Scorțișoara ameliorează artrita reumatoidă la femei (studiu)

Bazat pe studii științifice

Scorțișoara este mai mult decât o mirodenie dulce și parfumată! Este și leac pentru diverse probleme de sănătate.

Cercetările au arătat-o utilă în infecții, diabet și dureri.

Scortisoara amelioreaza artrita reumatoida

Scortisoara amelioreaza artrita reumatoida

Un studiu din 2018 a dezvăluit că scorțișoara ameliorează durerile de artrită reumatoidă.

Ce este artrita reumatoidă

Nu toate bolile articulare se datorează uzurii sau vârstei înaintate.

Artrita reumatoidă este o afecțiune autoimună. Apare atunci când sistemul imunitar atacă în mod greșit căptușeala articulațiilor.

În consecință, apar inflamații și dureri articulare. Acestea se localizează de regulă la nivelul mâinilor, genunchilor și gleznelor.

Citește șiDieta antiinflamatoare ameliorează simptomele de artrită reumatoidă în 2 săptămâni

Simptome și cauze

Articulația devine sensibilă la atingere și dureroasă. Capătă un aspect roșu și inflamat. Mobilitatea este redusă.

În general sunt afectate articulațiile de pe ambele părți ale corpului.

Artrita reumatoidă poate vătăma și alte organe, precum ochii, inima, sistemul circulator sau plămânii.

Femeile sunt de trei ori mai predispuse la această afecțiune decât bărbații.

Cauza nu este încă pe deplin elucidată. Cercetătorii cred că persoanele care fac artrită reumatoidă au o predispoziție genetică. Ea este activată de factori externi, precum un virus, o bacterie, un stres emoțional sau fizic.

Simptomele specifice de artrită reumatoidă sunt durerea, sensibilitatea, inflamația și rigiditatea resimțite la nivelul mai multor articulații.

Acestea durează minim 6 săptămâni. Rigiditatea se manifestă dimineața și durează cel puțin 30 de minute.

Deseori, pacienții cu artrită reumatoidă au o oboseală accentuată și o febră de grad mic.

Simptomele apar de regulă periodic și durează câteva zile sau luni.

Cum se tratează artrita reumatoidă

Tratamentul convențional urmărește reducerea inflamației și a durerii.

Ameliorarea simptomelor cu ajutorul medicamentelor nu este indicată pe termen lung, deoarece acestea au efecte secundare nedorite.

Oamenii de știință caută remedii naturale pentru atenuarea inflamației și controlul artritei reumatoide.

Scorțișoara are un astfel de potențial. Proprietățile sale terapeutice sunt date de conținutul de compuși fenolici și cinamaldehidă.

Citește șiScorțișoara – folosită de mii de ani în problemele respiratorii, digestive, cardiovasculare, neurologice, renale și reumatismale

Scorțișoara ameliorează artrita reumatoidă la femei

Cercetătorii iranieni au realizat un studiu în care au testat efectele antiinflamatoare ale scorțișoarei pe o durată de 2 luni.

Au recrutat 36 de femei diagnosticate cu artrită reumatoidă. Acestea au fost împărțite în două grupuri. Un grup a primit 4 capsule a câte 500 mg de pudră de scorțișoară pe zi.

Celălalt grup a primit 4 capsule cu placebo pe zi.

Autorii au măsurat markerii inflamatorii, nivelul lipidelor din sânge, tensiunea arterială și severitatea simptomelor de artrită reumatoidă.

Rezultatele au arătat că tratamentul cu scorțișoară a redus semnificativ markerii inflamatorii.

Mai exact, la finalul studiului, femeile care au primit scorțișoară aveau niveluri mai mici ale proteinei C-reactivă și factorului de necroză tumorală TNF-alfa din sânge.

Mai mult, scorțișoara a scăzut substanțial tensiunea arterială diastolică, inflamația și sensibilitatea articulațiilor.

Nici unul din aceste efecte nu a fost semnalat la grupul placebo.

Acest studiu arată că scorțișoara poate ameliora inflamația și simptomele de artrită reumatoidă.

Scorțișoara este un remediu ușor accesibil, ieftin și lipsit de efecte secundare majore.

Alte plante care pot fi folosite în controlul artritei reumartoide sunt ghimbirul și turmericul.

Surse articol:

1. Arthritis Foundation, Rheumatoid Arthritis: Causes, Symptoms, Treatments and More: https://www.arthritis.org/diseases/rheumatoid-arthritis
2. Agata P., Rheumatoid Arthritis’s Symptoms Improved by Cinnamon Supplementation, Herba Zest: https://www.herbazest.com/news/rheumatoid-arthritis-symptoms-improved-by-cinnamon-supplementation

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.