USTUROIUL și LĂMÂIA reduc TUMORILE
Alimentația sănătoasă joacă un rol important în prevenirea bolilor cronice, precum cancerul. Mai mult, unii agenți alimentari s-au dovedit utili inclusiv în tratarea bolilor canceroase.
Alimentele nu trebuie să înlocuiască medicamentele, însă pot fi folosite ca adjuvant în terapia cancerului.
Valoarea lor este dată în primul rând de faptul că au o toxicitate redusă, comparativ cu tratamentul convențional. În al doilea rând, unele alimente conțin antioxidanți puternici care protejează celulele de daunele radicalilor liberi și compuși care întăresc imunitatea.
Un studiu apărut în anul 2017 în jurnalul Nutrition a testat activitatea anticancerigenă a unui amestec de usturoi și lămâie.
Testele au fost realizate in vitro și in vivo, îndeosebi împotriva cancerului mamar la rozătoare. Șoarecii au fost inoculați cu celule de cancer mamar, după care au fost împărțiți în trei grupuri. Un grup a primit usturoi, un grup a primit lămâie și un grup a primit o combinație de usturoi și lămâie.
Tratamentul a fost administrat intragastric, sub formă de extracte apoase. Au fost măsurate apoi modificările survenite în dimensiunea tumorii și a ratelor de supraviețuire.
Rezultatele au arătat că folosite în combinație, usturoiul și lămâia au capacitatea de a inhiba cancerul de sân. Cele două extracte au acționat în sinergie împotriva cancerului.
Din toți șoarecii care au primit usturoi și lămâie, 80% au fost vindecați. Combinația a funcționat prin mai multe mecanisme:
– inhibarea angiogenezei tumorale (procesul de formare de noi vase de sânge)
– inducerea apoptozei (moartea programată a celulelor)
– activarea sistemului imunitar
Cercetătorii opinează că această asociere reprezintă o opțiune promițătoare pentru dezvoltarea unui agent alimentar anticancerigen care ar putea fi folosit ca adjuvant în cadrul terapiei convenționale.
Cu toate acestea, este nevoie de teste ulterioare care să dezvăluie mecanismele moleculare exacte ale acestei combinații, inclusiv împotriva altor modele de cancer.
______________________________
Sursă: Wamidh H.Talib. Consumption of garlic and lemon aqueous extracts combination reduces tumor burden by angiogenesis inhibition, apoptosis induction, and immune system modulation. Nutrition Volumes 43–44, November–December 2017, Pages 89-97: https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0899900717301260