Întrucât nu știm dacă ceea ce cerem ne este de folos, să adăugăm la finalul rugăciunilor noastre: „Doamne, facă-se voia Ta în viața noastră”

De multe ori ne rugăm insistent pentru o anumită dorință sau problemă, și stăruim în a cere un anumit lucru. Omul însă nu poate ști cu certitudine dacă ceea ce își dorește îi este de folos.

El nu poate distinge întotdeauna răul de bine, lumina de întuneric și ispita de adevăr, căci rațiunea noastră este întunecată de păcat și nu putem pătrunde adâncimea tainelor mântuirii.

Dumnezeu însă, Care l-a zidit pe om și pe toate le vede și le cunoaște mai dinainte ca ele să se împlinească, știe ce îi este fiecăruia de folos pentru mântuirea sa.

Deși este atotputernic și poate face orice, mai presus de toate Dumnezeu este iubitor de oameni și voiește mântuirea tuturor. Și datorită iubirii Sale nemărginite, El nu face întotdeauna după voia noastră, căci nu vrea să ne rănim sau să pătimim ceva rău împlinindu-ne dorințele sau cererile care nu ne duc la bine.

Iată ce frumos ne învață Părintele Sofian Boghiu despre cum trebuie să ne rugăm, pentru a fi siguri că vom primi de la Dumnezeu doar ceea ce este de folos:

„Întrucât nu știm dacă toate cererile noastre ne sunt de folos, totdeauna este bine să încheiem rugăciunea cu aceste cuvinte:

Doamne, Care știi toate, ajută-ne ca rugăciunea pe care o facem înaintea Ta să se împlinească după voia Ta cea sfântă. Doamne, facă-se voia Ta în viața noastră”.

Mântuitorul Însuși, Care este Fiul lui Dumnezeu, S-a rugat astfel în grădina Ghetsimani, dându-ne nouă tuturor pildă de ascultare, smerenie și supunere totală față de voia lui Dumnezeu. După ce S-a rugat, Mântuitorul a adăugat la urma cererilor Sale: „Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiești” (Matei 26, 39). 

Nimic nu este mai important în viața noastră decât să facem voia lui Dumnezeu, să căutăm să bine-plăcem Lui și nu oamenilor, și să împlinim cu toată sârguința poruncile Lui mântuitoare și aducătoare de pace, bucurie și mântuire.

Sursă: Arhimandrit Sofian Boghiu, Smerenia și dragostea – însușirile trăirii ortodoxe, Editura Fundația Tradiția Românească, București, 2002, p. 102

loading...

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

    Răspunde corect la următoare operație aritmetică *