Remedii pentru eliminarea apei din organism
Retenția de apă nu este ceva grav. Cu excepția edemelor cauzate de boli cardiace sau renale. În articolul nostru poți găsi soluții pentru eliminarea apei din organism în mod natural.
Principalele zone ale corpului afectate de excesul de apă sunt brațele, picioarele, gleznele și abdomenul. Acest lucru poate da o stare de disconfort, balonare și umflare.
Este motivul pentru care cântarul arată cu câteva kilograme în plus, deși nu ai mâncat mai mult.
Cuprins
Retenția de apă – cauze
Dacă nu ai probleme cu inima sau cu rinichii, retenția de apă cu care te confrunți nu ar trebui să te îngrijoreze foarte tare. Iată care sunt cele mai comune cauze ale retenției de apă din corp:
– fluctuațiile hormonale dinaintea menstruației (sindromul premenstrual)
– sarcina
– lipsa de activitate fizică sau sedentarismul
– dieta bogată în sare și carbohidrați simpli
– anumite medicamente (anticoncepționale, antiinflamatoare, anti-hipertensive, antidepresive)
– zborul cu avionul
Când trebuie să mergi la medic
În cazul în care retenția de lichid apare brusc sau este severă, mergi imediat la medic. Dacă retenția de apă nu dispare și persistă mult timp, ea poate indica o afecțiune mai gravă, precum tromboza venoasă profundă, edemul pulmonar sau fibrom uterin la femei.
Retenția de apă însoțită de tuse sau dificultăți respiratorii în poziție de culcat pot indica lichid în plămâni sau insuficiență cardiacă. Aceste două cazuri sunt urgențe medicale.
Remedii pentru eliminarea apei din corp
De obicei, retenția de apă dispare de la sine sau se ameliorează prin anumite modificări în stilul de viață.
Consumă mai puțină sare
Dacă obișnuiești să mănânci mâncare foarte sărată sau să consumi multe produse procesate, care au un conținut ridicat de sare, acesta ar putea fi motivul pentru care corpul tău reține mai multă apă.
Poți face un test de câteva zile sau săptămâni. Redu consumul de sare și vezi cum te simți.
Mărește aportul de magneziu
Acest mineral îndeplinește numeroase funcții în corp. Ar putea fi util inclusiv împotriva retenției de apă. Un studiu a arătat că 200 mg de magneziu pe zi a redus retenția de apă la femeile cu sindrom premenstrual.
Unele femei se simt umflate și balonate înainte de menstruație din cauza retenției de apă. Dacă și tu pățești la fel, încearcă să mănânci mai multe nuci, cereale integrale, verdețuri, legume verzi și… ciocolată neagră!
Consumă alimente bogate în B6
Vitamina B6 are un efect asemănător magneziului în ceea ce privește reducerea retenției de apă din cauza menstruației. Poți găsi această vitamină în banane, cartofi, nuci și carne.
Mănâncă alimente care conțin potasiu
Dacă vrei să scapi de retenția de apă, mărește consumul de potasiu. Acest mineral scade nivelul de sodiu din corp și mărește diureza (cantitatea de urină eliminată). Găsești potasiu în roșii, banane și avocado.
Consumă proteine
Începe ziua cu alimente bogate în proteine, deoarece acestea vor atrage apa și vor ajuta la echilibrarea organismului.
Evită carbohidrații rafinați
Este bine știu că toate produsele din făină albă, zahăr alb și orez alb determină creșterea rapidă a zahărului din sânge și a insulinei. Când ai prea multă insulină, corpul reține mai mult sodiu și astfel se acumulează mai mult lichid în organism.
Evită cerealele rafinate, zahărul alb și produsele care conțin aceste ingrediente. Înlocuiește-le cu cereale integrale și îndulcitori naturali.
Beai ceai de păpădie
Când ai prea multă apă în corp, poți apela la diureticele naturale. Acestea te vor ajuta să urinezi mai mult și să elimini excesul de apă din organism.
Păpădia este una din cele mai bune alegeri în acest sens. Un studiu mic a arătat că extractul de frunze de păpădie a crescut producția de urină.
Alte plante cu efecte diuretice sunt coada-calului, pătrunjelul, feniculul, usturoiul, urzica, mătasea de porumb, merișorul și hibiscusul.
Fă mai multă mișcare fizică
În zilele în care te simți foarte balonată sau umflată din cauza retenției de apă, fă mai multă mișcare. Mergi mai mult pe jos. Ține picioarele ridicate pe o pernă.
Dacă ți-a plăcut articolul nostru și ai găsit aceste informațiile folositoare, împărtășește-le și prietenilor tăi!
Bibliografie:
1. Amy Smith, How to lose water weight naturally, Medical News Today: https://www.medicalnewstoday.com/articles/320603#when-to-see-a-doctor
2. Jennifer Purdie, University of Illinois-Chicago, College of Medicin, Everything You Need to Know About Water Retention, Healthline: https://www.healthline.com/health/water-retention
3. Hrefna Palsdottir, 6 Simple Ways to Reduce Water Retention, Healthline: https://www.healthline.com/nutrition/6-ways-to-reduce-water-retention