Rugăciunea „La ușa milostivirii Tale bat, Doamne”, a Sfântului Isaac Sirul

Această rugăciune a Sfântului Isaac Sirul ne ajută să dobândim căința cea bine-plăcută Domnului, acea inimă înfrântă și smerită despre care Proorocul David spune că Dumnezeu nu o urgisește. 

Sfântul Paisie Aghioritul spunea că sporirea duhovnicească vine pe măsura simțirii propriei păcătoșenii. „Recunoașterea corectă a stării noastre Îl mișcă pe Dumnezeu și ne dă ajutor și bucurie paradisiacă”.

Rugăciunea Sfântul Isaac Sirul

Cunoașterea de sine ajută la dobândirea smereniei. Iar celor smeriți, Dumnezeu le dă mult harCu cât omul înaintează mai mult în cunoașterea de sine, cu atât mai jos se va vedea și se va smeri, însă mâna lui Dumnezeu îl înalță mereu.

Iar când omul ajunge să se cunoască pe sine, smerenia lui devine deja o stare firească, și harul lui Dumnezeu rămâne cu el.

Dar pentru că este iubitor de oameni și mult-milostiv, Dumnezeu nu îngăduie ca încă de la începutul vieții noastre duhovnicești să ne vedem păcatele în toată urâciunea lor și să simțim starea căzută în care ne aflăm cu adevărat, pentru a nu cădea pradă deznădejdii.

Părintele Paisie spune că celor sensibili, care se pot vătăma ușor, „Dumnezeu le orbește ochii ca să nu își vadă toate păcatele deodată.

Se poate, de pildă, să avem găinaț la manșetă, iar noi să credem că avem flori. Înaintând puțin câte puțin în nevoința noastră, Dumnezeu îngăduie să începem a ne vedea greșelile noastre și ne dă și putere să ne nevoim ca să ne îndreptăm.

La fel se întâmplă și cu simțirea binefacerilor lui Dumnezeu. Dacă ar vedea omul binefacerile lui Dumnezeu încă de la începutul vieții lui duhovnicești, ar păți „hemoragie duhovnicească”.

Deși este bine să cugetăm la păcatele noastre, trebuie să facem acest lucru la cu discernământ:

Uneori îngăduie Dumnezeu să nu ne vedem greșelile noastre și inima să ne fie ca piatra, pentru că altfel se poate ca diavolul să ne arunce în deznădejdePocăința care are în ea neliniște și deznădejde nu este de la Dumnezeu.

Când pocăința este adevărată, omul se smerește, își vede patimile și neputințele și cere ajutorul lui Dumnezeu cu multă nădejde de îndreptare. El are mâhnire dar și bucurie în același timp, pentru că simte prezența lui Dumnezeu, Care îi cercetează cu milă pe cei care se pocăiesc cu dorința de a-și schimba viața.

Atunci când ne rugăm trebuie să fim sinceri cu noi înșine și cu Dumnezeu. Să recunoaștem că am greșit, că am mâhnit pe Dumnezeu și să plângem pentru aceasta.

Rugăciune pentru dobândirea adevăratei căințe

La ușa milostivirii Tale bat, Doamne; trimite-mi ajutorul Tău pornirilor mele împrăștiate, otrăvite de mulțimea patimilor și puterea întunericului.

Stârnește în mine străpungere și căință la vederea rănilor din mine, măcar că ele nu vor fi pe măsura păcatelor mele, căci dacă le-aș cunoaște în toată întinderea lor, sufletul meu ar fi mistuit de amară durere pentru ele.

Vino în ajutorul slabelor mele mișcări spre adevărata căință. Fie ca prin zdrobirea ei, care e un dar la Tău, să găsesc ușurare de năprasna păcatelor, căci fără puterea harului Tău nu sunt în stare să intru în mine însumi ca să-mi cunosc întinăciunile mele, și văzându-le, să opresc multele mele împrăștieri. Amin.”

Surse bibliografice:

1. Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevoință Duhovnicească, Vol. III

2. Doxologia, Rugăciune Pentru Adevărata Căință: http://www.doxologia.ro/rugaciune/rugaciune-pentru-adevarata-cainta

loading...

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

    Răspunde corect la următoare operație aritmetică *