SALATĂ de iarnă din SFECLĂ ROȘIE și CAȘCAVAL

Dacă sunteți mari iubitori de salate și căutați tot timpul rețete noi, vă propunem să încercați și combinația pe care o prezentăm în acest articol, inspirată din bucătăria rusească.

Este vorba despre o salată de sfeclă roșie cu brânză, care se potrivește foarte bine în sezonul rece. Este simplă dar consistentă și deosebit de gustoasă.

Salată de Sfeclă și Cașcaval

Salată de sfeclă și brânză – rețetă

Ingrediente

• 1 sfeclă roșie
• 100 g de cașcaval sau telemea
• 2 ouă fierte
• 2 castraveciori murați
• 1-2 căței de usturoi
• maioneză, sare, piper, după gust

Preparare

Pentru ca salata să fie mai aromată, este indicat să coaceți sfecla în cuptor. Fierberea în apă este o metodă mai rapidă, însă duce la pierderea vitaminelor solubile în apă, a culorii și a gustului.

Puneți ouăle la fiert și lăsați-le circ 8-10 minute, până se întăresc bine.

După ce se răcește sfecla, curățați-o de coajă și dați-o pe răzătoarea cu găuri mari. Transferați-o apoi într-un bol mare sau într-o salatieră.

Dați și brânza pe răzătoarea mare peste sfeclă. Tăiați ouăle fierte cubulețe mici și adăugați-le în salată.

Tăiați castraveții murați cât mai fin și treceți usturoiul prin presă. Amestecați toate legumele, adăugând la final câteva linguri de maioneză de casă, sare și piper, după gust.

Dacă aveți musafiri, sau pur și simplu doriți ca această salată să aibă un aspect mai elegant, o puteți pune într-o formă rotundă. În acest scop, puteți folosi un inel detașabil mic, sau o cutie de metal mai largă. Tăiați-i capacul și cam jumătate din ea (nu trebuie să fie foarte înaltă).

Așezați forma pe o farfurie, umpleți-o pe jumătate cu salată și apăsați cu dosul unei linguri pentru a nivela suprafața. Lăsați-o să stea la rece circa o oră, apoi scoateți forma ușor.

Veți avea o salată mult mai prezentabilă și atractivă pentru cei care o servesc. O puteți de asemenea decora cu cașcaval sculptat în formă de steluță sau alte forme, cu frunze verzi de pătrunjel sau alte decoruri naturale.

Ar fi păcat ca această salată, atât de gustoasă și reușită, să rămână într-o formă neaspectuoasă.

_________________________________________________________________________________________________________

Sursă: Kamelena.ru, Салат со свеклой и сыром: http://kamelena.ru/recipe/Salat-so-svekloj-i-syrom/

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

    Răspunde corect la următoare operație aritmetică *