Biscuiți de casă cu MORCOV – rețetă simplă, de post

Acești biscuiți minunați se fac după o rețetă rusească și se numesc „Biscuiți Morkovnoe”. Denumirea vine, evident, de la morcovi. Adaosul acestei legume în aluatul clasic de biscuiți de casă face toată diferența.

Se prepară foarte ușor, și chiar merită încercați. Aveți nevoie de câteva ingrediente banale, pe care le aveți aproape tot timpul în casă.

biscuiti simpli cu morcov

Biscuiții obținuți pot fi consumați ca gustare sănătoasă – mai ales pentru copii, sau pot fi serviți la masa de dimineață sau de seară, cu o ceașcă de ceai, lapte ori cafea.

Biscuiți cu morcov – rețetă

Din cantitatea de ingrediente dată ies circa 50 de biscuiți, aproximativ două tăvi.

Ingrediente

• 1 pahar de morcov ras
• 100 g de zahăr brut
• 100 ml de ulei
• 2 lingurițe de praf de copt
• 350-400 g de făină integrală

Preparare

Într-un bol încăpător, amestecați uleiul cu zahărul până când acesta începe să se dizolve. Adăugați morcovul ras pe răzătoarea mare și amestecați.

Incorporați făina amestecată cu praful de copt și amestecați cu o lingură de lemn mare, până obțineți o compoziție omogenă.

Nu este nevoie să-l lăsați la dospit, întrucât nu are drojdie. Dacă preferați un gust mai picant, puteți adăuga și puțin ghimbir ras în compoziție, sau ghimbir pulbere.

Alte arome care pot fi adăugate sunt cea de scorțișoară, de vanilie sau de rom.

Pregătiți tava de cuptor. Ungeți-o cu puțin ulei și apoi tapetați-o cu hârtie de copt.

Modelați aluatul sub forma unor chiftele medii. Așezați-le în tavă și lăsați-le așa cum sunt, sau aplatizați-le foarte puțin cu dosul unei linguri sau a unei furculițe (dacă doriți să iasă cu model).

Introduceți tava în cuptorul încins și lăsați biscuiții să se coacă circa 20-25 de minute la 180 de grade Celsius.

____________________________________________________________________________________________________________

Sursă: Say7info, Печенье «Морковное»: http://www.say7.info/cook/recipe/70-Pechene.html

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

    Răspunde corect la următoare operație aritmetică *