BOLI care pot fi ușor confundate cu ARSURI STOMACALE

Cu toții am trecut prin episoade de arsuri stomacale și știm să le identificăm. De cele mai multe ori, cauza o reprezintă un reflux de acid, care trece de la sine destul de repede.

Cu toate acestea, senzația de arsură poate fi uneori un alt simptom, mai ales dacă ea afectează pieptul și nu stomacul.

Arsuri stomacale sau altceva: familydoctor.org

5 afecțiuni care pot provoca „arsuri stomacale”

Potrivit „Digestie Disease Center”, există câteva afecțiuni care pot fi confundate în mod greșit cu arsurile stomacale.

1. Angina pectorală

Angina este o durere care apare în piept, dar pe care mulți o consideră doar o arsură stomacală. Cauza anginei pectorale este circulația sangvină deficitară către inimă.

Persoanele peste 50 de ani trebuie să acorde mai multă importanță acestor dureri și să discute cu medicul, pentru a fi siguri că nu este vorba despre ceva mai grav.

Senzația de arsură în piept cauzată de angină apare de regulă în timpul unui efort fizic sau a unui program de exerciții fizice.

Dacă suferi de hipertensiune arterială sau diabet, sau ai în familie persoane cardiace, poți fi predispus la angină.

Citește și 8 ALIMENTE și PRACTICI care declanșează ARSURI STOMACALE

2. Ulcer stomacal

Când stomacul te roade des și simți o arsură puternică în abdomenul superior, poate fi vorba despre un ulcer. În cele mai multe cazuri, cauza o reprezintă o infecție cu Helicobacter pylori. Această bacterie inflamează căptușeala stomacului și produce dureri.

Dacă suspectați că disconfortul stomacal s-ar putea datora unui ulcer, mergeți la medic. Dacă testele indică prezența bacteriei H. pylori, doctorul gastroenterolog va prescrie un tratament cu antibiotice.

Ulcerul stomacal poate fi provocat și de un consum excesiv de medicamente antiinflamatoate nesteroidiene, precum Ibuprofen sau Aspirină.

3. Esofagita

Esofagita poate la rândul ei să provoace dureri pectorale ce pot fi confundate cu arsuri stomacale. Din cauza inflamației cronice a esofagului, pe lângă durerea pectorală apar și dificultăți de înghițire.

Există mai multe tipuri de esofagită: esofagită de reflux, esofagita indusă de medicamente sau esofagita infecțioasă. În funcție de tip și de cauză, medicul va prescrie un tratament adecvat. Esofagita severă poate necesita o intervenție chirurgicală.

Citește și Calmarea rapidă a acidității gastrice și a ARSURILOR la STOMAC 

4. Anxietatea

Starea de anxietate poate declanșa arsuri stomacale. La persoanele cu boala de reflux gastroesofagian, anxietatea agravează simptomele. Dacă ați constatat că aveți probleme cu stomacul atunci când treceți printr-un episod de anxietate, mergeți la medic și comunicați-i acest lucru.

5. Gastropareza

În gastropareză, stomacul nu se mai golește în mod corespunzător, din cauză că mușchii nu mai funcționează corect. Astfel, alimentele care rămân mult timp în stomac pot cauza arsuri și disconfort. Gastropareza poate cauza de asemenea greață sau senzație rapidă de plenitudine la masă.

Dacă bănuiți că aveți această problemă, mergeți de urgență la medicul gastroenterolog. Alimentele din stomac care nu se digeră în mod optim pot provoca probleme grave.

Sursă: Digestive Diseases Center, 5 Conditions that may be Mistaken for Heartburn: https://www.digestivediseasescenter.com/blog/5-conditions-that-may-be-mistaken-for-heartburn

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.