Prăjitură de casă – rețetă delicioasă

Prăjitură de Casă

Această prăjitură este o combinație între albă-ca-zăpada și o tartă cu gem. Este foarte bună la gust, și se poate pregăti pentru o zi specială, sau atunci când aveți poftă de ceva dulce și cremos, și dispuneți și de timpul necesar să faceți ceva bun în casă. E posibil ca multe din ingredientele folosite la această rețetă să le aveți deja în casă, așadar deranjul nu va fi prea mare.

Prăjitură de Casă
Prăjitură de Casă

Prăjitură de casă:  rețetă

Ingrediente blat

• 4 ouă
• 6 linguri de lapte
• 100 g de unt
• 400 g de zahăr
• 5 linguri de miere de albine
• 1 plic de praf de copt
• 600 g de făină

Ingrediente cremă

• 1 pachet de unt
• 350 ml de lapte
• 150 g de zahăr pudră
• 1 lămâie
• 1 borcănel de gem de căpșuni (sau alt gem preferat)
• 2 linguri de făină
• 1 plic de zahăr vanilat

→ Preparare

Se pun ouăle (întregi) într-un bol înalt. Se toarnă zahărul, și se mixează cu mixerul până la dizolvarea completă a cristalelor de zahăr. Se incorporează untul moale (scos din timp din frigider), laptele, mierea și făina amestecată cu praful de copt. Se amestecă bine cu mixerul și compoziția astfel obținută se toarnă într-o tavă unsă cu unt și tapetată cu hârtie de copt.

Se dă tava în cuptorul încins, și se lasă jumătate de oră, la foc mediu. Se încearcă blatul cu scobitoarea, și dacă este gata, se scoate tava și se lasă la răcit, acoperindu-l cu un prosop curat pentru a-l menține moale. După ce s-a răcit, se scoate ușor din tavă, dezlipindu-l cu atenție de hârtia de copt. Se taie apoi blatul pe orizontală în 2 sau 3 straturi.

Între timp se prepară crema. Într-un bol, se amestecă făina cu 100 ml de lapte rece. După ce s-a omogenizat, se toarnă și restul de lapte (250 ml), și se pune la fiert pe bain-marie. Se amestecă ușor, până când se îngroașă și se leagă ca o cremă. Se ia de pe foc, și se lasă la răcorit câteva minute. Se adaugă untul, zahărul pudră, coaja rasă de la lămâie și zahărul vanilat. Crema astfel preparată se lasă apoi la rece.

Pe prima foaie de blat se așează un strat de cremă și un strat de gem, apoi se pune al doilea blat. Prăjitura se taie după bunul plac, și se pudrează cu zahăr.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Don`t copy text!