Clicky

Cea mai gustoasă și simplă SALATĂ de VARĂ, inspirată din bucătăria ARĂBEASCĂ

Această salată se numește „Fattoush”, și este foarte populară în Orientul Mijlociu. Se servește îndeosebi în timpul verii, în zilele caniculare, la masa de seară.

Ar trebui să luăm și noi exemplul arabilor și să consumăm ceva ușor și simplu la cină, pentru a nu îngreuna stomacul. 

Salată Fattoush – rețetă arăbească

Ingredientul-cheie este lipia, care se amestecă împreună cu legumele. Libanezii găsit un mod ingenios de a folosi resturile de lipie sau lipiile învechite. Au inventat o serie de preparate care poartă numele generic de „Fatta” sau „Fatted”, inclusiv această salată.

_______________________________________________________________________________________________________

Salată arăbească – rețetă

Ingrediente salată

• 2 lipii libaneze
• 1 căpățână de salată verde (indiferent de soi)
• 2 castraveți
• 5 roșii
• 5 ridichi
• 5 cepe verzi (sau 1 ceapă albă/roșie)
• 1 legătură de pătrunjel verde

Ingrediente dressing:

• ½ lămâie
• 4-5 linguri de ulei de măsline
• sare și piper după gust

Preparare

Lipiile se rumenesc pe plită sau în cuptor, iar după ce au devenit crocante, se rup bucăți mici.

Între timp, pregătiți restul ingredientelor. Spălați salata verde, stoarceți excesul de apă și tocați-o mărunt. Sau o puteți rupe cu mâinile.

Puneți salata într-un bol. adăugați apoi pe rând roșiile, castraveții, ceapa și ridichile tocate cuburi. Este specific acestei rețete ca ingredientele să se taie în bucăți mai mari. Puteți tăia de pildă castraveții și ridichile rondele, dacă sunt mici, iar roșiile sferturi (sau puteți folosi roșii cherry). Procedați după preferință.

Amestecați într-un bol separat uleiul de măsline, sucul de lămâie, sarea și mirodeniile. Turnați sosul obținut peste ingrediente și amestecați. La final, adăugați bucățile de lipie și amestecați.

Salata se poate servi imediat. Se pot adăuga și alte ingrediente, după gust: morcov, rodii, vinete coapte.

loading...

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

    Răspunde corect la următoare operație aritmetică *