LOȚIUNE pentru repararea CĂLCÂIELOR USCATE, din LAPTE și MIERE

Dincolo de aspectul inestetic pe care îl creează, pielea uscată sau fisurată a călcâielor poate cauza un disconfort mare la mers, sau chiar dureri.

Nu lăsați ca pielea uscată și bătătorită să devină foarte tare și predispusă la fisuri. Crăpăturile pot duce la infecții fungice nedorite.

Cel mai bun remediu este o loțiune hidratantă care să redea sănătatea pielii. Cremele din comerț sunt scumpe și nu au întotdeauna efectele dorite.

Un tratament 100% natural și eficient este cel pe bază de lapte și miere. Se încadrează perfect în categoria produselor de îngrijire a pielii care pot fi consumate și intern, fără probleme.

Mierea este un umectant natural, care atrage și păstrează umezeala în piele. Este foarte bună pentru înmuierea pielii uscate și îndepărtarea bacteriilor în cazul unor crăpături adânci.

Laptele este bogat în vitamina A, un antioxidant esențial pentru repararea și reconstruirea pielii. În această rețetă, laptele are și un rol funcțional, ajutând de asemenea la subțierea mierii și facilitând astfel aplicarea ei pe piele.

Sucul de portocală este folosit aici pentru conținutul de vitamina C. Acest antioxidant este important pentru producția de colagen – substanța care asigură pielii elasticitatea și suplețea necesare.

Scăderea nivelului de colagen, care are loc odată cu înaintarea în vârstă este explicația pentru care pielea formează cute sau riduriAplicată extern, vitamina C ajută pielea să rețină flexibilitatea necesară pentru mișcare.

______________________________________________________________________________________________________

Cremă pentru călcâie uscate – rețetă

Ingrediente

• 200 g de miere
• 1-2 linguri de lapte
• ½ – 1 portocală

Preparare

Dacă mierea nu este lichidă, încălziți-o puțin, pentru a o putea întinde mai ușor pe piele.

Amestecați mierea cu laptele călduț și sucul proaspăt stors de portocală. Păstrați loțiunea obținută într-un borcan de sticlă. Rezistă timp de o lună în frigider. Pentru a o aplica mai ușor pe piele, puneți borcanul într-un vas cu apă caldă câteva minute. 

Înainte de aplicare, curățați tălpile cu o piatră ponce, îndepărtând cât mai mult din pielea moartă, uscată și bătătorită de pe călcâie.

Aplicați un strat de loțiune pe porțiunile uscate, masând ușor pentru a permite ingredientelor să pătrundă în piele și să-și exercite efectele hidratante și vindecătoare. Lăsați să acționeze 45 de minute, apoi clătiți cu apă caldă și uscați bine.

Acest procedeu se poate face de 2 ori pe zi, preferabil seara, înainte de culcare, sau când stați acasă și nu trebuie să mergeți mult sau să stați multe ore în picioare.

______________________________________________________________________________________________________

Sursă: Everyday Roots, Make Your Own Honey Heel Moisturizer for Dry, Cracked Heels: http://everydayroots.com/honey-foot-cream

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.