Prăjitură cu MERE fără zahăr

Vă prezentăm rețeta unei prăjituri foarte fragede, cu mere de sezon. Cu cât mai coapte sunt merele, cu atât mai dulce și mai aromată va ieși prăjitura.

Dacă totuși vi se pare că nu este suficient de dulce, puteți adăuga puțină pastă de curmale. Aceasta se poate prepara în casă din curmale uscate, înmuiate în apă câteva ore și mixate în blender.

Prăjitură cu Mere Fără Zahăr

Dacă doriți ca prăjitura să iasă mai sănătoasă și mai sățioasă, folosiți făină integrală în loc de făină albă.

Dacă vreți să fie mai gustoasă, puteți opta pentru un amestec din mai multe tipuri de cereale: grâu integral, ovăz, secară etc.

Prăjitură cu mere, fără zahăr – rețetă

Ingrediente

• 800 g de făină
• 300 ml de apă
• 300 ml de ulei
• 1 linguriță de bicarbonat de sodiu
• 2 kg de mere
• 1 lămâie
• 1 linguriță de scorțișoară
• 1 vârf de cuțit de sare

Preparare

Puneți uleiul și apa într-un bol mare. Adăugați sarea, sucul și coaja de la lămâie. Amestecați cu telul apoi adăugați făina amestecată cu bicarbonatul de sodiu.

Amestecați cât se poate cu o lingură de lemn, apoi frământați cu mâinile până obțineți un aluat ușor de modelat. Nu este nevoie să-l lăsați la dospit.

Împărțiți aluatul în 2 părți egale și întindeți-le în foi de 0,5 cm. Așezați prima foaie în tavă, așternută cu hârtie de copt.

Dați merele pe răzătoare și amestecați-le cu scorțișoară. Puneți-le peste foaia de aluat și întindeți-le într-un strat uniform.

Acoperiți-le cu a doua foaie de aluat și înțepați-o din loc în loc cu o furculiță.

Introduceți tava în cuptorul încins și lăsați prăjitura la copt 40 de minute la temperatură mare (200 grade Celsius).

______________________________________________________________________________________________________

Sursă: Diversificare, Plăcintă cu Mere: https://diversificare.ro/retete/2016/02/placinta-cu-mere/

loading...

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

    Răspunde corect la următoare operație aritmetică *