„Ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile”

Maica Domnului este o nădejde de mare preț în viața noastră. Părintele Teofil Părăian de la Sâmbăta de Sus spunea că cei care apelează la ajutorul ei, la ocrotirea și mijlocirea ei au „un plus de nădejde”.

„Maica Domnului este nădejde. „Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub sfânt acoperământul tău”, spune într-un din rugăciunile Bisericii.

Sfântul Paisie Aghioritul sfătuia pe o ucenică a sa să citească în fiecare zi câte un canon către Maica Domnului, spunând că aceste rugăciuni „încălzesc inima, mișcă sufletește”.

Să ne aducem mereu aminte să ne rugăm mai des Maicii Domnului, fie cu cuvintele noastre, fie citind un Acatist sau un Paraclis. Viața noastră va fi mult mai frumoasă, mai ocrotită, plină de bucurii și de reușite.

Maica Serafima de la Mănăstirea Războieni avea mare evlavie la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. O numea „Stăpâna casei” ei.

Se silea să citească zilnic câte 5-7 acatiste către Maica Domnului, ca să le meargă bine la maici, să nu se sfădească, să nu se certe, să nu aibă răutate, să aibă spor la muncă.

„Pe Maica Domnului să n-o lași”, o sfătuia pe o femeie. „Când ești liberă, lasă toate și citește acatistul. Dacă n-ai timp să-l termini, că ai serviciu, pune semn și-l scoți la capăt mai târziu. Ai să ai o bucurie…!

Și când mergi pe drum, ori ești acasă, așa să zici: „Maica Domnului, ajută-mă!” Cine o strigat-o pe Maica Domnului i-o fost bine!”

Nimeni din cei ce aleargă la dânsa nu iese rușinat, după cum spune în Paraclisul Maicii Domnului. „Ci cerând dar bun, primește dăruirea către cererea cea de folos”.

„Maica Domnului știe pe omul care face rugăciunea. Să cauți Acatistul Maicii Domnului, că ea este foarte milostivă. Ea și pe omul care a greșit l-o scos. Și noi, cam așa suntem toți, ca niște tâlhari”.

Arhimandritul Chiril Pavlov spunea că înaintașii noștri viețuiau în frică și dragoste de Dumnezeu și aveau mare încredere în mijlocirea cea tare a Maicii Domnului.

„Împărăteasa Cerească nu lăsa fără răspuns credința lor, ci trimitea totdeauna ajutor tuturor celor ce alergau la ea cu nădejde”.

În orice fel de suferință, neputință, primejdie și necaz, ea se arăta grabnic izbăvitoare.

„Prin mijlocirea ei și ocrotirea ei erau tămăduiți cei ce sufereau de boli cu neputință de tămăduit. Mulți erau izbăviți de moarte năpraznică, de tâlhari, de înec, de foc, de îngheț. Sate, orașe și regiuni întregi, prin rugăciunile Împărătesei Cerești, erau izbăvite de boli aducătoare de moarte și pierzătoare”.

Iată cât de mare și de aproape este acest dar al lui Dumnezeu față de noi. Să nu ne lipsim de ajutorul Maicii Domnului nici în veacul de acum, nici în cel viitor, ci să-i facem loc în viața noastră rugându-ne ei mai des.

„Prin rugăciunile ei, orice suflet va avea în veacul de acum liniște, acoperire și sprijinire, iar în vremea morții, mila Maicii Domnului nu îl va lăsa”, spunea Părintele Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria.

„Apărătoare Doamnă, pentru biruință mulțumiri, izbăvindu-ne din nevoi aducem ție, Născătoare de Dumnezeu, noi robii tăi. Ci ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăvește-ne din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te Mireasă, pururea fecioară!”

_________________________________________________________________________________________________________

Surse:

1. Arhimandrit Teofil Părăian, Maica Domnului – Raiul de taină al ortodoxiei, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003, pp. 34-35)

2. Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte Duhovnicești VI — Despre rugăciune, Editura Evanghelismos, București, 2013, pp. 66-67)

3. Arhimandrit Chiril Pavlov, Lauda Maicii Domnului, Editura Egumenița, Galați, 2012, p. 10

4. Arhimandrit Cleopa Ilie, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 148

loading...

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Răspunde corect la următoare operație aritmetică *