Clicky

VINETE coapte și conservate în ulei de măsline pentru iarnă

Printre legumele verii pe care gospodinele obișnuiesc să le conserve pentru iarnă se numără și vinetele. Cel mai adesea acestea se coc, se decojesc și se păstrează în pungi în congelator.

Un alt mod de a le conserva este la borcan, în ulei, tăiate rondele. Se pot consuma ca atare, în zilele de post.

Vinete Coapte, Conservate în Ulei

Un studiu pe animale, realizat la Centrul de Cercetare Cardiovasculară de la Școala de Medicină din cadrul Universității din Connecticut, a arătat că vinetele au proprietăți cardioprotectoare notabile.

Animalele au fost hrănite cu vinete zilnic crude sau coapte pe grătar, timp de 30 de zile. Compușii din vinete au crescut funcția ventriculară și au redus dimensiunile unui infarct miocardic.

Atât vinetele crude, cât și cele coapte au avut efecte similare. Conținutul de nasunină – un antioxidant puternic din vinete – a crescut în urma preparării termice.

Pe lângă polifenoli, vinetele conțin și alți antioxidanți importanți, precum vitamina A, vitamina C și beta-caroten.

________________________________________________________________________________________________________

Vinete conservate în ulei – rețetă

Ingrediente

• 6 vinete potrivite
• 3 căpățâni de usturoi
• 15 ardei iuți mici
• ulei de măsline
• sare

Preparare

Spălați bine vinetele și tăiați-le rondele de 1 cm. grosime. Dacă sunt din grădina proprie sau dintr-o altă sursă sigură, nu le mai curățați de coajă.

Amestecați-le cu sare și puneți-le într-o sită cu găuri mari, pentru a se scurge de apă.

După câteva ore, se pot coace. În acest sens, puteți folosi un grătar, o tavă de cuptor sau o tigaie anti-aderentă. Se rumenesc pe amândouă părțile.

După ce s-au răcorit, se pun în borcane de sticlă. Printre ele se introduc ardeii iuți și cățeii de usturoi.

Se toarnă ulei până la gura borcanului. Bateți ușor borcanele de masă, pentru a vă asigura că nu au rămas goluri de aer.

După ce ați strâns bine capacele, așezați-le într-o cratiță mare cu apă.

Fierbeți-le pe baie de abur circa o oră, lăsând focul la mic. Scoateți-le din apă, așezați-le într-un colț al camerei, pe o pătură. Înturnați-le cu gura în jos și acoperiți-le bine cu pătura. Lăsați-le să se răcorească în voie.

________________________________________________________________________________________________________

Surse bibliografice:

1. Das S., Raychaudhuri U, Falchi M, Bertelli A, Braga PC, Das DK., Cardioprotective properties of raw and cooked eggplant (Solanum melongena L)., Food Funct. 2011: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21894326

2. 2. Cura de Miere, Vinete la gratar conservate pentru iarna in ulei de masline: http://www.curademiere.ro/vinete-la-gratar-conservate-pentru-iarna-ulei-de-masline/

Citeşte mai multe despre:

loading...

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

    Răspunde corect la următoare operație aritmetică *