Ginkgo biloba îmbunătățește funcțiile creierului – gândirea, atenția, memoria, concentrarea (cum se administrează)

Ginkgo biloba este considerat un adevărat tonic cerebral.

Această plantă ne stimulează gândirea și vigilența, inteligența și memoria, capacitatea de a ne concentra și de a învăța, având efecte benefice în depresie, migrene, anxietate sau Alzheimer.

Ginkgo biloba imbunatateste memoria, atenia si concentrarea

Ginkgo biloba imbunatateste memoria, atenia si concentrarea

Îmbunătățirea memoriei

Ginkgo biloba crește atât memoria de scurtă durată – care ne ajută să ne amintim lucruri cotidiene, cât și cea de lungă durată – care susține procesul de învățare sau de reținere a unor informații de specialitate.

Pentru îmbunătățirea memoriei, se ia câte 1 comprimat de gingko biloba, de 3 ori pe zi. O cură poate dura între 4 și 18 săptămâni.

Creșterea capacității de concentrare

Spre deosebire de îmbunătățirea memoriei, unde efectele se văd în timp, în cazul creșterii capacității de concentrare, efectul se constantă imediat după administrarea comprimatului.

Ginkgo biloba ne ajută să ne concentrăm sau să ne focalizăm mai ușor atenția asupra unui lucru și să rămânem nedistrași.

Planta mărește circulațiasângelui de la nivelul creierului și îmbunătățește oxigenarea celulelor nervoase.

Se ia câte 1 comprimat de ginkgo biloba, de 1-2 ori pe zi, în situații care necesită o putere mai mare de concentrare.

Sporirea atenției

Studiile au arătat că persoanele care iau ginkgo biloba sunt mai vigilente, mai rapide în gândire și reacționează mai rapid la diverși stimuli.

Acest efect este util mai ales în cazul celor care depun un efort intelectual intens (de supraveghere, de conducere, de coordonare, de învățare etc).

Se ia câte 40-80 mg de extract de ginkgo biloba, la nevoie. Efectul de stimulare a atenției apare aproape imediat, și persistă timp de 2-3 ore.

Spre deosebire de cafea sau tutun, ginkgo biloba nu stimulează în mod excesiv sistemul nervos.

Efectul său de datorează stimulării circulației sângelui la nivelul zonelor din creier care corespund funcțiilor cognitive.

Contraindicații și precauții

Ginkgo biloba nu trebuie administrat cu cel puțin 36 de ore înainte de o operație sau o intervenție stomatologică.

Este contraindicat pe perioada sarcinii și alăptării, copiilor sub 12 ani, persoanelor care au probleme cu coagularea sângelui și celor care suferă de epilepsie, diabet sau hemofilie.

Atenție, Ginkgo biloba poate interacționa cu unele medicamente.

Nu trebuie administrat în paralel cu anticoagulante (medicamente pentru subțierea sângelui), anticonvulsivante, antidepresive, sedative, hipotensive, Ibuprofen, inhibitori MAO sau diuretice. Citiți prospectul înainte de administrare.

Când cumpărați suplimente cu Ginkgo biloba, asigurați-vă că produsul conține extract standardizat de această plantă (cel puțin 50%), fără alte plante medicinale și adaosuri.

Semințele și fructele de ginkgo sunt toxice și nu trebuie consumate.

Sursă: „Previne și Învinge Boala cu Plante Medicinale Imunitare și Adaptogene”, Virginia Ciocan

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


1 comentariu

  1. Am mai luat cu ani in urma si intr-adevar este bun am sa iau si acum

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.