Scorțișoara – folosită de mii de ani în problemele respiratorii, digestive, cardiovasculare, neurologice, renale și reumatismale

Utilizările scorțișoarei în diverse scopuri sunt milenare. Ele se datorează aromei puternice, mirosului exotic și proprietăților sale terapeutice.

Cercetătorii indieni notează că această mirodenie era întrebuințată încă din anul 2.800 î.Hr. ca agent de îmbălsămare și conservant alimentar.

Scortisoara cu miere – probleme respiratorii, digestive, cardiovasculare, neurologice, renale, reumatismale

Scortisoara cu miere: Cinnamon Vogue

Scorțișoara – utilizări milenare în sistemele de medicină tradițională

Fitoterapeutul Constantin Milică susține că în medicina tradițională, sunt peste 5.000 de ani de când este folosită în diverse afecțiuni, precum cele digestive, cardiovasculare, neurologice, renale și reumatismale.

Chinezii o folosesc de asemenea în problemele respiratorii și ginecologice.

Studiile clinice au explorat efectele sale în diabet, Parkinson, infecții, boli ale sângelui și creierului.

Scorțișoara adevărată vs. scorțișoara chinezească

Sunt circa 250 de specii de scorțișoară în lume.

Singura care poate fi folosită în doze terapeutice sau pe termen lung este specia „Cinnamomum verum”, cunoscută și ca scoarțișoara Ceylon sau „scorțișoara adevărată”.

Aceasta provine din Sri Lanka și zonele sudice ale Indiei. La noi se găsește cu precădere la magazinele cu profil naturist și este mai scumpă.

În magazinele alimentare se comercializează o specie de scorțișoară chinezească – „Cinnamomum aromaticum” sau scorțișoara „Cassia”, care provine din părțile sudice și estice ale Asiei.

Ambele tipuri sunt sănătoase și au proprietăți terapeutice, însă scorțișoara chinezească poate deveni periculoasă dacă este consumată în cantități mari, din cauză că este foarte bogată în cumarină.

Experimentele pe rozătoare au arătat că acest compus poate vătăma ficatul, rinichii și plămânii.

Specia Cassia conține circa 1% cumarină, în timp ce specia Ceylon are doar 0,004% (adică de 250 de ori mai puțin).

În concluzie, scorțișoara indiană este mult mai puțin dăunătoare dacă este consumată în mod regulat decât cea chinezească.

Citește șiScorțișoara are proprietăți antiinfecțioase remarcabile

Scorțișoara – proprietăți și studii

Rezultatele unei recenzii apărute în anul 2015 arată că scorțișoara este antioxidantă, antiinflamatoare, antidiabetică, hipolipemiantă, antimicrobiană și anticancerigenă.

Alte studii au raportat efecte antivirale, antifungice, antihipertensive, antitumorale, gastroprotectoare și imunomodulatoare.

Conținutul chimic al scorțișoarei este marcat în sepcial de uleiul eteric, bogat în cinamaldehida (aldehidă cinamică), camfor, eugenol, linalool și vanilină.

Scorțișoara conține de asemenea procianidine, catechine, acizi organici (cinamic, benzoic, salicilic), taninuri și cumarine.

Cinamaldehida este principalul compus, răspunzător pentru aroma și proprietățile farmacologice ale scorițișoarei.

Beneficiile scorțișoarei, evidențiate de studii

O recenzie realizată pe scorțișoara Ceylon, apărută în 2013 în jurnalul „BMC Complementary and Alternative Medicine”, a identificat o serie de beneficii:

  • combate diverși microbi patogeni
  • are activitate antiparazitică
  • scade glucoza din sânge
  • reduce tensiunea arterială
  • diminuează colesterolul seric
  • are efect antioxidant
  • protejează ficatul
  • reduce markerii maladiei Alzheimer
  • previne ulcerele gastrice
  • reduce senzația de durere
  • reduce inflamațiile
  • ajută la vindecarea rănilor

Studiile consultate au raportat efecte adverse și un grad de toxicitate minime.

Scorțișoara cu miere – o rețetă pentru sănătate

Fitoterapeutul Constantin Milică recomandă administrarea pudrei de scorțișoară în combinație cu miere.

  • 1 linguriță de pulbere de scorțișoară
  • 3-5 lingurițe de miere

Amestecați cele două ingrediente și păstrați pasta obținută într-un borcănel. Se ia câte 1 lingură pe zi, ca atare sau pusă într-un pahar cu apă.

