BISCUIȚI de casă de CIOCOLATĂ

Rețetele de biscuiți de casă sunt apreciate îndeosebi de familiile cu copii și de mămicile care vor să le ofere celor mici o gustare sănătoasă.

Biscuiții, fursecurile, chipsurile și alte gustări din magazine sunt pline de E-uri, care nu au ce căuta în alimentația unui copil aflat în creștere.

Pregătind biscuiții în casă veți avea control deplin asupra ingredientelor pe care le folosiți. Astfel, puteți înlocui făina albă cu făină integrală sau chiar făină de ovăz – care este lipsită de gluten și nu produce alergii.

Totodată, puteți înlocui zahărul rafinat cu zahăr brut (nu brun), cu miere, melasă sau alt îndulcitor. Se poate renunța complet la zahăr și folosi o pastă de curmale sau banane coapte bine și pasate.

Pentru copii este mai indicat să folosiți pudra de roșcove în locul pudrei de cacao, deoarece este mai bogată în minerale și antioxidanți, are un gust mai dulce și nu conține cafeină.

Mai jos veți găsi o rețetă simplă de biscuiți de „ciocolată”, foarte delicați și aromați.

_______________________________________________________________________________________________________

Biscuiți de ciocolată – rețetă

Din cantitățile date ies circa 40-50 de biscuiți pătrați.

Ingrediente

• 150 g de unt
• 100 g de zahăr brut
• 1 ou
• 50 g de pudră de cacao
• 2 lingurițe de praf de copt
• 300-350 g de făină integrală
• vanilie sau alte arome, după gust

Preparare

Untul trebuie să fie moale, la temperatura camerei. Pasați-l cu o furculiță într-un bol, împreună cu zahărul. Adăugați oul și amestecați. Adăugați pudra de cacao, amestecați și incorporați apoi făina și praful de copt.

Frământați aluatul cu mâinile. Întindeți-l în foi rotunde și tăiați-le cu un cuțit sub formă de pătrate/dreptunghiuri sau decupați-le cu un căpăcel (dacă vreți ca biscuiții să fie rotunzi). Dacă aveți o formă specială de biscuiți, folosiți-o.

Ungeți tava cuptorului cu puțin ulei și așterneți în ea o hârtie de copt. Așezați biscuiții. Încap circa 20 de biscuiți pătrați (4 pe lățime și 5 pe lungime).

Introduceți tava în cuptorul preîncălzit și lăsați biscuiții să se coacă circa 15-20 de minute.

Se păstrează în caserole.

_______________________________________________________________________________________________________

Sursă: Say7info, Шоколадное печенье: http://www.say7.info/cook/recipe/148-SHokoladnoe-pechene.html

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

    Răspunde corect la următoare operație aritmetică *