Ceaiul de rostopască îți apără grădina de dăunători! (preparare și utilizare)

Articol documentat

Probabil ai auzit printre cunoscuți că ceaiul de rostopască este bun pentru protejarea plantelor de afide și alți dăunători.

Vrei să îl folosești și tu în grădină, dar nu știi cum să îl prepari? Citește articolul nostru și nu uita să transmiți informațiile mai departe!

Solutie cu rostopasca impotriva daunatorilor de plante si flori

Solutie cu rostopasca impotriva daunatorilor de plante si flori: Freepik – www.freepik.com

Ce boli și dăunători combate rostopasca

Rostopasca este una din cele mai controversate plante din fitoterapia tradițională și modernă. În timp ce unii botaniști o recomandă în diverse afecțiuni, alții se pronunță împotriva utilizării ei în scop terapeutic.

Dincolo de aceste neclarități, un lucru este sigur: poți folosi rostopasca pentru combaterea daunelor provocate de insecte. Este o buruiană salvatoare pentru recoltă și grădina de flori a casei.

Rostopasca previne atacul păduchilor de plante și a rozătoarelor. Puteți folosi această plantă pentru protejarea culturilor de afide și șoareci.

Această plantă crește la discreție pe toate drumurile, inclusiv în grădina ta. Însă pentru a avea efect contra insectelor, trebuie să o prepari sub formă de ceai.

Ceai de rostopască împotriva dăunătorilor de legume

Rostopasca trebuie dezgropată cu totul din pământ. Se scot rădăcinile de la 4 plante. Atât rădăcinile, cât și tufele se spală și se toacă mărunt. La prepararea ceaiului se pot folosi și părți uscate de rostopască.

Puneți-pe într-o găleată și turnați peste ele apă. Așteptați un sfert de oră, apoi strecurați. Soluția trebuie să fi căpătat deja o culoare maronie.

Transferați-o într-o sticlă cu pulverizator și pulverizați pe plante.

Citește și – Rostopasca și ghimbir pentru mătreață (moduri de utilizare)

Ceai de rostopască pentru decontaminarea florilor

Ceaiul de rostopască poate fi aplicat și pe bulbii de flori, precum lalele sau gladiole. Acesta se prepară din plantă uscată.

Se pun 150 g de rostopască uscată și mărunțită la macerat în 10 litri de apă caldă. Se lasă 2 zile, apoi se strecoară.

Bulbii de flori se spală de pământ, după care se pun 30 de minute la înmuiat în ceaiul de mai sus. După aceea se lasă la zvântat și se păstrează până la momentul plantării.

Când vreți să plantați bulbii de flori, tratați-i din nou cu ceai de rostopască. De această dată este nevoie de un ceai mai concentrat. Folosiți 300 de grame de rostopască la 10 litri de apă. Înmuiați bulbii în acest ceai și lăsați-i 2 ore. Uscați apoi bulbii la loc umbros și plantați-i în pământ.

Acest tratament ajută la protejarea florilor de boli și insecte dăunătoare. După ce cresc, florile pot fi stropite în continuare cu ceai de rostopască, pentru a le decontamina. În acest sens se vor folosi 500 g de rostopască la 10 litri de apă.

Pe durata sezonului lor, gladiolele se stropesc de 4 ori. Aceeași soluție se folosește și pentru lalele, însă doar de 3 ori pe sezon.

Veți obține un grad de protecție și mai mare dacă folosiți rostopască la mulcirea solului.

Citește și: Suc de rostopască: pentru ochi, chisturi, negi, cancer de piele

Soluție cu rostopască și săpun împotriva dăunătorilor

Această soluție poate fi întrebuințată împotriva păduchilor de plante, a omizilor torcătoare (tortricide) și a trombarilor.

Ingrediente

  • 4 tulpini de rostopască (cu tot cu frunze și flori)
  • 1 lingură de săpun lichid (sau detergent lichid de vase)
  • 5 litri de apă

Mod de preparare

Este indicat să vă puneți mănuși pe mâini pentru a manevra rostopasca în siguranță.

Tocați rostopasca mărunt și puneți bucățile într-o găleată. Turnați peste ele apă rece. Așteptați 2-3 ore să se infuzeze, apoi strecurați și înlăturați materialul vegetal. Stoarceți bine plantele pentru a extrage tot lichidul din ele.

În ceaiul rămas se adaugă săpunul lichid și se amestecă bine. Săpunul ajută la aderarea soluției pe frunzele plantelor.

Transferați soluția de rostopască într-o sticlă cu pulverizator. Stropiți cu ea plantele care fac păduchi. Tratamentul se face o dată pe săptămână.

La fel de bună este infuzia de usturoi, care se poate folosi alternativ cu infuzia de rostopască.

Citește și: Cum scapi de coropișnițe – cel mai mare inamic al culturilor de legume (7 metode eficiente)

Surse articol:

1. Retete Usoare, Rostopasca va curăța grădina dumneavoastră de afide: https://retete-usoare.info/rostopasca-va-curata-gradina-dumneavoastra-de-afide/
2. Ecology.md, Rostopasca pentru grădină şi flori în loc de chimicale: http://ecology.md/md/page/rostopasca-pentru-gradina-shi-flori-in-loc-de-chimicale

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.