să folosească acest spray doar de 2 ori pentru a scăpa de gândaci.

La câteva zile de la aplicarea tratamentului plantele au început să dea frunze noi. După 2 săptămâni eficiența spray-ului s-a dovedit a fi reală.

A mai existat câte o mușcătură pe ici-pe-colo, însă plantele și-au revenit.

Important de știut este că această soluție de mentă, usturoi și cayenne nu omoară insectele. Ci doar le respinge. Acest lucru se datorează mirosului ingredientelor folosite.

Celelalte insecte benefice – precum albinele și buburuzele – nu par deranjate de soluție.

Citește și – Insecticid natural din usturoi pentru plantele din grădină sau de pe balcon

Sfaturi importante

Protejați-vă mâinile și mucoasele când umblați cu ardei iute sau cayenne.

Așteptați câteva zile după ce aplicați spray-ul și apoi puteți culege planta pentru mâncare, pentru ca aceasta să nu aibă gust de usturoi, mentă sau cayenne.

Sursă articol: Jami, Homemade Garlic-Mint Garden Insect spray (That really works), An Oregon Cottage: https://www.youtube.com/watch?v=c666sjSdSzs

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.