Beți sucul de la 1 lămâie în fiecare zi și veți rămâne tineri!

Deși îmbătrânirea nu poate fi oprită definitiv, procesele ei pot fi totuși încetinite printr-un stil de viață sănătos.

Bătrânețea nu este o boală, așa cum spune academicianul Ovidiu Bojor.

Beti sucul de la 1 lamâie în fiecare zi si veti ramâne tineri: 

Stă în puterea noastră să ne menținem organismul tânăr, activ și sănătos, în primul rând prin alimentație.

Alimentația actuală este bazată în mare parte pe produse procesate, care lasă de dorit la capitolul nutrienți.

Astfel de „alimente” nici măcar nu hrănesc organismul, cu atât mai puțin nu-l pot menține tânăr.

Dimpotrivă, ele sunt o sursă sigură de îmbolnăvire și îmbătrânire prematură.

Alimente care cresc riscul de mortalitate

Dieta proastă este cauza multor boli cu caracter epidemic, precum boli cardiovasculare, diabet sau obezitate.

Potrivit studiilor, multe din alimentele pe care le consumăm aproape zilnic sunt asociate cu un risc crescut de mortalitate:

  • zahărul, băuturile îndulcite
  • prăjelile (cartofii, peștele)
  • carnea roșie
  • carnea procesată

Alimente care reduc riscul de mortalitate

Alimentele care ne dau energie și longevitate sunt cele naturale.

Legumele crucifere, salatele verzi, zarzavaturile, fructele de pădure, nucile, semințele, leguminoasele, ciupercile, roșiile, ceapa și usturoiul sunt doar câteva exemple în acest sens.

Alte alimente care scad riscul de mortalitate sunt:

  • cerealele integrale (3 porții pe zi)
  • legumele (3 porții pe zi)
  • uleiul de măsline
  • peștele gras (somonul, sardinele, macroul)
  • lămâia, rodia și alte fructe
  • fasolea, lintea, năutul, mazărea, arahidele
  • peștele
  • alimentele fermentate
  • ceaiul verde
  • iaurtul natural
  • ceapa, usturoiul, prazul
  • semințele de chia, semințele de cânepă
  • prunele
  • avocado
  • cacao
  • turmericul
  • ovăzul

Citește și – Spanacul, salata verde și alte verdețuri cresc longevitatea (studiu)

O lămâie pe zi asigură tinerețea

Autorul Mikhail Tombak spune că sucul unei lămâi, consumat zilnic, ne poate ajuta să ne păstrăm tinerețea.

Acesta este bogat în vitamina C și alți antioxidanți, microelemente și hormoni.

Femeile în vârstă ar trebui să îl consume zilnic, deoarece conține compuși similari estrogenului -un hormon care se depreciază odată cu menopauza.

Studiil au confirmat că lămâia joacă un rol în longevitate.

Conținutul bogat în acid citric, vitamina C și polifenoli îi conferă proprietăți importante pentru combaterea bolilor.

Lămâia dă energie și ameliorează stările de oboseală. Ajută la scăderea grăsimilor din sânge.

Studiile au arătat că polifenolii au efecte anti-îmbătrânire la rozătoare. Cei mai studiați sunt polifenolii din ceaiul verde și vinul roșu.

Lămâia conține antioxidanți care cresc speranța de viață

Lămâia este de asemenea o sursă valoroasă de polifenoli, care a fost de curând investigată în acest domeniu.

Oamenii de știință au identificat următorii polifenoli în lămâie: eriocitrină (21,7%), hesperidină (3,5%), eriodictiol-7-glicozide (1,2) și eridictiol (0,4%).

Cel mai abundent polifenol din sucul și coaja de lămâie este eriocitrina, care este solubil în apă.

Cercetătorii japonezi au evaluat efectele polifenolilor din lămâie asupra îmbătrânirii la șoareci cu predispoziție spre o îmbătrânire accelerată.

Rezultatele au fost publicate în 2019 în jurnalul academic „Scientific Reports”. Potrivit acestora, animalele care au primit polifenoli din lămâie au trăit cu 3 săptămâni mai mult.

Scorurile legate de îmbătrânire au fost îmbunătățite. Atrofia locomotorie a fost întârziată.

Mai mult decât atât, antioxidanții din lămâie au avut efecte pozitive și asupra microbiomului inestinal.

Detoxifică organismul și combate infecțiile

Zeama de lămâie este de asemenea un bun antiseptic, dezinfectant și antiinfecțios.

Nu trebuie să lipsească din dieta noastră atunci când suntem răciți, gripați sau slăbiți din punct de vedere imunitar.

Ajută la prevenirea afecțiunilor respiratorii și infecțioase mai ales la schimbarea anotimpurilor.

Este un agent depurativ excelent, ajutând la înlăturarea sărurilor și mucozităților din corp.

Citește și – Apa cu sare și suc de lămâie – un purgativ natural pentru curățarea colonului

Cura de 10 zile cu suc de lămâie

Sucul de lămâie poate fi folosit atât în scop preventiv, cât și curativ.

Mikhail Tombak recomandă o cură de 10 zile. Se începe de la 1 lămâie pe zi și se crește doza treptat, după care se scade.

În primele 5 zile se adaugă câte 1 lămâie, iar din ziua a 6-a, se scade câte 1 lămâie pe zi, potrivit schemei de mai jos.

Ziua 1 – 1 lămâie – Ziua 10
Ziua 2 – 2 lămâi – Ziua 9
Ziua 3 – 3 lămâi – Ziua 8
Ziua 4 – 4 lămâi – Ziua 7
Ziua 5 – 5 lămâi – Ziua 6

La modul ideal, sucul ar trebui consumat ca atare, fără nimic. Însă dacă nu îl puteți bea ca atare, se poate dilua cu apă și îndulci cu puțină miere.

Lămâile care rămân după stoarcerea sucului se taie bucăți și se pun într-un borcan sau într-o carafă. Se adaugă miere și se lasă la frigider peste noapte.

A doua zi se toarnă peste ele apă simplă sau minerală și se consumă ca o limonadă.

Citește și – 2 linguri de usturoi + 1 lingură de suc de lămâie scad grăsimile din sânge și tensiunea arterială

Surse articol:

1. Christa Spraggins, The best and worst foods for longevity, according to research, Research Addict: https://researchaddict.com/diet-and-longevity/
2. Denver Health Medical Plan, The 10 best foods for longevity: https://www.denverhealthmedicalplan.org/blog/10-best-foods-longevity
3. Jen Sinrich, 22 Best foods for a long, healthy life, according to dietitians, Prevention: https://www.prevention.com/food-nutrition/healthy-eating/g26835092/best-foods-for-longevity/?slide=22
4. Chikako Shimizu, Yoshihisa Wakita, Takashi Inoue, Masanori Hiramitsu, Miki Okada, Yutaka Mitani, Shuichi Segawa, Youichi Tsuchiya, and Toshitaka Nabeshima, Effects of lifelong intake of lemon polyphenols on aging and intestinal microbiome in the senescence-accelerated mouse prone 1 (SAMP1), Sci Rep. 2019; 9: 3671: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6403313/
5. Mickhail Tombak, Sucul de lămâie, Cum să trăim 150 de ani, Editura Paralela 45, traducere de Irina Garbiz și Ligia Popescu, Pitești, 2017, pp. 103-104

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[bws_google_captcha]