Indicații terapeutice

Scorțișoara cu miere este indicată în mod special persoanelor vârstnice, celor cu imunitatea scăzută și celor care se îmbolnăvesc des.

Are efecte anti-îmbătrînire, imunitare, antibacteriene și revitalizante.

Pasta de scorțișoară cu miere poate fi administrată ca adjuvant în următoarele afecțiuni:

Respiratorii:

  • răceală și gripă
  • tuse (inclusiv tusea cronică)
  • răgușeală
  • infecții respiratorii

Digestive:

  • indigestie
  • ulcer stomacal
  • crampe, dureri abdominale
  • diaree
  • balonare
  • bacterii intestinale și colonice
  • risc de cancer colorectal

Cardiovasculare:

  • colesterol crescut
  • probleme ale circulației sangvine
  • artere și vene lipsite de flexibilitate
  • tulburări ale ritmului cardiac
  • cheaguri de sânge
  • risc de atac de cord

Renale și ginecologice:

  • nefrită
  • infecții renale acute
  • dismenoree
  • metroragie
  • infertilitate la femeile sterile

Afecțiuni pe sistem nervos:

  • oboseală fizică
  • surmenaj intelectual
  • somnolență
  • stres nervos
  • migrene
  • tulburări de memorie
  • deficite cognitive
  • nivel scăzut de energie la vârstnici
  • lipsă de vitalitate

Scorțișoara are efecte bune în diabet și obezitate. Studiile au arătat că 1-6 g de pulbere de scorțișoară poate constitui un remediu adjuvant în diabetul zaharat de tip 2 și alte tulburări glicemice.

Citește șiScorțișoara reduce semnificativ greutatea corporală

Diabeticii pot consuma scorțișoara în ceai sau lapte (nu cu miere).

Scorțișoara mai ajută și în afecțiunile dureroase sau dermatologice, precum:

  • artrită reumatoidă
  • reumatism
  • nevralgii
  • dureri de dinți
  • migrene
  • acnee
  • herpes
  • eczeme
  • răni
  • scabie

În aceste cazuri se face masaj cu ulei esențial de scorțișoară diluat corespunzător.

Citește șiScorțișoara reduce inflamațiile și durerile articulare

Precauții

Scorțișoara poate da efecte adverse dacă este administrată în doze mari și pe termen lung, precum tulburări gastrointestinale sau reacții alergice.

Uleiurile esențiale nu trebuie aplicate niciodată direct pe piele! Acestea trebuie diluate în prealabil cu un ulei vegetal.

Vă invităm să consultați informațiile complete despre contraindicațiile scorțișoarei într-un articol precedent – AICI.

Surse articol:

1. Pallavi Kawatra and Rathai Rajagopalan, Cinnamon: Mystic powers of a minute ingredient, Pharmacognosy Res. 2015 Jun; 7(Suppl 1): S1–S6: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4466762/
2. Pasupuleti Visweswara Rao and Siew Hua Gan, Cinnamon: A Multifaceted Medicinal Plant, Evid Based Complement Alternat Med. 2014; 2014: 642942: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4003790/
3. Priyanga Ranasinghe, Shehani Pigera, G A Sirimal Premakumara, Priyadarshani Galappaththy, Godwin R Constantine, Prasad Katulanda, Medicinal properties of ‘true’ cinnamon (Cinnamomum zeylanicum): a systematic review, BMC Complement Altern Med. 2013 Oct 22;13:275: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/24148965/
4. Heitor O Santos, Guilherme A R da Silva, To what extent does cinnamon administration improve the glycemic and lipid profiles? Clin Nutr ESPEN. 2018 Oct;27:1-9: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/30144878/
5. Joe Leech, Ceylon vs. Cassia – Not All Cinnamon Is Created Equal, Healthline: https://www.healthline.com/nutrition/ceylon-vs-cassia-cinnamon#TOC_TITLE_HDR_4
6. Constantin Milică, Camelia Roman, Daniela Troia, Scorțișoara, Alimentația Rațională Pentru O Viață Sănătoasă, Editura Doxologia, 2017, pp. 128-129
7. Mahdie Hajimonfarednejad, Mohadeseh Ostovar, Mohammad Javad Raee, Mohammad Hashem Hashempur, Johannes Gottfried Mayer, Mojtaba Heydari, Cinnamon: A systematic review of adverse events, Clin Nutr. 2019 Apr;38(2):594-602: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/29661513/

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.