Top 11 ALIMENTE bogate în SELENIU – un mineral esențial pentru imunitate, tiroidă, inflamații

Seleniul este un mineral esențial, adică un mineral pe care corpul nu îl produce singur, ci trebuie să îl ia din altă parte, cum ar fi din dietă. Calitatea de „esențial” se mai referă la un aspect, și anume acela că organismul nu are nevoie de el decât în cantități mici.

Seleniul ajută corpul să producă proteine speciale, numite enzime antioxidante, care au capacitatea de a combate daunele celulare. 

Alimente bogate in seleniu

Unele studii sugerează că seleniul ar putea ajuta la prevenirea unor tipuri de cancer și protejarea corpului de efectele toxice ale metalelor grele și ale altor substanțe dăunătoare.

Este însă nevoie de mai multe studii care să confirme aceste beneficii. Momentan, suplimentele cu seleniu nu sunt recomandate în aceste afecțiuni.

Seleniul din alimente

Cât despre seleniul alimentar, cercetătorii spun că joacă un rol esențial în imunitate și inflamații. Nivelurile adecvate de seleniu sunt importante pentru inițierea imunității, dar sunt implicate totodată și în reglarea răspunsurilor imune excesive și a inflamației cronice. Rezultatele mai multor studii au arătat că seleniul influențează aceste procese.

Se știe de mai mult timp că deficitul acestui mineral are un impact negativ asupra celulelor imune în timpul activării, diferențierii și proliferării lor, din cauza stresului oxidativ crescut.

Seleniul este considerat un nutrient valoros pentru sănătatea creierului, pentru tiroidă, aparatul reproductiv și funcția pulmonară

11 alimente bogate în seleniu

Este important să ne asigurăm că dieta ne oferă suficient seleniu, pentru a evita un deficit nedorit. Nu trebuie să uităm că avem nevoie de acest mineral în doze mici.

– nucile braziliene (sunt cele mai bune surse de seleniu)
ciupercile
– tonul, stridii și alte fructe de mare
– fasolea
– semințele de floarea soarelui
– produsele din carne
– păsările de curte
– ficatul
– ouăle
– orezul brun
– ovăzul

Beneficiile consumului de alimente bogate în seleniu

• Îmbunătățirea funcției cognitive. Un aport mai mare de seleniu a fost asociat cu rate mai mici de declin cognitiv.

• Stimularea activității sistemului imunitar. Introducerea mai multor alimente bogate în seleniu în dietă poate îmbunătăți funcția imunitară.

• Susținerea glandei tiroide. Cele mai mari concentrații de seleniu sunt în glanda tiroidă. Acest mineral este recomandat persoanelor cu tiroidită autoimună.

• Tratarea astmului. Seleniul sprijină țesutul pulmonar în lupta cu stresul oxidativ și îmbunătățește răspunsurile imunitare, fiind astfel util în astm.

• Reducerea riscul de cancer. Aportul adecvat de seleniu a fost asociat cu reducerea riscului mai multor tipuri de cancere.

• Îmbunătățirea fertilității. Nivelurile mari de seleniu pot proteja împotriva infertilității.

Doze recomandate de seleniu

Doza zilnică de seleniu recomandată este de 55 mcg pe zi pentru adulți. Doza maximă care poate fi consumată în siguranță de adulți este de 400 mcg de seleniu pe zi. Depășirea acestei cantități poate crește riscul de diabet de tip 2.

Nucile braziliene conțin 777% din cantitatea zilnică necesară de seleniu, o porție (1-2 nuci) oferind 544 mcg de acest mineral.

O porție de ton oferă 92 mcg de seleniu, o porție de halibut 47 mcg de seleniu, o porție de pui 22 mcg de seleniu și un ou mare 15 mcg de seleniu.

Cumpără de aici:

[wcepe_products ids= ‘11105, 4660, 4684, ‘ button=’Cumpără aici’]

Surse:

1. Huang Z, Rose AH, Hoffmann PR, The role of selenium in inflammation and immunity: from molecular mechanisms to therapeutic opportunities, Antioxid Redox Signal. 2012 Apr 1;16(7):705-43: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21955027
2. UHN Staff, Top 11 Selenium Foods: Boost Your Intake of This Essential Nutrient, University Health News Daily: https://universityhealthnews.com/daily/nutrition/top-11-selenium-foods-boost-your-intake-of-this-essential-nutrient/
3. Medline Plus, Selenium in diet:
https://medlineplus.gov/ency/article/002414.htm

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.