3 cure miraculoase cu STRUGURI

Strugurii joacă un rol important în prevenirea a numeroase boli datorită conținutului de substanțe nutritive esențiale pentru sănătate: polifenoli (antioxidanți), Vitamina C, vitamine din complexul B, polifenoli, acizi organici și săruri minerale precum potasiu, zinc, calciu, mangan, brom, iod și siliciu. Strugurii negri sunt cei mai valoroși din punct de vedere terapeutic. În mod deosebit, aceștia întăresc inima, curăță corpul și stopează tumorile benigne.

Cura cu Struguri

Cura cu Struguri

Trebuie spus din capul locului că strugurii sunt printre fructele cele mai bine tolerate de stomacul nostru, și au avantajul major de a ajuta la alcalinizarea organismului. Terapia cu struguri variază ca durată și cantitate de fructe consumată în funcție de gravitatea bolii pentru care se urmează.

Cura cu struguri de 2-3 zile

Aceasta este cura scurtă cu struguri, timp în care se consumă câte 750 – 1500 g de struguri pe zi. Este o terapie benefică pentru:

– boli de ficat
– boli de rinichi
– afecțiuni intestinale

Cura cu struguri de 15 zile

Cura medie se începe cu câte 500 g de struguri pe zi, ajungându-se treptat la 1 kg de struguri pe zi. Este recomandată în următoarele afecțiuni:

– boli de inimă
– obezitate
– afecțiuni hepatice, renale și intestinale
– mai puțin în afecțiunile maligne

Cura cu struguri de 3-6 săptămâni

În timpul acestei cure se consumă câte ½ kg de struguri pe zi, fiind recomandată în:

– afecțiuni cardiace
– tumori benigne

Înainte de a începe o cură cu struguri

Trebuie să știm ce fel de struguri să alegem. Există struguri de masă, care se consumă proaspeți, struguri pentru stafide, și struguri pentru vin. Alegeți struguri de masă proaspeți, bine copți, cu cârcelul verde și subțire. Pentru rezultate bune, alegeți struguri negri sau roșii, deoarece aceștia conțin mult mai mulți antioxidanți și substanțe nutritive. Un mare avantaj al consumului de struguri este că aceștia provoacă un drenaj puternic, făcând corpul mai receptiv la un tratament.

Motive să incluzi strugurii în dieta zilnică

Nimeni nu trebuie să rateze sezonul strugurilor. Aceste fructe pot ajuta în: constipație, febră, acidoză, anemie, probleme de vedere și obezitate. Conform unui studiu recent realizat la Universitatea din Michigan, consumul de struguri poate proteja împotriva leziunile asociate cu progresia sindromului metabolic, care poate duce la boli cardiovascular, infarct sau diabet. Strugurii scad inflamațiile din corp și previn bolile degenerative.

– Detoxifică și curăță sistemele corpului
– Luptă împotriva obezității
– Reduc aciditatea și ușurează eliminarea acidului uric din corp, ajutând rinichii
– Protejează organismul de infecții, datorită proprietăților antivirale (HIV)
– Ajută la tratarea astmului
– Previn cheagurile de sânge și scad riscul de atac de cord
– Întăresc mușchiul inimii
– Previn constipația cronică prin tonifierea stomacului și intestinului
– Ameliorează simptomele de indigestie și stomac deranjat
– Semințele de struguri blochează îmbătrânirea prematură
– Vinul de struguri este un remediu excelent pentru hipertensiune
– Furnizează energie, combat oboseala și întăresc imunitatea
– Scad riscul de degenerescență maculară și pierderea vederii cauzată de înaintarea vârstă
– Scad colesterolului
– Ajută la tratarea gutei și a reumatismului
– Au proprietăți anticancer, inhibă creșterea celulelor maligne și formarea de tumori în limfă, ficat, sân sau celulele stomacului
– Ajută la tratarea migrenelor

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


2 comentarii

  1. ajuta si la cresterea diabetului foarte repede.

  2. Imi amintesc ca, eleva fiind, la varsta pubertatii, inainte de ’89, ne luau la practica – clase intregi – la cules de struguri la Cochirleni, cam 2 saptamani, in luna septembrie… Tot la fel de bine imi amintesc ca initial toti aveam oaresce acnee, ca orice adolescenti. Dar cum mancarea pe care ne-o dadeau nu era cine stie ce, ne indopam cu totii cu struguri :)) Si mare ne-a fost surpriza tuturor, cand la sfarsitul perioadei de practica, aveam cu totii un ten fara acnee, stralucitor si superb!

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[bws_google_captcha]