DOVLECEII pe grătar – o sursă excelentă de CALCIU, MAGNEZIU, POTASIU, FOSFOR, ACID FOLIC și VITAMINA A (+ rețetă)

În ciuda aspectului lor modest și a gustului neutru, dovleceii sunt foarte bogați în nutrienți. Nimeni n-ar zice, dar conțin cantități extrem de mari de vitamina A, vitamina C, acid folic, fosfor, potasiu, magneziu și calciu. Nu este de mirare de ce sunt considerați un aliment-medicament.

Persoanele care vor să slăbească ar trebui să includă acest aliment mai des în dieta lor, deoarece conține foarte multă apă și fibre, este sărac în calorii și are efecte diuretice și stimulatoare asupra metabolismului.

Dovlecei pe Grătar Beneficii

Dovlecei pe Grătar Beneficii

Ideal ar fi să consumați dovleceii proaspeți, ca atare, sau în salate, pentru a beneficia de un aport maxim de vitamine, minerale și antioxidanți.

Dacă stomacul nu vă permite să mâncați crudități, coaceți dovleceii pe grătar. Sunt foarte gustoși, mai ales dacă-i veți aromatiza cu mirodenii, și mult mai digerabil. În plus, conținutul lor nutrițional nu este afectat prin această metodă de gătire.

Iată o rețetă simplă de dovlecei pe grătar, cu coajă de lămâie și ulei de măsline:

Dovlecei pe grătar cu lămâie – rețetă

Ingrediente

• 6 dovlecei
• ¼ cană de ulei de măsline
• 1 linguriță de sare de mare
• 1 linguriță de piper negru
• 1 lingură de coajă de lămâie
• sucul de la 1 lămâie

Preparare

Spălați dovleceii bine, deoarece nu-i veți curăța de coajă. Aceasta este partea cea mai bogată în substanțe nutritive, de aceea ar fi o greșeală foarte mare să o dați jos.

Dacă vă temeți de pesticidele din coajă, spălați dovleceii cu oțet de mere și frecați-i cu puțin bicarbonat de sodiu.

Decupați capetele și apoi tăiați dovleceii pe lungime, în fâșii subțirele, precum castraveții, sau rondele.

Puneți-i într-o tavă mare și stropiți-i cu uleiul de măsline și sucul de lămâie. Adăugați coaja de lămâie proaspăt rasă, sarea și piperul. Amestecați totul cu mâinile, până se combină bine. Acoperiți apoi tava cu o folie de plastic și lăsați dovleceii să stea 20 de minute.

Între timp, pregătiți grătarul sau grilul. Așezați-l pe aragaz, dați focul la mediu. Așezați dovleceii pe grătar și lăsați-i să se coacă până se rumenesc. Întoarceți-i la câteva minute pe celelalte părți. Sunt gata când s-au înmuiat și au devenit rumeni. Aveți grijă să nu-i ardeți.

Îi puteți servi cu un amestec de coajă de lămâie rasă și sare de mare.

Dovleceii sunt foarte buni și pentru frigărui cu carne și alte legume.

Surse articol:
1. http://healthyeating.sfgate.com/benefits-raw-grilled-zucchini-2771.html
2. http://nutritiondata.self.com/facts/vegetables-and-vegetable-products/2639/2
3. http://www.whfoods.com/genpage.php?tname=foodspice&dbid=62

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


6 comentarii

  1. Poate intra si in obiceiul românilor !!!!!Si in combinatie cu vinete si ardei gras ,tot la grătar,asezonat cu pătrunjel si usturoi tocat ,totul stropit cu ulei de măsline! !!!!Merită!

  2. cea mai buna friptura de vara!

  3. Foarte, foarte gustosi!

  4. Fina, sa fie lângă niște ceafa de porc!!!!!

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.