Cum se prepară SIROPURILE cu MIERE, fără fierbere

Sirop de Fructe Rețetă

Vara este anotimpul celor mai zemoase, dulci și aromate fructe. Dacă aveți grădină, livezi sau posibilitatea de a procura o cantitate mai mare de fructe, puteți alege varianta de a le conserva sub formă de sirop.

Sirop de Fructe Rețetă
Sirop de Fructe Rețetă

Este un mod ideal de a le păstra peste iarnă și savura zilnic, cu apă plată sau minerală, sau cu alcool, ca un tonic natural pentru imunitate și sănătate.

Rețetele pe care vi le prezentăm în acest articol sunt cele mai bune, deoarece folosesc miere, iar siropul se prepară la rece, fără fierbere. Puteți folosi cireșe (dulci sau amare), căpșuni, fragi, zmeură, mure, coacăze (roșii sau negre), măceșe, cătină etc.

Rețeta 1

Ingrediente

• 1 litru de suc de fructe
• 2 kg de miere

Preparare

Această rețetă sugerează să se folosească doar sucul limpede. Aveți două variante de extragere a sucului: puteți folosi robotul pentru a zdrobi fructele și apoi strecura zeama, sau un storcător cu centrifugă, pentru a extrage direct sucul.

Lăsați sucul să stea în repaus circa o oră, pentru a se limpezi. Pentru a nu tulbura lichidul, trageți sucul cu un furtun în alt vas, curat. Adăugați apoi mierea de albine. Trebuie să rețineți că la 1 litru de suc se folosesc 2 kg de miere. Păstrați proporția de 1:2 dacă doriți să dublați sau triplați cantitățile.

Sirop de Fructe Rețetă
Sirop de Fructe Rețetă

Amestecați bine sucul cu mierea, apoi transferați siropul obținut în sticle sau borcane de sticlă închise ermetic. Păstrați siropul în cămară, sau în alt loc rece și întunecos.

Din acest sirop se poate lua câte 1 păhărel de 30-50 ml, de 2 ori pe zi, diluat cu apă (plată sau minerală). Astfel veți obține un suc natural proaspăt, foarte gustos și sănătos.

Rețeta 2

Ingrediente

• 1 kg de fructe
• 1 kg de miere

Preparare

Spălați bine fructele, îndepărtați cozile și sâmburii (dacă e cazul), apoi puneți-le în borcane sau sticle în straturi alternative cu mierea de albine. Închideți recipientele ermetic, și lăsați fructele și mierea la rece timp de 2 luni. Strecurați zeama. Veți obține un sirop foarte consistent după macerare. Păstrați fructele pentru a le folosi la tarte sau diferite deserturi sau băuturi (smoothie-uri).

Sirop de Fructe Rețetă
Sirop de Fructe Rețetă

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Don`t copy text!