Motive importante să mâncați mei mai des!

Meiul este una din cele mai bune cereale pentru consumul uman, deși este deseori considerat o mâncare exclusivă pentru păsări. Cei cu intoleranță la gluten îl folosesc ca alternativă la grâu.

Sistemele de clasificare a alimentelor în funcție de conținutul lor nutrițional califică meiul ca o sursă bună de nutrienți importanți.

Ce beneficii are meiul: Evening_tao – www.freepik.com

Meiul – o cereală foarte nutritivă

Iată ce găsim în 200 g de mei crud:

• 166% din doza zilnică recomandată (DZR) de cupru
• 141% din DZR de mangan
• 112% din DZR de carbohidrați
• 81% din DZR de fosfor
• 75% din DZR de leucine
• 75% din DZR de fier
• 70% din DZR de vitamina B1
• 59% din DZR de vitamina B6
• 59% din DZR de vitamina B3
• 55% din DZR de isoleucine
• 54% din DZR de valine
• 54% din DZR de magneziu
• 54% din DZR de triptofan
• 44% din DZR de fibre
• 44% din DZR de vitamina B2
• 44% din DZR de proteine
• 42% din DZR de vitamina B9
• 40% din DZR de tereonină
• 38% din DZR de histidină
• 33% din DZR de vitamina B5
• 30% din DZR de zinc
• 24% din DZR de grăsimi totale
• 12% din DZR de lizină

Totodată, meiul conține multă apă.

Beneficiile consumului de mei

La fel ca ovăzul și hrișca, meiul ar trebui inclus mai des în dieta persoanelor cu boli sau risc de boli cardiovasculare și metabolice. Are proprietăți cardio-protectoare, datorate conținutului de magneziu.

Acest mineral ajută la scăderea tensiunii arteriale și prevenirea atacurilor de cord, mai cu seamă la pacienții cu ateoroscleroză sau cu boli de inimă cauzate de diabet. Totodată, magneziul poate reduce la severitatea astmului și frecvența migrenelor.

Citește și:

MEIUL – una din puținele cereale cu efecte ALCALINE asupra organismului

Fosforul din mei susține structura tuturor celulelor din corp. Contribuie la formarea matricei minerale a oaselor și este implicat în metabolismul grăsimilor.

La fel ca alte cereale integrale, meiul reduce riscul diabetului de tip 2. Acest efect se datorează tot magneziului, care influențează modul în care corpul folosește glucoza și secretă insulina.

FDA recomandă alimentele care conțin un minim de 51% de cereale integrale per greutate, care sunt sărace în grăsimi și colesterol. Acestea contribuie la prevenirea bolilor cardiace și a unor tipuri de cancer.

De curând, s-a demonstrat că includerea cerealelor integrale în dieta curentă scade semnificativ riscul de diabet de tip 2.

Citește și:

DROB de post cu MEI și LEGUME – rețetă dietetică

Un studiu care a durat 8 ani și a implicat 41,186 de participanți, a arătat o legătură între consumul de alimente bogate în magneziu și calciu și diabetul de tip 2.

Consumul frecvent de cereale integrale a fost asociat cu un risc de 31% mai mic de diabet de tip 2, comparativ cu un consum redus de alimente bogate în magneziu.

Totodată, lactatele degresate s-au arătat utile în scăderea riscului de diabet de tip 2 cu 13%.

Rezultatele acestui studiu se pot pune ușor în practică. De pildă, la masa de dimineață puteți servi un mic-dejun cardio-protector: un bol cu lapte și mei, sau iaurt cu ovăz, fructe uscate, nuci sau semințe.

Datorită conținutului bogat în fibre insolubile, meiul poate preveni formarea pietrelor la bilă la femei, potrivit unui studiu apărut în Jurnalul American de Gastroenterologie. Participantele cu cel mai mare aport de fibre insolubile au avut un risc cu 17% mai mic de calculi biliari.

Contraindicații

Atenție! Meiul face parte din categoria alimentelor goitrogene, adică a celor care suprimă activitatea glandei tiroide și pot duce la apariția gușei la persoanele cu probleme tiroidiene.

La unele persoane, meiul poate provoca alergii.

Cum se consumă meiul?

Semințele de mei crude se pot măcina și folosi ca făină la diferite aluaturi sau preparate. Se pot prepara la fel ca cerealele sau orezul, prin fierbere. Meiul fiert se poate asocia cu legume sau carne, sau cu ceva dulce.

Poate fi servit în loc de orez sau cartofi, poate fi adăugat în supe, ciorbe sau salate.

Surse:

1. The World’s Healthiest Foods, Millet: http://www.whfoods.com/genpage.php?tname=foodspice&dbid=53

2. Health Benefits Time, Millet-Panicum miliaceum: https://www.healthbenefitstimes.com/millet/

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

[bws_google_captcha]