Spirulina Poate Ajuta la Tratarea Hepatitei C

Când ne gândim la sănătate, ficatul este din păcate un organ adesea trecut cu vederea, deși acesta este responsabil cu producerea de substanțe esențiale multiple pentru corp și cu menținerea sângelui curat de toxine – elemente cruciale pentru viața noastră.

Spirulina – Tratament Viabil Pentru Hepatita C

Spirulina – Tratament Viabil Pentru Hepatita C

Bolile ficatului se nasc din cauza unor infecții cu virusuri (hepatite virale, ciroză), acumulare de grăsime la nivelul ficatului, alcoolism, toxine din aer și apă sau din cauza substanțele nocive din alimentele procesate pe care le consumăm.

Dacă un ficat afectat de leziuni minore se poate regenera ușor, persoanele care suferă de boli de ficat cronice trebuie să facă tot posibilul pentru a vindeca și proteja celulele hepatice. Unele studii au arătat că algele marine – spirulina și chlorella pot ajuta la vindecarea celulelor hepatice lezate.

Despre Spirulină

Spirulina este o algă verde-albastră, bogată în proteine, vitamine, minerale și antioxidanți. Nutriționiștii o consideră unul din cele mai mai hrănitoare alimente de pe pământ.

• Vitamine din complexul B
• Beta-caroten
• Vitamina E
• Magneziu
• Zic
• Aminoacizi
• Cupru
• Seleni
• Fier
• Acid gama linoleic

Datorită conținutului nutritiv extrem de bogat, spirulina ajut la întărirea sistemului imunitar, la combaterea infecțiilor, la creșterea bacteriilor bune din tractul intestinal (probiotice), la prevenirea cancerului oral și la protejarea ficatului.

Spirulina și ficatul

Dincolo de sprijinul puternic pe care îl oferă imunității, Spirulina are proprietăți hepatoprotectoare extraordinare, care pot ajuta la tratarea persoanelor cu boli hepatice cronice (ciroză, insuficiență hepatică, etc).

Spirulina conține foarte mult fier, un mineral extrem de important pentru cei cu boli cronice de ficat, mult mai rapid și complet absorbit decât alte alimente care conțin fier.

Într-un studiu realizat de cercetătorii egipteni pe animale de laborator, publicat în anul 2011 în Jurnalul de Nutriție, s-a descoperit că spirulina are următoarele roluri importante:

– Acționează ca un antioxidant
– Ajută la curățarea celulelor hepatice afectate de radicalii liberi
– Elimină metalele nocive
– Previne deteriorarea ficatului indusă de o toxină hepatică numită tetraclorură de carbon

Deși aceste rezultate au fost obținute pe animale, cercetătorii le consideră importante și pentru persoanele cu boli de ficat cronice.

Un studiu mexican publicat în anul 2010, realizat tot pe animale, a arătat că Spirulina îmbunătățește parametri biochimici ai ficatului la persoanele cu un ficat bolnav. Cercetătorii cred că aceste efecte se datorează proprietăților antioxidante puternice ale Spirulinei. În urma acestui experiment, mexicanii au realizat un alt studiu, pe subiecți umani de această dată. 3 pacienți cu ficat gras (nu din cauze alcoolice) au prezentat îmbunătățiri semnificative în urma unui tratament de 3 luni cu spirulină.

Cercetătorii de la Spitalul Springfield din Massachusetts au concluzionat că spirulina și chlorella sunt un tratament viabil pentru hepatita C. Aceștia au reușit să trateze 18 persoane adulte infectate cu virusul hepatitei C folosind Chlorella timp de 12 săptămâni. În toate studiile, utilizarea algelor marine a fost sigură, fără efecte secundare raportate.

Suplimente cu spirulină

Toate aceste studii sunt suficient de încurajatoare pentru a-i determina pe bolnavii de ficat să încerce un tratament cu spirulină. Această algă se poate găsi la magazinele naturiste, sub formă de pulbere sau capsule. Se recomandă consultarea medicului înainte de a începe un tratament cu suplimente de spirulină în cazul persoanelor bolnave de ficat.

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.