SALATĂ din CIUPERCI crude și maioneză din CAJU

Această rețetă conține două ingrediente cu o densitate nutritivă foarte mare. Salata obținută va fi deci foarte hrănitoare și sățioasă.

Este cu atât mai mult sănătoasă cu cât nimic nu se prepară termic. Totul este crud și 100% natural.

Ciupercile sunt considerate un substituent extraordinar pentru produsele din carne, deoarece conțin multe proteine de calitate. Unele surse sugerează că sunt chiar mai bogate în proteine decât carnea. Din acest motiv au fost numite „carnea vegetală”.

Ciupercile champignon furnizează mulți alți nutrienți importanți pentru sănătate, inclusiv seleniu și vitamina D: acid folic, colină, betaină și calciu. Au un conținut foarte bun de potasiu și fosfor.

Celălalt ingredient, nucile caju sunt o sursă excelentă de minerale. 40 de grame pot acoperi 98% din doza zilnică recomandată (DZR) de cupru, 34% din DZR de fosfor, 33% din DZR de mangan, 29% din DZR de magneziu și 21% din DZR de zinc.

___________________________________________________________________________________________________

Salată de ciuperci crude – rețetă

Ingrediente

• 10-12 pălării de ciuperci champignon
• ulei de măsline
• 120 g de caju
• 1 legătură de mărar
• 1 ceapă sau 1 bulb de praz
• 2 linguri de suc de lămâie

Preparare

Se pun nucile caju la înmuiat peste noapte.

A doua zi, când vreți să preparați rețeta, puneți ciupercile într-un bol cu puțin ulei de măsline și lăsați-le să stea circa o oră. Se poate adăuga și puțin oțet sau sos de soia.

Între timp, ocupați-vă de maioneză. Scurgeți nucile caju de apă și puneți-le în blender. Adăugați apă cât să le cuprindă, sau chiar mai mult, și mixați până se fac pastă.

Adăugați ceapa/prazul tocat mărunt, mărarul spălat și scurs de apă, usturoiul, sucul de lămâie și puțină sare.

Mixați până la omogenizare. Trebuie să obțineți o compoziție fină, ca un sos.

Amestecați sosul rezultat cu ciupercile înmuiate și serviți salata ca atare. Este foarte bună cu pâine integrală. Se pot adăuga pe lângă și câteva roșii, câțiva ardei, castraveți sau dovlecei.

___________________________________________________________________________________________________

Surse bibliografice:

1. Nutrition data self, Mushrooms, white, raw: http://nutritiondata.self.com/facts/vegetables-and-vegetable-products/2482/2

2. The World’s Healthiest Foods, Cashews: http://www.whfoods.com/genpage.php?tname=foodspice&dbid=98

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

    Răspunde corect la următoare operație aritmetică *