Cum să faci ȘERVEȚELE UMEDE în casă fără parabeni, alcool și alți compuși toxici (video)

Nici nu o să vă vină să credeți cât de ușor putem face șervețele umede în casă! Cele din comerț sunt pline de substanțe chimice cu efecte dăunătoare asupra pielii și corpului, mai ales pentru cei mici.

Foarte multe mămici folosesc aceste șervețele pentru igiena copiilor. Deși autoritățile au avertizat cu privire la nocivitatea ingredientelor folosite la fabricarea acestora, unele companii încă le utilizează.

Șervețele Umede Naturale Făcute în Casă

Unul din compușii cei mai periculoși care se găsesc în șervețelele umede pentru bebeluși este fenoxietanolul. Acesta este un conservant chimic cu repercusiuni asupra ficatului și sângelui.

Potrivit Agenției Naționale a Securității Medicamentelor și a Produselor pentru Sănătate, concentrația acestui conservant nu trebuie să depășească 0,4% pentru copiii mai mici de 3 ani. Cu toate acestea, Uniunea Europeană permite utilizarea acestui compus în produsele cosmetice până la 1% – o cantitate care poate fi periculoasă pentru un bebeluș.

Șervețele Umede Naturale Făcute în Casă

Un raport realizat în anul 2015 de APC România (Asociația pentru Protecția Consumatorilor) a arătat că majoritatea șervețelelor umede prezente pe piața românească sunt pline de parabeni, conservanți nocivi și alte substanțe chimice cu potențial alergenic, toxic, mutagen și cancerigen.

Experții au testate 80 de tipuri de șervețele umede pentru copii/bebeluși, produse de 31 de firme, comercializate în Ldl, Mega Image, Carrefour, Kaufland, Auchan, Cora și Rewe. Echipa a fost condusă de dr. biochimist Mihai Rissdorfer.

Șervețele Umede Naturale Făcute în Casă

Testele au scos la iveală 158 de compuși chimici, majoritatea fiind de natură alergenă și toxică, asociate cu apariția de dermatite, eczeme, blocaje ale sistemului nervos și cancer.

Iată cele mai periculoase substanțe după care trebuie să vă uitați pe eticheta unui astfel de produs:

– Paraffinum liquidum (cancerigen)
– Bis-peg/ppg-16/16-dimeticone (cancerigen)
– Alcool benzilic (cancerigen)
– Fenoxietanol (cancerigen)
– 2-bromo-2-nitro-1.3-propanediol / 2-bromo-2-nitropropan-1,3 (iritant, interzis în UE)
– Acetylated lanonin alcohol (toxic pentru piele/alergen)
– Acid benzoic (iritant al aparatului respiratorii, al ochilor și al pielii)
– Disodium EDTA (citotoxic și genotoxic)
– Simeticonă (malformații congenitale)
– Parfum/fragrance (ftalați)

Medicii pediatri, și nu numai, interzic utilizarea produselor de îngrijire a corpului care conțin alcool, ftalați, parabeni (conservanți), coloranți, parfumuri, propylen glycol.

Șervețele Umede Naturale Făcute în Casă

___________________________________________________________________________________________________

Șervețele umede – rețetă

Săpunul neutru folosit la această rețetă este un săpun lichid de Castilla, comercializat de firma MAYAM. Se găsește pe site-ul Elemental. Conține doar ingrediente naturale.

Apa înmoaie hârtia, iar săpunul lichid și uleiul păstrează umiditatea și fac șervețelele ușor spumante.

Ingrediente

• 1 rolă de șervețele de bucătărie
• 200 ml de apă distilată
• 1 lingură de ulei de cocos
• 1 lingură de săpun neutru (Castilla)
• opțional: 10-15 picături de ulei esențial de lavandă

Preparare

Alegeți o rolă de hârtie mai groasă, cu cel puțin 2 straturi, care să nu fie clorată. În unele magazine mari se pot găsi lavete din microfibră, universale (epack). Acestea sunt mai trainice.

Dacă folosiți o rolă de hârtie, tăiați-o în două cu un cuțit ascuțit. Acest lucru necesită puțin efort și este cea mai dificilă parte a rețetei. Restul este foarte simplu:

Amestecați apa distilată (dacă nu aveți, puteți folosi apă fiartă și răcorită) cu săpunul, uleiul vegetal și uleiul esențial. Puteți folosi orice alt tip de ulei vegetal, precum ulei de măsline, ulei de migdale, ulei de mușețel etc.

rețeta video:

În locul uleiului esențial de lavandă puteți folosi ulei esențial de arbore de ceai, care este antibacterian.

Dacă preparați aceste șervețele pentru bebeluși sau copii, renunțați la uleiul esențial. Uleiurile esențiale nu sunt indicate copiilor mai mici de 6 ani.

Turnați soluția obținută peste rolă, așezată în picioare într-o cutie de plastic. Puteți folosi o caserolă alimentară de plastic, cu capac, sau o cutie de la șervețele umede pentru copii (gem pampers), care are un orificiu prin care se pot scoate șervețelele.

Lăsați soluția să înmoaie bine hârtia. În câteva minute este gata. Îndepărtați cotorul de carton din mijloc care s-a înmuiat, și scoateți șervețelele.

Șervețele Umede Naturale Făcute în Casă

După utilizarea acestora nu mai este nevoie să clătiți pielea cu apă.

Șervețelele rezistă circa 1-2 săptămâni, într-un loc răcoros. Dacă folosiți apă simplă, este posibil să se deterioreze mai repede soluția. Apa distilată împiedică formarea mucegaiului.

_________________________________________________________________________________________________________

Surse bibliografice:

1. România Liberă, Președintele APC: Trebuie interzise șervețelele umede periculoase pentru copii! http://romanialibera.ro/societate/sanatate/presedintele-apc–trebuie-interzise-servetelele-umede-periculoase-pentru-copii–377401

2. Despre Copii, Unele șervețele umede pentru bebeluși pot fi toxice: http://www.desprecopii.com/info-id-10728-nm-Unele-servetele-umede-pentru-bebelusi-pot-fi-toxice.htm

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.