12 plante care pot vindeca orice fel de rană

Foarte multe plante medicinale pot ajuta la tratarea rănilor. Este bine să știm care sunt cele mai bune plante și cum le putem folosi într-o astfel de situație.

Persoanele care locuiesc în mediul rural au acces mai ușor la aceste plante și le pot culege direct din natură. Există de altfel și metode eficiente de le aplica direct pe răni.

12 plante care vindecă orice fel de răni

Terapeuta austriacă Maria Treben alocă un spațiu mare în cărțile sale plantelor utile în tratarea rănilor.

Le vom prezenta aici pe cele mai bune. Este vorba despre plante care au capacitatea de a vindeca orice fel de rană.

Gălbenelele

Nici o altă plantă nu poate egala puterea de vindecare a gălbenelelor când vine vorba de afecțiunile pielii.

Am constatat, din experiență, că o cremă de gălbenele bună poate reface aproape peste noapte fisuri, crăpături, mâncărimi, leziuni și alte probleme ale pielii.

Este un remediu foarte eficient pentru buzele crăpate.

Maria Treben recomandă alifia de gălbenele pentru durerile cauzate de răni. Rețeta ei este una tradițională, dar foarte bună.

Se pun 250 g de untură curată de porc într-o tigaie. Când s-a topit și a început să sfârâie, se adaugă un pumn de gălbenele proaspete (tulpini, frunze și flori) mărunțite.

Se lasă să facă spumă, apoi se stinge focul. Se pune capacul și se lasă la infuzat peste noapte. În ziua următoare, amestecul se încălzește și se filtrează.

Lichidul rezultat se toarnă în cutii sau borcănele și se lasă la răcit. După ce s-a închegat, recipientele se închid și se păstrează la rece.

Citește și – Unguentul cu scorțișoară accelerează vindecarea rănilor (în diabet)

Coada-calului

Cu toții știm despre coada-calului că ajută foarte mult oasele. Această plantă este însă benefică și pentru piele.

Maria Treben o recomandă pentru tratarea rănilor picioarelor, sub formă de băi de șezut.

Se pun 100 g de plantă la macerat în 5 litri de apă rece și se lasă 12 ore, apoi se încălzește și se strecoară. Ceaiul rezultat se toarnă în apa din cadă. Se stă în șezut în cadă, iar nivelul apei trebuie să acopere rinichii. Baia durează 20 de minute, apoi se stă în pat o oră pentru a transpira.

O altă utilitate a acestei plante este în rănile vechi. Se pun 2 mâini de coada-calului într-o sită, care se așează deasupra unei cratițe cu apă care fierbe pe foc.

Plantele trebuie să se înmoaie de la aburii fierbinți. Se pun pe o pânză și se aplică pe răni. Se pun cârpe deasupra care să mențină căldura. Compresa se lasă să acționeze peste noapte.

Sânziene

Și compresele cu drăgaică sau sânziene ajută la vindecarea rănilor. Se face o infuzie din 2 lingurițe de plantă și 500 ml de apă clocotită.

Se umezește o până în infuzie și se aplică pe răni. Se înfășoară cu o cârpă caldă.

Tătăneasă

Tătăneasa poate vindeca orice fel de rană, externă sau internă. Maria Treben recomandă tinctura de tătăneasă, preparată din rădăcinile plantei.

Acestea se curăță cu o perie și se toacă mărunt. Se introduc într-o sticlă sau într-un borcan și se acoperă cu rachiu de cereale de 40 de grade.

Se lasă la macerat 14 zile, apoi alcoolul se strecoară.

Se înmoaie o pânză în tinctură și se aplică pe rana unsă în prealabil cu cremă de gălbenele sau ulei.

Captalan

Această plantă tratează rănile ulceroase, rănile care ustură și arsurile. Se folosesc frunzele proaspete, care se zdrobesc.

Terciul obținut se aplică direct pe rană și se înfășoară cu un pansament curat.

Se lasă să acționeze câteva ore, apoi se pune altă cataplasmă.

Între aplicații rana se spală cu apă (fiartă și răcită), astfel încât să nu mai rămână deloc terci de plantă.

Traista ciobanului

Cu această plantă se poate opri sângerarea puternică a rănilor. Se va folosi intern, sub formă de ceai.

Se folosește 1 linguriță de traista ciobanului la 250 ml de apă clocotită. Este indicat să se bea câte 2-3 ceaiuri pe zi.

Pătlagina

Despre pătlagină se spun multe lucruri bune, inclusiv că poate vindeca răni foarte vechi, răni deschise sau răni greu vindecabile.

Se poate folosi atât pătlagina îngustă, cât și pătlagina lată.

Frunzele culese proaspăt se spală și se zdrobesc. Terciul obținut se aplică răni și se acoperă apoi cu un pansament.

Citește și – Uleiul de pătlagină – un vindecător rapid al rănilor de orice fel

Pedicuța

Maria Treben spune că această plantă ajută la vindecarea rănilor apărute pe corp la oamenii bolnavi care sunt imobilizați la pat.

Planta uscată se macină fin, iar pulberea obținută se presară pe răni.

Arnica

Această plantă este utilă în rănile proaspete. Se recomandă tinctura, care se aplică pe răni sub formă de comprese.

Înainte de aplicații se unge rana cu puțină cremă de gălbenele sau ulei (de sunătoare, de mușețel, de măsline).

Sunătoare

Uleiul de sunătoare este unul din cele mai bune leacuri pentru rănile pielii. El nu trebuie să lipsească din nici o casă.

Se poate prepara în casă din flori proaspete. Acestea se pun într-o sticlă sau într-un borcan și se acoperă cu ulei de măsline, sau ulei de in dacă se va folosi pentru arsuri.

Se lasă la macerat 3 săptămâni într-un loc călduros. Este gata când a dobândit o nuanță roșiatică.

Uleiul se strecoară și se aplică pe piele. Poate fi folosit în răni deschise, julituri, sângerări, opăriri și arsuri.

Citește și – Cataplasma cu cartofi – infecții, puroi, abcese, umflături, răni

Crețișoară

Această plantă nu vindecă rănile, ci susține organismul și inima atunci când o persoană are de-a face cu o rană purulentă, cu un abces sau o rană ulceroasă însoțită de febră.

Se face o infuzie dintr-o linguriță de crețișoară și 1 cană cu apă clocotită. Se recomandă câte 2-3 ceaiuri pe zi, consumate cu înghițituri mici.

Ceai din plante pentru răni

Există și o formulă de ceai care poate fi folosit pentru răni. Ea conține flori de gălbenele și coada-calului. Plantele se folosesc în cantități egale.

Se pune 1 lingură de amestec la opărit în 500 ml de apă, după care se infuzează puțin.

Se strecoară și cu ceaiul obținut se fac spălături pe zonele rănite ale pielii, de mai multe ori pe zi.

Citește și – Semnele unei răni infectate – ce trebuie să faci

Sursă articol: Maria Treben, Tratarea rănilor, Plante Medicinale din Farmacia Domnului, Editura Hungalibri, Miercurea-Ciuc, 2008, pp. 109-112

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[bws_google_captcha]